Plecam impreuna la scoala. Ii spun ca am prea multe emotii ca sa dau ochii cu Cezar. Ma linisteste si imi dau seama ce bine se pricepe la asta. Realizez ca nu stiu prea multe despre Eric, dar este mai greu de explorat decat Cezar. El este nebunul meu. Imi plac nebunii ca el. Viata nu are cum sa fie plictisitoare. Viata cu el este plina de surprize. Cum spuneam, nu pot da ochii cu Cezar. Ma ghemuiesc in bratele lui Eric si innaintam impreuna spre scoala. Cezar este acolo. Este trist. Nu ma intereseaza. El m-a intristat pe mine nu eu pe el. Si-a facut-o singur singurel.
"Eric, mi-e frica!" ii soptesc eu.
"Nu ai de ce. Sunt aici langa tine!" imi spune el.
Acum ma simt in siguranta. Ma bucur ca il pot avea pe Eric. Acum totul e despre el (sau NOI). Cezar nu mai este in inima mea. A ramas o pacoste...
