Atracție fatală

E târziu pentru "noi"

Am terminat de făcut nodul la cravată și am primit un sărut drept răsplată.

— Deja mi-e dor de tine!

— Nu exagera! Diseară ne găsești tot aici.

După ce Alfred îmbrățișă ghemotocul nostru, ieși pe ușă, rămânând singură. Pe Edward îl lăsesem în mijlocul living-ului pe jos, jucându-se cu jucăriile lui și i-am aprins tv-ul la desene animate. Am intrat în bucătărie și am început sa fac curat. Continuând apoi în dormitor, schimbând așternuturile.

Soneria ușii ma făcu să tresar și ma întrebam cine ar putea sa fie. Magda avea cheie, Maya era încă la muncă, iar Alfred plecase și nu cred ca ar fi uitat ceva. Dar de ce suna și nu intra pur și simplu?

Sunetul se auzea arsuzitor, țipând un "vin imediat" și îndreptându-mă spre ea. Am apăsat clanța și a trebuit sa mă sprijin cumva de ușa la vederea bărbatului din fața mea. 

Davis!

Niciunul dintre noi nu rostise niciun cuvânt. Stătea sprijinit de tocul ușii cu același aer de acum un an. Nu se schimbase cu nimic.

— Maddy!

Și nu, nu era o întrebare! Numele meu a sunat ca o afirmație ca și cum i s-a adeverit faptul că eu sunt. Dar de unde știa? Nu i-am răspuns, ci continuam sa mă holbez la el, clipind des, ca și cum mi-aș fi dorit sa fie un vis.

— Pot sa intru?

I-am făcut loc să intre și am închis ușa încet, încă fiind lipită de ea. Davis intră în casă, studiind împrejurimile, iar privirea lui căzu pe Edward. Acum îmi rămânea doar să nu observe asemănarea dintre ei.

Se așeză pe canapea, în fața celui mic și doar îl privea cum se joacă. Nu puteam citi nimic în privirea lui.

Davis

Am pășit neîncrezător în apartamentul ei, studiind vag locul. Ochii mi-au căzut pe baiețelul care se juca liniștit pe jos cu jucăriile. Tv-ul era deschis pe un post de desene animate, iar copilul chicotea din când în când. Trebuia să recunosc că era un copil frumos și semăna oarecum cu Maddy.

M-am așezat pe canapea și doar priveam mogâldeața care se juca, neștiind ce se întamplă în jurul lui. Mi se părea atât de fascinant să vezi un copil care nu are habar de ce se întâmplă în jurul lui. Și în momentul ăla, îmi doream să fiu din nou copil.

Mă simțeam prins ca într-o capcană pentru șoareci. Încă de când urcasem în avion, eram neliniștit, neștiind ce aveam să gasesc aici. Apoi a fost momentul când am văzut-o pe ea. A rămas la fel de frumoasă cum o știam. Părea acum o femeie mai matură și mai sigură pe ea. Probabil plecarea ei o schimbase în felul ăsta.

Amândoi stăteam într-o liniște cruntă. Doar sunetul televizorului se auzea pe fundal. Fusesem atât de acaparat de faptul că o găsisem și îmi făcusem atâtea subiecte de discuții, încât acum la vederea ei, mă pierdusem cu totul.

— Te servesc cu ceva?

— O cafea!

Cât timp era plecată în bucătărie, mi-am permis să analizez mai bine locul. Părea un apartament scump și mă întrebam de unde avea bani pentru a-l întreține. Apoi ochii mi-au căzut instinctual pe băiat. Nu eram expert în copii, dar probabil nu avea mai mult de un an. Un milion de întrebări îmi invadau mintea. Revenise la "job-ul" pe care l-a avut când am cunoscut-o? Copilul era al unui client, care își bătuse joc de ea? De aceea plecase așa furtunos?