Strigătul

9.

-Eşti nebună! Tu chiar ai de gând să faci asta?urlu atunci când o văd îndreptându-se spre uşa de intrare din Casa groazei.

-Haideee, nu mă lăsa singurăă! O să fie distractiv!vocea mieroasă şi fața de cățeluş sunt asul pe care decide să îl folosească asupra mea acum şi reuşeşte de minune.

-E veche faza astaaa!replic şi mă las purtat de ea spre trenuleț.

-Dar la tine funcționează!chicoteşte şi mă trage mai repede după ea.

Imediat ajungem într-unul din compartimentele trenulețului şi abia acum îmi dau seama că nu e aşa înfricoşător cum pare de afară. Toate sunt efecte.
Pornim şi ne apar în față multe chestii care nu mă sperie deloc, dar ea pare total absorbită de ele, aşa că încerc şi eu să mă concentrez la ele, dar de fiecare dată, privirea îmi fuge tot la ea.
Chiar nu pot fi atent la altceva. Ajung la concluzia că, dacă ea e fericită, sunt şi eu, aşa că mă mulțumesc cu atât.
Au trecut mai bine de 10 minute şi noi nu am mai ieşit de aici. Ce naiba? Trenul se opreşte brusc, iar eu reuşesc să o prind chiar înainte să se loveasca de bara de protecție. Ce se întâmplă aici?

-Vă rugăm să nu....

-O să muriți, fraierilor!vocea conductorului este întreruptă de alta mult mai groasă şi înfiorătoare, iar pe fundal se aud zgomote de luptă.

Oamenii din jurul nostru se panichează şi sar ca arşi din trenuleț. Ea nu are nici o reacție, stă pur şi simplu nemişcată.
Îi desfac centura şi o trag după mine afară din compartiment, deoarece acesta începuse să se mişte violent.

-Trebuie sa ieşim de aici!o aud într-un final şi mă bucur că nu a intrat în şoc.

-Pe unde să mergem?

-Vino pe aici! Gloata aia de oameni chiar nu a avut minte! E mult mai sigur să mergem tot înainte şi apoi să sărim în apă. Altfel ne vom pierde şi vom fi prăzi uşoare.

Aprob din cap şi merg exact pe urmele ei, până când, două matahale cu măşti de animale ne ies în cale, iar eu sar în fața ei, fiind pregătit de atac.
Văd cum unul cu un cap de iepure scoate de la spate un levier şi îl mişcă în fața noastră, iar celălalt, cu un cap de lup prost confecționat se apropie încât să ne încolțească. Adică, frate, cine mama dracu a făcut măgăria aia? E o insultă totală pentru familiile de lupi respectabile.
Sunt trezit din gând atunci când simt cum două brațe mă trag deoparte, ferindu-mă de o lovitură fatală de levier.
O văd cum se aruncă asupra celui care mă atacase şi pot să jur că ghearele ei îi vor lăsa semne pe sub masca ce zburase deja pe şine.

Ok, eu mă ocup de lupişor. Va fi placerea mea! O să o pățeşti, fraiere! Merg spre el şi îl lovesc în stomac, fără ca măcar să se apere. Asta e ciudat.
Continui cu atacurile, dar, de data aceasta le barează pe toate.
Încerc să îl lovesc şi cu picioarele, dar mă prinde de unul şi mă aruncă departe, lovindu-mă puternic la spate.

-Chris!strigă disperată. Fii atent la tren!continuă, iar eu privesc spre caruselul ce se mişca cu o viteză uimitoare spre mine.

Încerc să mă ridic, dar îmi e imposibil
Doare groaznic.

-Chris, ridică-te!țipă încă o dată şi chiar aş vrea să o ascult.

Nu trebuie să o las să lupte singură! Acum e încolțită. Mai încerc încă o dată să mă ridic, dar nu reuşesc. Închid ochii, ştiind că trenul se apropie şi mă dau bătut, aşteptând.

Nu se mai aude nimic. Ce naiba? Deschid ochii încet şi o văd cu mâinile proptite în caroserie. Mă uit în jur şi îi văd pe cei doi atacatori leşinați unul lângă altul. Fixează cu grijă caruselul şi apoi se întoarce rapid spre mine.

-Eşti bine?întreabă şi se apleacă deasupra mea, iar eu dau negativ din cap. Te-a lovit la spate!constată în final, iar eu aprob.

