Din perspectiva lui Lucas
Stăteam tolanit pe pat..Nu aveam ce face. Pur si simplu, nu aveam ce face!!
M-am gandit sa merg jos sa ma uit la TV. Dar imi era asa o lene...😑😑😑, ca nici putere nu aveam sa ma scol din pat. Da, asa e ...Sunt un mare PUTUROS!! Soarta! dacă corpul meu nu vrea să execute comenzile date de creier, eu chiar nu aveam ce sa-i fac.
M-am mai gandit la ce as putea face si de odată mi se aprinde becul de deasupra capului.
Iau blestematul ăla de telefon de care sunt obsedat(asa este, si eu recunosc ca telefonul este un "drog" pentru oameni, dar care totuși il folosim permanent) si dau sa trimit un mesaj Biancai.
Bianca este m-ai mult ca o prietenă pentru mine, care era in clasa cu mine in Italia si ma intelegem foarte bine cu ea. De atunci tot vorbim, ori prin mes ori prin video...
"Ciao Bianca, coza stai facendo?"
"Buna Bianca, ce faci?"
Asptept vreo cateva minute. Incep sa cred ca nu o sa-mi raspundă. Poate e ocupate, poate face teme(este tipul de fata care invata mult dar nu este tocilara) sau poate o ajuta pe mama ei la treaba prin casă sau făcea mâncare etc.
Dar telefonul luminează.
ALELUIA!! Credeam ca o sa mor de plictiseală!!
"Ciao Paul, no facevo niente...e tu, cosa stai facendo #a?"
"Buna Paul, nu fac nimic...tu ce faci #i?"
(Gânditi-vă de la ce ar putea veni i-ul acela)
Stiam ce e acel #a..el înseamnă...Dar nu apuc sa termin de vorbit cu mine căci cineva bate la usă.
-Chi è?? Adica, cine e?
-Sono le tue madre Paul!
-Atunci poti sa intri...
-Intram fara sa imi dai tu voi...spune mama apoi imi dau ochi peste cap.
Mama era o fiintă specială, imi întelegea nenorocita asta de adolescentă si ma lasa in pace cand era nevoi. Nu stătea pe capul pana cand m-ai aveam umpic si imi explodau nervi. Cand ii spuneam ca am nevoie de spatiu imi spune:
"Ok, sa inteles". Intra in jocurile mele de creizat. Exact, mama a facut un crizat frumos si destept(asa e, imi place sa ma laud cate o dată). De exemplu ce sa întâmplat cu dialogil nostru scurt.
Se asează langa mine in pat ai incepe sa imi mângâie obrazul.
-Spunem ce ai, te vad posomarat parca te-a pus cineva sa cari 10 saci cu nisip. Imi spune mama apoi isi retrage mână casă ma pot scula in sejuz.
-Ma plictisesc....Si încerc sa imi alung plictiseala cu telefonul...
-Săracu de tine...ce ar fi sa vi cu mine sa ma ajuti sa fac mâncare.?
-Mama, dar eu nu sunt fată! Îi spun si fac o faţă de parca in fata mea ar fi un pepene îmbrăcat în bikini.
-Si ce contează! Si tu mănânci!
-Dar....Nu apuc sa termin frază ca mama m-io taie repede.
-Fara dar, lasă telefonul si haide, plecam amandoi jos.
-Bine, bine dar macar lăsama sa închei discuita cu Bianca.
-Scumetea aia de fată? Vorbesti cu ea?
-Da mamă, suntem prieteni...îi spun si pe faţă mea apare un zâmbet..dar habar ham de ce.!!
-Nebunaticule...spune si îi apare un zâmbet pe faţă.
-Mama! Nu m-ai spune asta, nu este încadrat in vocabularul părintilor.
-Ei na, ai tu acuma...vorbesti cu ea apoi cobori, sa înteles?
