Ajungem la casa mea. Eu sunt imca trista. Imi ridica barbia cu mana.
"Ce ti-a facut asa de rau? Nu mai plange. E un prost daca plangi dupa el..." spune Eric cu vocea sa blanda, in timp se imi stergea lacrimile.
"E un las...este gelos pentru ca tu ai reusit sa ma cuceresti. Este gelos pentru ca tu esti alesul meu." spun eu.
"Ah ce nesimtit... Tu chiar crezi asta despre mine?"
"Da."
Imi i-a fata in palmele lui si ma saruta din nou. De data asta mai profund. Il i-au in brate. Dupa cateva minute intru in casa, iar el pleaca. Deodata aud ceva in curte. Bine ca parintii mei nu sunt acasa. Ies pe balcon. Este Cezar. O Doamne!
"AnneMarie! Eu trebuie sa fiu alesul!" striga el.
"Cezar, daca nu pleci in urmatoarele 5 secunde chem politia!" urlu eu.
"Nu plec pana nu spui ca ma iubesti!"
"Cezar, nu suntem in filme si nici in basmele cu printi si printese!"
"Nu plec!"
"Nu te iubesc!!! Eu il iubesc numai si numai pe Eric!"
"Dar eu te plac!"
"Dar eu chem politia!"
Sun un vecin si il rog sa ma ajute. Isi aduce cainele si il goneste pe Cezar. Ii multumesc si ma bag la somn caci este tarziu.
