ULTIMA DARK

Capitolul 5

-Aici este casa mea,i-am spus in timp ce deschideam poarta grea din fier , care scartaia lugubru.

Atunci am realizat cat de veche si prafuita este locuinta mea. Curtea era acoperita de buruieni si balarii care in urma ploilor din ultima luna crescusera de-a valma inconjurand casa care parca iesea din pamant , din spatele perdelei dese de iedera ce o acoperea. Lysander ramasese in poarta privind uimit. Am urcat treptele de piatra tocite ale casei si impingand discret din drum stropitoarea veche si gaurita de tabla am descuiat usa invitandu-l inauntru. Lumina de afara patrundea prin geamurile prafuite ale holului lasand sa se vada proiectate pe perete umbrele palariilor si ale umbrelelor ce zaceau pe cuierul din lemn. Lysander intra incet dupa mine.

-Haide , cu curaj, l-am indemnat eu inchizand cu zgomot usa si deranjand paianjenul din tocul usii care atarnat de o panza proaspat tesuta devenise curios deoarece in afara de mine nu mai vazuse alte fiinte omenesti.

-Uite,aici la parter este sufrageria,i-am aratat eu deschizand glasvantul;iar aici este salonul bunicii , unde este pianul si imi fac de obicei lectiile. La etaj sunt dormitoarele si biroul tatalui meu,baile mari si o debara. De acolo o scara , ce-i drept subreda, duce in pod. Nu am fost acolo de cand eram copil si tin minte ca sunt numai vechituri.

-Hai,totusi sa cautam cu atentie. Sunt convins ca exista in casa cel putin o intrare secreta sau un coridor secret.

Zicand acestea,Lysander m-a impins usor catre scarile de la etaj. Neincrezatoare am urcat impreuna cu el treptele si ajunsi in holul din care dadeau mai multe usi ale dormitoarelor ne-am oprit. Lysander a inceput sa pipaie cu atentie peretii, iar eu am intrat in birou. Aici pe unul dintre pereti se aflau mai multe etajere pe care erau depozitate tot felul de hartoage si carti din vremuri "imemoriabile" , rufoase si pline de praf.

In timp ce eu ma intrebam daca are rost sa ne prafuim cautand cai verzi pe pereti,  Lysander a patruns in incapere exclamand :

-AICI TREBUIE SA FIE!  si fara sa ma bage in seama s-a indreptat ca hipnotizat cu un zambet tamp catre peretele cu hartoage.

A inceput sa studieze cu atentie locul. L-am intrebat daca ii este foame si pentru ca a baiguit ceva neinteles am luat mormaiala ca pe un raspuns afirmativ si am coborat spre bucatarie sa pregatesc doua sandviciuri. Ungeam cu mai multa grija ca de obicei o felie de paine cu unt cand amauzit o bufnitura si un zgomot de la etaj, urmat de un chiot. Iesind din bucatarie am intrebat ce s-a intamplat.

-Vino  repede ! Am gasit un coridor!

Din trei salturi am ajuns la etaj si intrand in birou am vazut ca in perete se deschisese o usa spre un coridor intunecos. Lysander ma privea incantat.

-Vezi,ti-am spus eu ! Hai sa mergem sa vedem unde duce.

Am mers vreo zece metri pe coridorul intunecat ,  iar la capat am gasit o usa cu grilaj. Ne-am chinuit un pic sa o deschidem,  dar cand am reusit s-a aprins in interior o luminita si ne-am dat seama ca de fapt era o cabina de lift , din acelea vechi care se mai gasesc in unele case sau blocuri de pe strada principala a orasului. Nici nu am patruns bine in cabina ca aceasta cu o smucitura urmata de un zgomot asurzitor de lanturi ruginite a luat-o in jos cu o viteza ametitoare,  clatinundu-se si bataind din toti rarunchii.  Nu stiu cat a durat, dar la un moment dat s-a oprit brusc si grilajul s-a dat de perete singur. Ne aflam intr-un fel de hruba,  slab luminata de niste flacarui albastre care pluteau in aer miscandu-se dezordonat. Tinandu-ne unul de altul,  am iesit din lift si am facut cativa pasi. Un frig patrunzator ne-a inconjurat si de undeva se auzea susurul unei ape ca si cum in spatele peretilor trecea un rau.

