Goodnight Mommy

321 14 0
                                    

S-au spus si s-au scris multe despre productie austriaca "Goodnight Mommy" ("Ich seh, Ich seh"). Publicatii, fani horror sau critici l-au numit la unison cel mai infricosator film facut vreodata. Asa ca am tras aer in piept, mi-am facut curaj si l-am vazut. Ca sa intelegeti, nu m-am asteptat niciodata sa imi ridice pulsul in asemenea hal incat sa iau un Distonocalm. Nu m-am asteptat sa ma faca sa tip sau ca stomacul sa mi se revolte in asemenea hal incat sa vrea sa iasa din mine. Dar cu toate astea ma asteptam ca "Goodnight Mommy" sa imi lase o fata lunga, sa ma faca sa imi scutur capul si pentru cateva clipe sa nu imi fi venit sa cred ca m-am uitat la asa ceva. Cam asa a fost cu mult controversatul "Funny Games" al lui Michael Haneke. Asa taios si rece trebuia sa fie "Goodnight Mommy", doar ca spre deosebire de "Funny Games" trebuia sa suceasca cutitul in rana. Din pacate productia austriaca nu a facut decat sa zgarie la suprafata.

Cate ceva despre plot, doi gemeni traiesc izolati intr-o casa. Mama lor apare din senin doar ca bandajele care ii oblojesc chipul par a ascunde o alta persoana. Mama blanda si calda de dinainte s-a transformat intr-o silueta scheletica, rece, care priveste in gol cu ochii sangerii si isi pedepseste copiii pentru motive nefondate. Ce s-a intamplat cu mama? Oare e doar o straina care a "furat" fata mamei, aluzie "Les yeux sans visage" (1960)? Oare un demon sau o fantoma "se imbraca" in piele de mama? Oare cei trei traiesc in purgatoiu si mama e doar un spirit ratacit? Curiozitatea si sentimentul tulbure ca ceva cu adevarat rau se intampla par sa fie alimentate de scene iconice cum ar fi voiajul mamei in padure, scenele superb filmate in care mama sta nemiscata iar camasa de noapte pare sa atarne pe o o silueta care nu este umana si nu in ultimul rand tablourile incetosate care impodopesc peretii.

Pe de alta parte, gemenii Lukas si Elias se decid sa mearga pana in panzele albe pentru a-si obtine mama inapoi. Si acum las la latitudinea voastra sa intelegeti ce inseamna asta. O sa va spun doar ca ce iese din pisica, soareci mananca. Daca mama fara chip a parut infricosatoare atunci ce parere aveti de de copii care poarta masti grotesti in intuneric? Daca prima jumatate din film e o poveste cu fantome, in a doua jumatate se dezlantuie iadul, si e cat se poate de real. Si sa nu uit sa va avertizez, e posibil sa vi se para si deranjant.

Ce mi-a placut cu adevarat la "Goodnight mommy", pe langa cinematografia superba, e ca nu stii niciodata cine e victima. Sa fie mama un demon sau doar o femeie care se reface dupa o operatie dificila? Sa fie cei doi gemeni singurii care stiu adevarul sau doi monstri umani? "Goodnight Mommy" pune multe intrebari si atmosfera incarcata de simbolistica, cadrele lungi sau deopotriva scurte si taioase dau nastere unui sentiment de confuzie si neliniste.

Asadar, daca toate par bune si frumoase de ce "Goodnight Mommy" m-a dezamagit? E previzibil. Europenii nu fac niciodata filme previzibile sau daca suspectezi sfarsitul o sa tii cu dintii de dramul de speranta ramas pana la ultima scena. Trecand peste substratul de film ciudat, altfel, "Goodnight Mommy" spune o poveste pe care cu siguranta o stiti. Ciudatenia gotica si violenta bruta, socanta ajuta, dar zgarie doar la suprafata. Cumva filmul nu mi-a intrat pe sub piele. Mi s-a parut o simpla repovestire a unei povesti clasice. Ganditi-va, ce v-ar placea mai mult – Alba ca Zapada spusa altfel sau o poveste pe care nu ati auzit-o niciodata?

Legende Horror de peste totUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum