Strigătul

4.

Încep să mă alint şi să îmi întind corpul, dar, surprinzător,nu simt sub mine suprafața dură a podelei, ci buretele moale al canapelei. Deschid ochii şi mă ridic în şezut, dându-mi seama că ajunsesem , într-adevăr,pe canapea. Chris a făcut asta, mai mult ca sigur. Privesc în jur şi, la vreo două palme distanță de mine, Dia doarme ca un copil mic.
Îmi iau papuceii pufoşi în picioare şi ies din cameră.
Merg în bucătărie, iar acolo dau de băieți, care făceau micul dejun. Mă strecor tiptil prin spatele lor ca să iau un baton de ciocolată, dar, chiar atunci, sunt prinsă şi trasă înapoi de două brațe puternice.

- Nu, nu, nu. Nu îți strici pofta de mâncare cu prostii. Le poți mânca după.

-Of, Chris, chiar trebuia să ai un auz aşa bun?

-Da, trebuia să îl aibă. Acum, fugi şi pregăteşte-te de masă. Eu merg să o trezesc pe leneşa aia!spune Aiden şi mă conduce spre scările ce duc la etaj.

Urc în camera mea şi intru direct în baie. Îmi fac un duş rapid, mă îmbrac într-o pereche de colanți şi un tricou roz, simplu, mă dau cu puțin rimel şi apoi cobor.

-Ce rapidă ai fost!se amuză blondul, iar eu scot limba la el, asemenea unui copil mic.

-De ce trebuia să mă trezeşti, Aiden? Vreau să mai doooorm!se plânge Diana, aşezându-se pe colțarul din bucătărie.

-Haide,mormoloaco! E deja ora 11. Trece viața  pe lângă tine dacă dormi mereu. Mergi şi schimbă-te!râd şi o trag spre scări, apoi mă reîntorc la băieți.

Chris îmi pune în față o cană de ceai verde cu lămâie, iar el şi Aiden îşi toarnă cafea.

-De unde ştiai că nu beau cafea?întreb surprinsă.

-Am...ghicit.

-A, stai. A fost şi Aiden aici, chicotesc şi îmi dau o palmă mintală.

-Ai ghicit.

-Ce face Diana atât? Se răceşte mâncarea!mârâie blondul şi pleacă spre scări.

-Asta nu o să iasă bine!

-De ce  spui asta?îl întreb curioasă.

-Se aude apa de la baie curgând şi...

Nu apucă să îşi termine fraza, din cauza unui țipăt ascuțit, urmat de nişte înjurături colosale şi un Aiden ud din cap până în picioare şi roşu de nervi, ce trece pe lângă noi val-vârtej, intrând în sufragerie.

-Aveai dreptate, dar nu credeam că o să intre peste ea!chicotesc şi îmi dau seama de scena care tocmai a avut loc.

-Oamenii sunt imprevizibili!spune şi se aşază lângă mine, sorbind din cana de cafea.

După câteva minute, ceilalți doi nebuni îşi fac apariția, aruncându-şi priviri pe furiş. Mâncăm toate delicatesele pregătite de băieți şi apoi curățăm mizeria făcută.

***

-Aveți de gând să leneviți toată ziua?mă plâng atunci când îi văd pe toți leşinați pe canapea.

- Da, chiar asta aveam în program.

-Taci, blondule!mă răstesc. Haideți, oameni buuuuni!mâțăi în continuare, dar nimeni nu mă bagă în seamă. Bine atunci! Să stați aici ca morții!țip şi ies din cameră, trântind uşa în urma mea.

Îmi iau o pereche de adidaşi în picioare şi geaca de piele, apoi deschid uşa din față şi plec la plimbare. Bănuiesc că nu-şi vor da seama că lipsesc , din moment ce sunt prea ocupați să se uite la emisiuni aiurite şi să se îndoape cu snacks-uri. Sportul e viață, lumeee!

