Atracție fatală

Îmi pare rău!

      Pentru prima oară în viața mea, doream ca acum pământul să mă înghită. Tăcerea ei mă omora și aș fi primit cu brațele deschise o gaură în care să cad.

— Mă scuzați, trebuie să iau bebelușul pentru a-l duce la incubator.

     Asistenta îl luă pe micuțul Edward, nu înainte ca eu și Maddy să-i plasăm micuțului câte un sărut pe frunte. Rămăsesem amândoi în salon, într-o liniște monumentală, unde doar piuitul aparetelor îmi zgâraiu timpanele. Maddy se juca cu degetele ei micuțe în poală, mușcându-și buza obsesiv, neștiind  ce efect are asta asupra sănătății mele mintale.

— Nu e nevoie să îmi răspunzi acum, i-am șoptit. Mă gândesc la asta de ceva timp, dar nu am avut curaj să îți spun. Am amânat până acum.

    Din nou tăcere. Aș fi vrut ca pentru cinci minute să fiu un magician, să îi citesc gândurile și să nu mai fierb prin interior. Îmi venea să mă iau la palme pentru egoismul meu. Nu avusesem niciodată o relație adevărată și nu știam cum să mă comport. Eram conștient de rănile sufletești din interiorul ei făcute de prea bunul meu prieten. Eram conștient că încă își linge rănile de una singură, dar voiam să fiu eu cel care îi cicatrizează durerea. Vroiam să îmi deschidă ușa inimii ei.

— Alfred... ești conștient de ceea ce spui? Un copil e o ființă, nu un obiect. Dacă voi accepta să fac pasul ăsta, copilul va fi și responsabilitatea ta, chiar dacă nu ești tu tatăl. Nu am nevoie ca Edward să aibă un nume, am nevoie de un tată în adevăratul sens al cuvântului. Am nevoie ca cel mic să aibă parte de dragoste și afecțiune. Ești dispus să crești copilul altui bărbat? Copilul...prietenului tău de o viață?

Un nod mi se instalase în gât și nu reușeam să scap de el. Vorbele ei mă străpunsă până în adâncul inimii. Nu știam cum e să ai un copil. Și mă întrebam, oare eu aș fi în stare să fiu un tată pentru Edward? Copilul lui Davis? Prietenul meu încă din copilărie. În fond, nu eu sunt de vină pentru ce-a făcut. Maddy l-a acceptat cu bune și rele, iar el nu a știut să o prețuiască.

— Da! Sunt dispus să îl cresc și să îl educ pe Edward ca și cum ar fi copilul meu. Îl voi iubi ca pe propriul meu copil. La naiba, cred că îl iubesc deja!

— Alfred, nu ești obligat să faci asta. E destul ce ai făcut pentru mine până acum. Nu știu cum aș putea să îți mulțumesc. Nu vreau să îți pun în cârcă obligația  asta. Ce va spune viitoarea ta iubită despre asta?

— Ai putea să îmi mulțumești lăsându-mă să intru în viața micuțului Edward. Și.. a ta.

Acum e momentul meu unde vroiam să ajung. Inima mea a încetat să mai bată în momentul ăsta și cred că nici măcar nu mai respir. O încruntătură ușoară a apărut pe fruntea ei, observând că e confuză. Mi-am așezat încet mâna peste a ei și mă uitam în ochii ei, de parcă vroiam să îi spun adevărul, privind-o.

— Tu...? Am aprobat ușor din cap. Oh, Doamne! De când?

— De când am plecat din New York. În ultima seară, am mers la bar cu Davis. Îmi spusese ce îți făcuse. Știam că îl iubești pe el și că nu e loc de mine. Așa că am preferat să plec. Am venit aici încercând să mi te scot din mintea mea. Erai iubita prietenului meu cel mai bun. Era greșit că mă îndrăgostisem de tine, dar nu am avut intenția asta.

— În timpul ăsta, tu... oh, Doamne, Alfred!

— Nu te-am presat în tot acest timp. Am refuzat să îți destăinui sentimentele mele, mai ales că suferi după el. Am acceptat să fiu prietenul tău. Am acceptat să fiu privit de tine ca pe un prieten, decât să nu te știu deloc lângă mine. Iar dacă nu am loc în inima ta, măcar lasă-ma să fiu alături de tine. Sunt dispus să îmi sacrific iubirea pentru tine.