Legende Horror de peste tot

Muma Pădurii

Muma Pădurii este un personaj din mitologia românească. În tradiția populară românească este o vrăjitoare considerată o femeie urâtă, ce sperie oamenii, sihastră, locuind în adâncul pădurii. Sinonim cuvântului poate fi considerat Baba Cloanță. Se pare că este prezentă în folclorul popoarelor slave sub numele de Baba Iaga.

Ea este adeseori prezentată ca dușmană a eroilor pozitivi, ca și Zmeul sau Balaurul. Uneori acesta din urmă este prezentat ca fiu al ei.[necesită citare] Muma Pădurii trăiește singuratică în inima pădurilor adânci și e caracterizată printr-o înfățișare grotească, prin răutate și mărginire. Eroul pozitiv o învinge însă întotdeauna.

La baza constituirii personajului au stat vechi credințe magice, superstiții sau reprezentări figurative ale forțelor naturii, care și-au pierdut semnificația inițială, căpătând numai o valoare poetică, fantastică.

În județul Bistrița Năsăud Muma Pădurii este prezentată ca fiind o făptură magică. Până acum 80 de ani, rapsozii populari ai locurilor spun că aceasta noaptea „ciuia" (adică striga, de obicei la lună) și că uneori se arăta la bordeiele celor ce locuiau aproape de pădure pentru a le cere pieptăn și unt pentru a-și face părul frumos și lucios.[necesită citare] Legenda spune că dacă erai vizitat de Muma Pădurii nu aveai voie să rostești mai mult de trei cuvinte. Dacă rosteai cel de-al patrulea cuvânt Muma Pădurii îți lua glasul. Se mai spune că oricărui curajos care reușea să o lege pe această făptură i se îndeplinea o dorință de către aceasta.

MUMA PADURII: mare Zeita, stapâna peste tot ce naste, creste si traieste în padure, ruda cu Mosul Codrului, 0mul Padurii si Fata Padurii. În unele descântece este identificata cu Muma Mumelor:

"Muma Mumelor, Muma Padurilor, Sa te aud din asta noapte Cu vacile zbierând, Cu porcii grohaind, Cu câinii latrând, Cu lupii urlând ..."

Locuieste în codrii neatinsi de topor si necalcate de picior de om, în copaci batrâni, în scorburi, în planta ce-i poarta numele, Muma Padurii. Este o mama trista: geme, se jeleste, suspina, horcaie, vâjâie pentru ca oamenii îi taie pruncii, copacii din padure. Ca mare zeita, muma a naturii, poate fi buna sau rea: pedepseste tâlharii si ajuta oamenii necajiti, arata calea buna copiilor rataciti, îsi cunoaste toti copacii din padure, îi striga pe nume sau pe porecla, dar îi blestema sa fie taiati de om sau trasniti de fulger când o supara. Pedepseste (sperie, ia glasul, ologeste, poceste) barbatii care fluiera sau cânta prin padure si-i trezesc copiii, taietorii de lemne care nesocotesc regulile padurii, pe cei care culeg fructele de padure (mere si pere salbatice, alune) în ziua de 19 august, etc. Oamenii se pot apara de ea, daca o aud scâncind, întrebând-o cu respect — Doamna Mare, de ce plângi? si daca raspunde — Mi-e foame, ca n-am mâncat de o saptamâna! sa-i dea ceva de mâncare. Patroana a duhurilor rele care populeaza spatiul, în special padurea, pe timp de noapte, sluta si urâta, cu parul lung pâna la pamânt, boceste prin paduri pentru a ademeni calatorii. Noaptea poate fi vazuta dormind ghemuita în jurul focului sau umblând ca o naluca prin paduri si tufisuri, pe câmpii si pe la rascruci de drumuri. Ia chip de animal (iapa, bivolita, vaca), de femeie care seamana cu un copac cioturos, cu craci uscate, cu par lung despletit sau împletit suvite care cad din cap pâna la calcâie precum serpii, îmbracata în scoarta sau muschi de copac. Poate fi înalta cât casa si capita de fân sau mica cât un iepure, frumoasa ca o zâna sau hidoasa ca un monstru cu capul mare, cu ochii cât strachina si dintii cât secera. Se deplaseaza pe jos sau pe un cal (iapa) cu 9 inimi. Când vine ca naluca, aduce vânt, vârtej, vreme rea, intra în case la miezul noptii trântind usile si ferestrele deschise. Din descântece rezulta ca unele spirite ale noptii (Miaza-Noapte, Decuseara, Zorila, Murgila) îi sunt feciori.