Decid să merg la locul meu preferat, dar pentru asta trebuie să o iau prin pădure. Eh, ce se mai poate întâmpla acum? Chris l-a gonit pe Jacob ieri. Nu cred că va mai avea curajul să apară aici din nou. Pornesc fără frică și mă afund în inima pădurii. Aerul proaspăt îmi invadează căile respiratorii și mă face să îl inspir puternic. Aici sunt liberă. Aici e mediul în care mă pot desfășura și pot fi eu. Scot telefonul din buzunar și îl închid. Vreau să mă destind, să mă relaxez și să îmi reîncarc bateriile după o săptămână dificilă. Încep să alerg. Mai am până să ajung acolo, dar nimic nu mă poate opri din a o face. Aud susurul lin al apei. Sunt foarte aproape de râu. Cât mi-aș dori să pot face o baie acum. Păcat că e așa frig afară. Urmăresc cursul apei și ajung într-o poiană, unde încep să zburd ca o iapă nebună. Prind o viteză foarte mare și, brusc, mă lovesc de ceva, mai bine zis de cineva.  Stau puțin jos, încercând să îmi fac vederea să redevină clară, apoi mă ridic instant, privind în jur. Nu e nimic pe nicăieri. Probabil a fost doar o căprioară. Îmi continui drumul până ajung sub un stejar bătrân, reușind să îmi trag sufletul. 

Mă las pe spate şi privesc spre cerul senin. E atât de frumos. Aş fi vrut să împart această privelişte, dar, aparent, prietenii mei preferă statul în casă.
Nu mă pot sătura niciodată de locul acesta. E simplu, dar minunat. De aici se văd cel mai bine stelele noaptea.
A trecut ceva vreme de când am plecat de acasă şi mi s-a făcut foame şi puțin frig, aşa că decid să plec.
Ce metodă mai bună există de a te încălzi în afară de alergat? Nu este alta, aşa că o pun în aplicare.

Drumul spre casă pare mai lung acum, aşa că îmi activez viteza. Nu pot să cred! E a doua oară pe ziua de azi când mă izbesc de cineva, dar, de data asta, fundul meu nu mai face contact cu pămăntul dur, ci sunt prinsă de două brațe pe care le cunosc deja destul de bine.

- Ce faci aici?întreb şi încerc să mă pun pe picioare, dar nu îmi dă drumul.

-Tu eşti nebună? Te-am rugat să nu mai pleci fără mine şi tu ce faci?mârâie, vizibil enervat.

-Ți-a luat ceva să îți dai seama că lipsesc!spun ironică şi mă desprind din brațele lui.

-Ba nu. Te caut de când ai plecat, dar te-ai învârtit atât de mult, încât mi-ai dat numai piste false.

-Ma distram doar.

-Singură,  în pădure, după tot ce a fost ieri.

-Chris, l-ai alungat. Nu cred că se va mai întoarce. Şi eram pregătită, sincer. Aş fi putut să îl dobor.

-Te bagi în gura lupului, Ailyn. Nu îi cunoşti forțele lui Jacob. E foarte greu de doborât. Ieri era înfometat, a fost foarte uşor să îl trimit de unde a venit, dar în rest e foarte greu.

-De ce îți pasă aşa de mult? mă trezesc întrebând.

-Hai să mergem acasă!spune, ignorându-mi întrebarea şi prinzându-mă de mână.

Îi accept gestul,  nefiind capabilă să îl refuz şi în mai puțin de 5 minute ajungem acasă, unde dăm de ceilalți.

-Unde ai plecat fără să spui?sare ca ars Aiden.

-Parcă aveai şi tu un telefon!continuă Diana.

-E închis, răspund simplu. Meritați ce am făcut.  Îmi e foame. Haideți în oraş!spun şi mă îndrept către garaj, iar ei mă urmează cu gurile închise.

Deschid uşa garajului şi mă urc la volanul pisicuței mele, un BMW seria 5 negru, cu geamuri fumurii. Am primit-o cadou de la un unchi, atunci când am ajuns la etapa națională la olimpiada de biologie, anul trecut. Iubesc maşinile.

Conduc încet prin oraş şi mă îndrept spre parcarea subterană a mall-ului, apoi începem să ne distrăm cu adevărat, până când primesc un apel de la mama.

Heei! Ce faceți? Şi eu pe aici.

Sunt destul de obosită, dar tot am pus un nou capitol. Vă rog să îmi scuzați eventualele greşeli, o să le corectez de dimineață. Noapte bună! ❤

◇Măddă out◇