E dimimeata. Parintii mei au plecat ieri intr-o minivacanta de 3 zile deci, dupa cum au spus, pot sa mai aduc niste prieteni pentru a nu ma simtii singura.
Il sun pe Eric si il chem. In cateva minute este in fata portii. Am coborat si l-am ivitat inauntru. Ne-am asezat la masa din bucatarie. Imi fac curaj si incep sa ii spun ce aveam pe suflet:
"Cezar a fost aseara aici."
"Cum?!"
Acum incep sa plang.
"Vroia sa ii spun ca il iubesc dar eu am chemat un vecin sa ma ajute sa scap de el. Nu ma mai lasa in pace."
"Gata, nu mai plange...o sa fie bine."
"Merita toate astea? Adica ma iubesti cu adevarat sau ma zbat in chestia asta de geaba?"
"Ce?! Eu fara tine e ca luna fara soare. Nu se mai poate vedea. Sunt nebun dupa tine inca din clipa in care te-am vazut pentru prima data dar abia acum am prins curaj."
"Aw...ce dragut. Sper ca nu te-ai suparat pentru faza cu Cezar."
"Cum sa ma supar cand tu nici nu ai vreo vina?! Tu ai avut curajul sa imi spui adevarul."
"Multumesc ca intelegi. Esti cel mai bun!"
Ma i-a in brate si ma saruta pe cap in semn de "te inteleg si te iubesc pentru ca mi-ai putut spune adevarul".
