Strigătul

5.

Chris's POV:
Chiar am avut o seară cum nu mă aşteptam. Nu aş fi crezut că dacă mă voi infiltra într-o şcoală, fără ca nimeni să se prindă de existența mea, aş fi reuşit să îmi găsesc pe cineva ca mine. Chiar nu mi-ar fi trecut prin gând.
Şi e chiar foarte frumoasă, pe exterior, cât şi pe interior. Brunetă, ochi ce te fac să te pierzi, atitudine dură, te lasă fără cuvinte cât ai clipi, dar, pe de altă parte, sensibilă şi iubitoare. Cine ar fi crezut că voi găsi aşa ceva?
Şi, iată-mă aici, după o seară incendiară, lenevind pe canapeaua din sufrageria ei. Nu ştiu ce a îndemnat-o pe ea să mă găzduiască, la fel cum habar nu am ce e cu mine. Adică, sunt aşa de apropiat de o ființă pe care o cunosc doar de câteva ore, deşi, atunci când o privesc în ochi, simt că aş cunoaşte-o de o viață întreagă. Prietenii ei umani au devenit, pe parcursul unei seri, şi prietenii mei. Chiar sunt nişte persoane bune. Nu le-aş face rău niciodată.

Un zgomot puternic se aude şi îmi dau seama că uşa de la intrare tocmai a fost trântită. Ies imediat din cameră şi o caut cu privirea, dar nu e nicăieri. Îmi încalț unica pereche de adidaşi şi ies la rândul meu pe uşă, fără să dau explicații cuiva. Îi adulmec mirosul şi o iau pe urmele ei, până când mă lovesc de cineva. Speram să fie ea, dar nu e.

-Kristen?! Ce cauți tu aici?mă mir atunci când o ridic de jos.

-Am  venit să te avertizez, Chris! Jacob e pe urmele tale, îmi şopteşte la ureche ca să pot auzi doar eu.

-Ştiam asta! Ascultă-mă bine, surioară. Întoarce-te la mama şi ai grijă de voi. Promit că o să mă descurc cu Jacob. Nu ai dat, din întâmplare, de cineva ca noi când ai venit aici?întreb, sperând la o minune.

- Ba da, m-am lovit de o lupoaică îmblânzită. S-a dus încolo!face semn spre luminişul din fața noastră.

-Îți mulțumesc! Ai grijă de tine!spun şi o sărut pe frunte, după care plec.

Unde naiba s-a dus fata asta? Chiar nu vrea să înțeleagă că e în pericol? A făcut atâtea slalomuri, încât nu îi pot lua urma. Primesc numai piste false, iar asta nu e bine. Trebuie să dau de ea. Trebuie să o apăr, aşa cum i-am promis. Mai alerg puțin aiurea, până când aud frunze foşnind şi mă poziționez ca să o pot prinde. Nu e alt miros în toată pădurea, deci Jacob nu e aici acum.

- Ce faci aici?întreabă încă speriată, în timp ce brațele mele o cuprind şi o susțin.

Ador să o îmbrățişez, indiferent de circumstanțe.

-Tu eşti nebună? Te-am rugat să nu mai pleci fără mine şi tu ce faci?mârâi, încercând să par  supărat.

-Ți-a luat ceva să îți dai seama că lipsesc!încearcă ea să fie ironică, dar nu poate trece de gradul de inocență pură.

-Ba nu. Te caut de când ai plecat, dar te-ai învârtit atât de mult, încât mi-ai dat numai piste false.

-Ma distram doar.

-Singură,  în pădure, după tot ce a fost ieri.

-Chris, l-ai alungat. Nu cred că se va mai întoarce. Şi eram pregătită, sincer. Aş fi putut să îl dobor.

-Te bagi în gura lupului, Ailyn. Nu îi cunoşti forțele lui Jacob. E foarte greu de doborât. Ieri era înfometat, a fost foarte uşor să îl trimit de unde a venit, dar în rest e foarte greu.

-De ce îți pasă aşa de mult?o aud întrebând şi văd cum imediat regretă.

-Hai să mergem acasă!spun calm şi îi prind mâna micuță în a mea.

Mergem la pas până când ajungem în casă şi dăm de Aiden şi Diana, vizibil supărați şi îngrijorați.

-Unde ai plecat fără să spui?sare ca ars Aiden.

-Parcă aveai şi tu un telefon!continuă Diana.

-E închis, mormăie supărată. Meritați ce am făcut.  Îmi e foame. Haideți în oraş!spune şi merge către ceea ce am înțeles că  este un garaj, din moment ce acolo stă maşina.

O urmăm tăcuți şi ne urcăm în vehicul, plecând către mall. Ailyn parchează la subsol şi apoi mergem la lift. Mâncăm ceva, apoi ne oprim la o sală de jocuri. Jucăm puțin biliard,iar  eu mă îndrept către scrabble.

-Tu sigur eşti sălbatic? Eşti destul de familiarizat cu tot ce e în lumea oamenilor!spune suspicioasă, dar un zâmbet larg îi brăzdează fața.

- Când tata trăia, avea obiceiul de a ne duce deseori în  oraşul lângă care locuiam, aşa că am învățat destul de multe.

-Tatăl tău a murit?întreabă, făcând ochii mari.

-Da, acum 2 ani!răspund încercând să nu par prea sentimental.

-Tata a murit acum 4 ani, mormăie, iar ochii i se umezesc instant.

O trag mai aproape de mine şi încerc să îi mut atenția, făcând câteva gafe intenționate la jocul de scrabble. Nu m-am oprit din  a mă prosti până nu i-am auzit râsul cristalin.

-Chris, vreau să mergem la cumpărături!o aud după aproximativ o jumătate de oră.

-În regulă, spun şi mă ridic de la masa la care stăteam. Ei nu vin?

-Au zis că mai stau. Vreau să ne căutăm ceva de îmbrăcat. Eu plătesc tot. Să nu aud mofturi!spune şi îmi trece cu degetul peste buze, chiar atunci când vreau să protestez.

-Nu vreau asta!mă revolt într-un final. Nu vreau să fiu o povară pentru tine.

-Mai taci! Eu fac ce vreau. Şi nu, nu vei fi niciodată o povară pentru mine.

Mă resemnez şi, nevoind să o supăr, o urmez prin toate locurile prin care vrea să mergem.

După alte 2 ore de cumpărături miraculoase, ajungem acasă, iar eu mă apuc de căratul bagajelor. Am luat o grămadă de chestii. Abia dacă mai aveau loc pungile în portbagaj.

Le-am cărat pe toate în camere şi am început să le despachetăm.

-E deja 8. Ce ai zice dacă ne-am face câte un duş şi am vedea un film?propune,iar eu doar aprob din cap.

30 de minute mai târziu, ne aşezăm în patul din camera ei, cu două boluri gigantice de popcorn şi două sticle de suc. O las să aleagă filmul, dar oricum nu sunt atent la el.. Atenția mea e toată la ea, iar asta mă şochează total.
Realizez că filmul s-a terminat doar atunci când îi aud respirația liniştită,  semn că a adormit. Pun laptopul pe masă, o învelesc şi o sărut uşor pe frunte, apoi merg în noua mea cameră şi încerc să dorm, dar reuşesc cu foarte mare greutate.