Si decid sa merg....
Si decid sa merg (sa fug mai bine zis) drept inainte. Sa fug pana se termina strada si apoi sa gasesc un loc retras unde ma pot oarecum calma.
Asa ca alerg parca din ce in ce mai repede... La un moment dat Ioana si Daria nu mai pot tine pasul cu mine. Capat de linie! Strada se infunda. Ma uit in jurul meu. Vad o mica gradina familiara. Sunt inca atat de socata incat nu stiu unde ma aflu. Am privirea incetosata asa ca nu pot vedea numele strazii inscris pe placuta de pe casa lang acare ma aflam. Ajung si Ioana si Daria gafaind. Nu mai puteam... Incerc sa plang dar nu pot. Subconstientul realizase deja ca nu mai trebuie sa plang pentru un nelimtit ca Eric. Ma asez langa castanul din gradina familiara. Ma sprijun de el si ma linistesc. La geam apare un batranel. Atunci mi-am dat seama de ce totul e afat de familiar. Aci sta bunicul meu. Bunicul acela care te primeste mereu cu bratele deschise, cel cu care petreci fiecare zi de vara in parc, cel cu care savurezi cele mai bune ingetate de 60 de bani luate de la un chiosc de la coltul strazii...
