Din întâmplare // L.S

12

M-am speriat.
"Asta chiar sunt eu? " imi spun in gand.

Eram ars pe maini, pe picioare si pe palme.

Louis vine in spatele meu si ma imbratiseaza.

- Sunt oribil. ma plang eu.
- Esti perfect, Harry.
-Ba nu. Uita-te la mine...

Louis se arunca spre buzele mele si le saruta apoi ranjeste.

-Daca ai fi fost oribil, as fi facut asta? Sau...

ma ia in brate strans si imi desface nasturii de la camasa rupta.
Ma saruta peste tot abdomenul si imi face cu ochiul.
-Asta?

Louis ma ia de mana si ma duce in dormitor.

-Ce facem aici? intreb eu dar stiu deja raspunsul.

Imi zambeste pervers si ma tranteste pe pat.
La dracu cu el si perfectiunea lui.

Isi scoate tricoul, apoi se apropie de mine.

Vroiam asta. Chiar acum. Da.

Imi scoate camasa ( care era deja deschisa de mai devreme) si imi spune:
-Esti al meu acum.

Eu imi pun mana in parul lui, iar el incepe sa-mi dea mici saruturi peste abdomen si imi face mici cerculete.

-Oh... Yeah... Louis...

Spun eu din cand in cand iar el ranjeste.

Ma excit.

Isi scoate pantalonii si ramane doar in boxeri.

Ii scoate si pe ai mei.

Apoi, stiti si voi ce se intampla, doar sunteti copii mari.