Strigătul

11.

Ailyn's P.O.V:
După ce Chris a trecut cu brio de discuția cu mama, iar ea mi-a trimis apoi zeci de mesaje cu laude la adresa lui, am decis că ar trebui să ne plimbăm puțin ca să nu adormim. Ar fi fost o catastrofă dat fiind că urma o seară fără lună.
Am pornit la drum, păstrându-ne ultimele urme de energie.

-Ştii? Încă sunt curios să aflu unde mă vei duce!îl aud spunând şi simt cum sângele îmi urcă în obraji involuntar.

-Vei vedea, răspund misterioasă, luând-o înainte.

Sunt destul de conştientă de sentimentele ce nutresc în interiorul meu, dar, totuşi, parcă nu vreau să le accept. Probabil pentru că ştiu deja că el nu simte la fel. Poate îmi e doar recunoscător pentru că l-am primit în haita mea şi de asta e aşa drăguț cu mine, iar gândul ăsta mă distruge, mai ales că îmi amintesc perfect ieşirea lui din acea zi de şcoală, care m-a făcut să sper la ceva mai mult. Felul în care a rostit cuvântul, m-a cutremurat în interior şi mi-a răsturnat lumea cu susul în jos.

-Ai grijă!strigătul lui mă face să tresar, dar îmi prinde mâna şi mă trage în spate, ajungând astfel să ne îmbrățişăm.

Îmi las o clipă capul pe pieptul lui cât să îmi calmez respirația şi apoi îmi ridic uşor capul, privindu-l în ochi.

-Mulțumesc!şoptesc după ce mă uit uşor în urmă, observând prăpastia adâncă în care era să ajung.

-N-ai de ce!răspunde robotic, privirea fiindu-i blocată pe fața mea.

Mă trage mai aproape de el, încât să putem trece amândoi înapoi şi îi pot simți încordarea brațelor strânse bine în jurul meu.

-Eşti bine?întreabă când îşi revine din transă.

-Da, sunt în regulă!replic repede şi mă desprind din brațele lui, continuând drumul.

Încerc să mă îndepărtez puțin de el, luând-o la goană, iar, ca de obicei, mă prinde din urmă, dar, cum nu ştie pe unde trebuie să o ia, preferă să rămână în ritm cu mine.

-Stai!îl opresc, punându-i o mână în piept.

-Am ajuns?întreabă atunci când îşi trage sufletul.

-Da. Uită-te în jur, spun cu emoție, apoi mă proptesc de un copac.

-E superb!se miră, privind cu atenție fiecare detaliu. Se vede atât de bine cerul! Şi e aşa de liniştitor!exclamă, fără să îşi ia ochii de la minunatul câmp de lalele multicolore ce se întindea până la împreunarea Cerului cu Pământul.

-Chiar îți place?întreb sfioasă, fără să mă mişc, dar el mă prinde de încheietura mâinii şi mă obligă să mă aşez pe iarbă.

-E minunat! Mai ales că sunt aici cu tine!răspunde imediat, iar eu mă crispez.

Încerc să îmi relaxez uşor muşchii, ca să nu dau de bănuit şi, chiar atunci, mâinile sale îmi înconjoară talia, transmițând o căldură imensă spre corpul meu.

-Acum înțeleg unde te duci când dispari de acasă!

-E locul meu secret!Bine, era. Acum l-am împărțit cu tine!spun uşor şi îmi las capul pe umărul lui.

-Îți mulțumesc pentru această încredințare! Promit să rămână micul nostru secret.

-Ştii? Chiar nu credeam că voi ajunge să fiu aşa de apropiată de altcineva în afară de mama, Diana şi Aiden.

-Ți-am răstălmăcit puțin viața, nu e aşa?

-Ba da, dar într-un mod bun!zâmbesc, contemplând cerul.

-Ce ai zice să dăm un târcol?întreabă şi simt o uşoară emoție în glasul lui. Aşa, ca să nu ne ia somnul.

-În regulă!replic şi mă ridic vioi.

Aproape că încep să mă simt din ce în ce mai bine. Parcă lipsa de lună nu mă mai influențează chiar aşa de tare.

-Ailyn, vreau să îți spun ceva! îl aud mormăind mai mult pentru sine.

-Te ascult! răspund ferm, întorcându-mi privirea spre el.

-Te....

Nu apucă să termine ce începuse şi îl văd trântit de un copac, iar asupra sa năpustit un lup, nu orice lup... Jacob.
Îmi revin imediat din şoc şi prind creatura de gât, strângându-l cu toată puterea mea, care era destul de mică, dar o concentram cât mai mult.

-Lasă-l în pace!țip, încercând să îl împiedic să îi perforeze jugulara lui Chris.

Mârâitul sonor al sălbăticiunii umple pădurea, iar eu simt cum ultima fărâmă de putere se scurge din mine. Bag mâna în gura animalului şi încerc să îi rup maxilarul, dar reuşesc doar să agravez situația şi să îl întărât mai mult. Cu ultima suflare, îl prind de coadă şi i-o sfâşii, făcându-l să urle de durere şi să o ia la fugă.

Îmi trag puțin sufletul, timp în care văd trupul lui Chris prelingându-se pe trunchiul copacului. Privesc terifiată la muşcătura gigantică de pe gât şi singurele sunete pe care le mai pot scoate pe moment sunt nişte scâncete, urmate de un plâns înăbușit. Mă târăsc până la el, dar nu am curajul să îi verific pulsul, aşa că îi urmăresc cu atenție toracele care se mişcă uşor şi aud bătăile inimii care sunt foarte slabe.

-Rezistă, te rog!reuşesc să mă bâlbâi, prinzându-i mâna într-a mea.
O să chem ajutoare!continui şi scot cât de grijulie pot telefonul din buzunar.

O apelez pe Diana, dar observ că are telefonul închis. Îi las un mesaj în căsuța vocală şi îmi pun telefonul înapoi în blugi.

Mă liniştesc  şi îmi adun forțele, încercând să îmi amintesc un leac băbesc pentru Chris. Nu-l pot duce aşa la spital. Doctorii ar pune multe întrebări, ar veni poliția. Adulmec puțin pădurea şi simt mirosul îmbietor al pătlaginei. Asta e!

Rup câteva frunze şi le presez pe rană. Nu pot face o infuzie acum, dar şi aşa au un efect destul de bun. Văd cum sângerarea se opreşte, iar ce a curs până acum, se coagulează. A pierdut destul de mult sânge.

Începe să se zvârcolească, semn că îşi recapătă cunoştința.

-Ailyn...

-Sunt aici, Chris! Nu te teme, totul o să fie bine!încerc să mă încurajez mai mult pe mine prin aceste vorbe şi îl mângâi uşor pe frunte.

-Trebuie...să...îți...spun...ceva!mormăie, luând guri mari de aer între cuvinte.

-Nu te obosi acum, te rog.

-Ba....nu...Trebuie...

-Chris...

-Eu...te..