Strigătul

8.

Îmi încalț perechea de teneşi, îndepărtându-mă de gura de aerisire şi încep să îmi împachetez hainele, aşezându-le în geanta de sport, până când aud o bufnitură puternică, iar gratiile ce acopereau acel canal sunt dărâmate, iar prin locul ăla iese...

-Chris?

Chris's POV:

După o dimineață destul de grea şi un test la fizică ce m-a făcut să tărăgănez toată ziua despre legile frecării, am ajuns în final şi la ultima oră: sportul. A trebuit să aşteptăm destul de mult după Ailyn, din cauza echipamentului de volei, dar a meritat, până am stricat eu totul, la fel cum fac de obicei.

Unde naibii m-a mâncat să fac pe mortul şi să o sperii? Acum trebuie să stau în fața uşii vestiarului şi să strig ca un disperat după ea.
Nu îmi răspunde.. E a mia oară când o strig, iar ea nu dă niciun semn de viață.

-Diana, mai e vreo altă metodă de a intra în vestiar?

-Doar prin aerisire dacă reuşeşti, altfel nu ai nici o şansă.

Nu mai stau pe gânduri şi mă îndrept către gaura gigantică din perete, acoperită cu grilaj. Cu toată forța pe care o am, trag de el şi îl arunc cât colo.
Intru uşor pe tub şi mă târăsc prin maldărul de praf. Doamne. Oamenii ăştia chiar nu ştiu să facă curățenie?
A. Stai. Probabil că nu mai e niciun alt aiurit care să se mai bage pe aici, în afară de mine.

E foarte întuneric, dar, datorită vederii mele de lup, reuşesc să mă acomodez imediat şi ajung repede la finalul acestui tunel. Împing de celălalt grilaj şi îl arunc jos, îmi ridic privirea şi chiar atunci dau de ea.

-Chris?

-Chiar eu!spun şi cobor din tunel, printr-o săritură, scuturându-mă de praf.

-Diana ți-a arătat asta!pufneşte nervoasă.

-Nu. Eu am întrebat-o pe unde mai pot intra. Nu ea m-a obligat.

-Bun. Şi ce faci aici?

-Ai plâns!constat şi cred că merit nişte aplauze pentru idioțenia pe care o dețin, dându-mi seama abia acum de asta.

-Ce te face să crezi că aşa e?

-Vocea tremurândă, buzele muşcate, ochii roşii. Sunt semne destul de evidente.

-Da, bine. Şi care e problema?

-Că a fost din cauza mea.

-Nu, nu a fost..

-Ailyn, te cunosc abia de câteva zile, dar te simt extrem de bine. Şi ştiu că minți!

-De ce îți pasă?

-De ce îți pasă ție atât de mult dacă eu pățesc ceva?

-Am încheiat discuția!mârâie, îşi apucă geanta şi dă să descuie uşa, dar o prind de încheietura mâinii şi o proptesc cu spatele de perete.

-Amândoi ştim că e ceva ciudat cu sentimentele noastre, dar, măcar, hai să recunoaştem ce simțim!spun calm, privind-o în ochi.

-Nu am de gând să recunosc nimic, Chris!se smuceşte şi nu mai apuc să o prind înainte să descuie uşa şi să fugă.

***
-Hei, a văzut-o careva pe Ailyn?

-Nu, Aiden. Trebuia să vină la maşină de 10 minute, dar a întârziat!replică Diana.

-O să merg eu să o caut!spun şi mă îndrept spre clădirea şcolii, unde ceilalți încă mai aveau cursuri.

Unde te-ai mai băgat acum, fetițo? Îmi continui drumul pe coridoarele încurcate ale şcolii, până reuşesc să adulmec o urmă fină de miros. Mă iau după ea şi ajung la etajul 1, urma pierzându-se uşor, uşor.
Perfect! De unde mama naibii o mai iau eu acum?
Ascult cu atenție orice zgomot, iar un râs cristalin îşi face apariția după câteva secunde. Îl urmăresc şi intru într-o sală de clasă, unde o găsesc alături de ...un băiat?

-MHM!tuşesc fals, atrăgându-i atenția.

-Bună, Chris!spune calmă, cu un zâmbet minunat pe buze.

Numai bună nu poate fi ziua asta! Cum să fie bună atât timp cât ea a dispărut din nou şi acum o găsesc aici, cu alt băiat?

-Umm, Ailyn, ar cam trebui să mergem acasă, spun cât de calm pot, deşi clocotesc de nervi.

-Ohh. Iartă-mă. M-a luat valul stând de vorbă cu Chase şi am uitat de noțiunea timpului!spune inocent şi acum îmi dau seama că mă joacă pe degete.

-El e băiatul despre care mi-ai povestit?intervine brunetul, glasul lui provocându-mi mâncărimi.

-Da, el e Chris!

-Bună, eu sunt Chase!se prezintă şi-mi întinde mâna, iar eu îl las cu ea în aer, privind-o urât pe Ailyn.

-Mergem?întreb după ce el îşi retrage mâna.

-Sigur!se amuză. Pa, Chase!continuă şi îl ia în brațe pe brunet, iar el îi sărută obrazul.

Ieşim amândoi pe uşă şi ne îndreptăm spre scări.

-Ce a fost cu reacția aia?mă opreşte, chiar înainte să ieşim din şcoală.

-Ce reacție?

-Haide, Chris! Nici măcar nu aveai ochi pentru Chase. Ce se întâmplă cu tine?

-Ce se întâmplă!? Ne-ai lăsat să aşteptăm ca proştii! M-am speriat îngrozitor!izbucnesc instant. Am plecat să te caut, gândindu-mă că ai pățit ceva şi te găsesc într-o sală de clasă cu un tip. Nu, nu am nimic împotriva unui iubit al tău, dar, nu mă mai speria!

-Eşti gelos!chicoteşte şi se aruncă în brațele mele, risipindu-mi şi ultima urmă de furie.

-P-poftim?mă bâlbâi, neştiind ce să spun.

-Chase e doar un verişor îndepărtat, nimic altceva!

Bravo, geniule! Ai dat-o în bară!

Rămân perplex, dar nu ezit să îmi strâng mai bine brațele în jurul ei şi să îmi afund fața în părul său mătăsos.

-Asta e de rău?reuşesc să murmur după câteva secunde.

Nu îmi răspunde, ci doar se trage din brațele mele, mă ia de mână şi pornim spre maşină. Mă simt total hipnotizat. Ce e cu mine? Ce simt?