-Ce facem acum? l-am intrebat eu pe Lysander.

Dupa cateva clipe de ezitare,  acesta mi-a raspuns soptit:

-Cred ca am putea sa ne uitam un pic....dar nici nu a apucat sa termine ca usa liftului s-a inchis,  iar acesta a pornit-o in sus lasandu-ne "abandonati" in hruba.

-Acum stiu ce trebuie sa facem....SA IESIM DE AICI!

Incet,incet incercand sa gasim cu privirea vreo usa pe care sa iesim, paseam in interiorul hrubei si cu cat mergeam mai mult cu atat ni se facea mai frig iar respiratia se transforma in abur. La un moment dat bajbaind m-am impiedicat de un pietroi si in timp ce ma vaicaream dalele podelei s-au departat si din strafunduri s-a aratat o statuie ce infatisa o femeie. Aceasta tinea in mana o carte iar pe frunte o coroana de lumina. M-am speriat ingrozitor dar, Lysander vazand ca statuia este nemiscata s-a apropiat incet de ea. Dintr-odata un curent de aer s-a iscat si foile cartii au inceput sa se miste. Atunci l-am auzit exclamand :

-Este reala !

Mi-am facut curaj si cu atentie am luat cartea din mana statuii. Cartea era grea , cu coperti umede din piele jumulita pe margini, dar  paginile erau stralucitoare, iar literele imprastiau luminite colorate, iar  personajele din ilustratiile cartii se miscau si sareau parca dintr-o pagina in alta ca apoi sa se intoarca cuminti la locurile lor.
As mai fi stat probabil mult timp sa privesc jocul ciudat al personajelor daca Lysander nu mi-ar fi atras atentia ca este din ce in ce mai frig si ca ar trebui sa gasim iesirea. Dupa ce am bajbait minute bune,  Lysander a gasit o usa mica de lemn si dupa ce am tras din rasputeri de clanta aceasta s-a deschis si ne-am trezit in cimitirul vechi al orasului in zona unde erau mormintele cele mai vechi si mai neingrijite si in care nimeni nu mai trecea. Soarele scapata spre asfintit,  asa ca tinand cartea sub brat, ne-am grabit catre casa despartindu-ne in fata portii casei mele, Lysander promitandu-mi ca maine va trece pe la mine sa citim impreuna.

Intrata in casa am mancat putin, m-am spalat si arzand de nerabdare, m-am trantit pe canapea cu gandul sa studiez cartea. Dar stupoare.......cartea odata deschisa nu diferea cu nimic de o carte obisnuita, paginile aratau ingalbenit, cu tusul sters de trecerea vremii, iar ilustratiile isi pierdusera culorile si abia se mai vedeau din interiorul ei ridicandu-se un miros iute de mucegai. Oricat am foit-o eu, cartea isi pierduse magia si ma intrebam daca ce vazusem in hruba nu fusese decat o halucinatie, o inchipuire de a mea. Plictisita am aruncat-o pe noptiera,  observand ca din paginile ei a cazut pe covor o hartiuta. Am ridicat-o si apropiid-o de lumina veiozei,  am deslusit o adresa scrisa cu litere de mana : "Hermannstrasse 224"

-Am mai vazut numele asta undeva,gandii eu cu glas tare. Dar unde?

Mi-am framantat mintea jumatate de ora dupa care mi-a venit ideea sa ma uit pe o harta a orasului si....am gasit-o, era chiar aproape de centru, intre cladirea primariei si biserica Sfanta Agnes. De fapt,  am mai fost pe acea strada cu multi ani in urma impreuna cu bunica mea, intr-o vizita dar eram prea mica, ca sa mai tin minte pe cine am vizitat. Am lasat hartia langa carte, dar am continuat sa ma gandesc la vizita pe care o facusem de mult si deoarece nu am reusit sa imi aduc aminte am hotarat ca a doua zi sa merg pana acolo si sa vad daca la acea adresa locuieste cineva care ma cunoaste. Spre ziua, am cazut intr-un somn adanc.

Si in sfarsit am postat si capitolul 5! Sper ca v-a placut! Maine vine si capitolul 6 asa ca, fiti pe faza!