-Ce ne facem? Dacă mai sunt şi alții?

-Mai mult ca sigur sunt. Se aud țipete. Cred că i-au ucis aproape pe toți cei care au fost cu noi.

-Trebuie să plecăm!

-Transformă-te! O să îți revii mai repede. Haide. Sunt aproape!spune alarmată, iar eu îmi încep transformarea şi simt cum durerea se ameliorează şi reuşesc să mă ridic.

Începem să alergăm spre ieşire, dar mă opresc instant când realizez ce urmează să fac.

-Chris, ce naiba faci? Mai avem puțin.

-Nu o pot face. Oamenii îşi vor da seama.

-Şi ce dacă? Chris, pentru mine eşti mult mai important TU decât orice ar spune lumea asta proastă. Trebuie să sărim. Nu ne mai putem lupta cu ei acum. O să se ocupe poliția de asta.

-Promite-mi că nu o să laşi ca oamenii să mă ia de lângă tine!spun cu glas mic şi mă apropii de ea.

-Îți jur!spune ferm. Te vei transforma sub apă şi totul va fi bine, iar dacă nu te simți bine, rămâi aşa şi găsim noi o scuză!continuă şi îmi face semn să o iau după ea spre tobogan.

Aprob şi o urmez îndeaproape, în spatele nostru auzindu-se grămezi de paşi. Ne urmăresc.
Mă aşez primul pe tobogan, la îndemnul ei şi las apa să mă poarte. Privesc în urmă şi văd cum o altă mască o trage înapoi. Încerc să mă opun căderii, dar nu am nici o şansă, apa e prea puternică.
Mă scufund în bazinul adânc şi mă transform, reuşind să ies pe malul piscinei, în jurul căreia nu se afla țipenie de om. Privesc total debusolat înspre locul de unde trebuia să coborâm împreună şi o iau la fugă spre intrarea în casă. Trebuie să o salvez înainte să fie prea târziu.

-Chris!îmi întorc instantaneu capul spre locul de unde a venit vocea.

-Ailyn!strig atunci când o văd agățată de o bară metalică, exact sub tobogan. Nu te mişca până nu ajung acolo!

-În regulă.

-Acum! Sari! Te prind eu! Haide!o încurajez, iar ea îşi închide ochii, căzând.

Sunt pe fază şi îi încercuiesc corpul cu brațele, ferind-o de o căzătură în piscină.

-Am murit?o aud când se face ghem în brațele mele, acum amândoi fiind uzi până la piele.

-Nu, n-ai murit! Nu mi-aş fi iertat-o vreodată!îi explic şi o strâng cât de tare pot.

-Hai la maşină. Trebuie să anunțăm poliția. Deja e târziu, se întunecă. Nu vreau să mai stau aici!spune impacientată şi eu îi îndeplinesc voia.

***
Ajungem acasă destul de repede şi nici nu deschid bine televizorul că toate titlurile de ştiri sună astfel:" Masacru la un parc de distracții pentru copii","Atentat terorist sondat cu 20 de morți","Există doar doi supraviețuitori"
Închid aparatul, îmi iau haine de schimb şi intru în duş.

După 10 minute, aud o bătaie în uşă.

-Intră!

-Am venit să văd cum te simți. Ce îți mai face spatele?

-Sunt bine. Tu cum eşti?

-Binişor. Încă în şoc. O să îmi revin. Mi-au rămas impregnate în cap măştile lor şi acum am impresia că îi văd peste tot.

-Nu mai există şansa de a se întâmpla aşa ceva. Au fost prinși cu toții. Nu ai de ce să te temi. Ai fost mult mai curajoasă decât mine.

-Te rănise. Trebuia să reacționez cumva.

-Mulțumesc, micuțo!

-Nu ai niciun motiv să o faci.

-Ba crede-mă că am. Nu doar pentru că mi-ai salvat viața. Mai sunt şi multe altele.

-Cum ar fi?

-O să vezi tu.. Ce ai zice să rămâi cu mine în seara asta? Nu vreau să te sperii în somn.

-În regulă!acceptă şi se trânteşte lângă mine, cu capul aşezat alături de inima mea.

O sărut uşor pe frunte, sting lumina şi îmi las gândurile să fugă până adorm şi eu.