Ultimul Scrum de Țigară

Capitolul 3: Ochi negri

      Cuvintele Victoriei îi răsunau ca un ecou în minte și, cu cât gândea mai mult la importanța lor, cu atât cădea mai mult în mrejele trecutului. Încerca, din răsputeri, să-și amintească sentimentul de mândrie care a pus stăpânire pe el când pentru prima dată a adus-o acasă și a prezentat-o părinților săi. Atunci pentru prima oară a folosit cuvintele Eva lui și, tot pentru prima oară, fratele său i-a spus, verde în ochi, că a făcut o greșeală.

     Pe atunci era surd și orb de dragoste, acuzându-l pe Andrei, fratele său, sânge din sângele său, că era invidios pe fericirea lui. Perdeaua pusă pe ochii săi îl împiedica să vadă adevărata față a celei pe care o considera iubirea vieții sale și care i-a sfâșiat sufletul până la răni sângerânde.

     — Cât de geloasă vrei s-o faci? întrebă Victoria atunci când îl văzu căzut în amintiri.

     Confirmarea că era acea Eva i se citi pe chipul încruntat și frumoasa blondă simți cum îl pierde pe Cosmin în lanțul melcat de amintiri. Trebuia să facă ceva pentru a-l aduce la realitate, pentru a-l ține tare în fața fantomei din trecut ce-i spulberase doisprezece ani din viața prietenului său.

     — Cosmin, până unde vrei să mergi? pronunță mai insistent, prinzându-i fața în palme și obligându-l să o privească în ochi.

     Se oglindi buimac, preț de câteva secunde, în licărele albăstrui ale Victoriei, parcă încercând să le verifice dacă sunt reale sau nu, apoi își lăsă capul puțin înclinat într-o parte și zâmbi viclean.

     — Până la capăt!

     — Ești sigur? întrebă blonda, ușor speriată de fermitatea cuvintelor sale.

     — Da! Vreau să o fac să sufere înzecit pe cât am suferit eu. Să o văd cerând îndurare și apoi s-o iau de la capăt, chinuind-o așa cum m-a chinuit ea pe mine! rosti plin de groază.

     Victoria își mări ochii de șoc, încercând să proceseze cuvintele sale și căutând în mintea sa motive pentru a-l face să se răzgândească, dar își aminti cum prietenul ei se distruse moral în tot acest timp și renunță, încuviințându-i planul, oricare ar fost el.

     — Atunci să trecem la fapte! rosti femeia din fața sa, apropiindu-se și sărutându-l cast pe buze. Cunosc pe cineva din grupul ei, haide, să-ți fac cunoștință! rosti încrezătoare, apucându-l de mână și trăgându-l după ea.

      În sinea ei știa că nu va ieși nimic bun din tot circul acesta, că, odată cu revenirea trecutului, Cosmin va avea doar de suferit, dar dorea să-i demonstreze acestuia că trebuie să-i dea drumul Evei, că nu mai e a lui demult.

     — Zâmbește, dragul meu, spectacolul e pe cale să înceapă! îi șopti la ureche blonda pe măsură ce se apropiau și mai mult de grupul gălăgios.

     Își puse, din nou, pe chip iluzia bărbatului fermecător și fără griji, ducând o mână spre talia prietenei sale și trăgând-o spre el. Un sentiment ciudat de inconfortabil puse stăpânire pe el, făcându-l să înghită în sec, dar își reveni rapid când realiză că se datora ocheadelor pe care Eva i le arunca. Trebuia să-și învețe corpul trădător cum să reacționeze în preajma ei.

     — Vali, scumpule, cât mă bucur că ești încă aici! exclamă Victoria, adresându-se unui bărbat înalt, brunet, trecut de patruzeci de ani, dar cu o aură masculină impunătoare. Am o surpriză pentru tine, permite-mi să ți-l prezint pe...

      — Cosmin Bradu, omul momentului în Geneva! o întrerupse acesta, întinzând mâna spre blond. Vali Dumitrescu! se prezentă scurt așteptând o reacție din partea acestuia.

     Trupul îi împietrise și zadarnice erau înduplecările minții de a se mișca. Era prea aproape de ea, prea aproape de izvorul durerii lui. Deși n-o privea, îi simțea ochii negrii cercetându-l și asta îl făcea slab.

     Mâna caldă a Victoriei se așeză prudent pe spatele lui, trezindu-l la realitate și, dându-și seama de situația incomodă, strânse mâna bărbatului din fața sa.

     — E o onoare să te cunosc, Vali! Victoria mi-a spus atâtea despre tine! minți cu un rânjet arogant în colțul gurii.

     — Deci știi despre proiect! Ce părere ai? îl întrebă bărbatul curios.

      O simți pe Victoria încordându-se lângă el și, putea jura că îi auzea gândurile în care îl insulta de toată frumusețea. Își întoarse ochii spre ea și o privi amuzat, în timp ce disperarea i se cuibărea pe chipul blondei.

     — Cred că e o seară prea frumoasă ca să o irosim discutând despre afaceri! îi răspunse Cosmin, neluându-și ochii de la Victoria.

     Femeia expiră, fără să atragă atenția, tot aerul pe care-l ținuse în ea pentru câteva secunde și își scutură capul încetișor, amenințându-l subtil pe blond.

     — Ai dreptate! rosti într-un final Vali. Ce zici dacă ne vedem mâine?

     — E perfect, sunt liber pe la două după amiază! încuviință acesta, întorcându-și privirea spre el.

     — Atunci te aștept la studio! Acum permite-mi să ți-o prezint pe soția mea, Elena, care are un interes aparte față de lucrările tale.

     — Interes e puțin spus, sunt fascinată. Încă nu mi-am dat seama cum reușești să capturezi emoții atât de puternice printr-un simplu obiectiv! rosti femeia încântată.

     — Mă flatați, doamnă! Venind din partea Dvs. e mai mult decât o laudă! afirmă cu recunoștință Cosmin. În sfârșit pot să vă mulțumesc personal pentru cuvintele din The Modern Art.

     Cu câțiva ani în urmă, Elena Dumitrescu, un remarcabil critic de artă, scrisese un articol în revista elvețiană The Modern Art, în care vorbea despre talentul tânărului fotograf ce a cucerit Geneva, Cosmin Bradu. Mica expoziție cu fotografii de tip portret a fost riscul pe care și l-a asumat atunci, dar despre care oamenii au vorbit luni întregi.

     — A fost o plăcere pentru mine! spuse blând femeia.

     — Mama întotdeauna a fost absorbită de frumos! Bogdan Dumitrescu sunt! rosti un tânăr de vreo douăzeci de ani ce ținea posesiv de talie, cu un braț, o brunetă mică, iar cu celălalt strângând cu fermitate mâna blondului. Ea e iubita mea, Ana! făcu referire la micuța de lângă el.

     Se uita nedumerit câteva secunde la ființa ce-l privea printre gene și senzații mii aidoma unor furnici se urcau pe sub piele până în vârful capului, lăsându-i în urmă dâre reci. În apropiere de Eva, fiecare simț se amplifica de zece ori și pentru o clipă i se păru că are halucinații, că ochii negri ai Anei sunt identici cu acei ochi negri care l-au bântuit ani întregi.

     Închise pleoapele grele pentru câteva fracțiuni de secundă, expirând ușor aerul ce-i părea insuportabil. Și-ar fi dorit să plece, să renunțe la tot și să fugă cât îl țineau picioarele.

     — E o plăcere pentru mine să întâlnesc o așa familie frumoasă! rosti în cele din urmă.

      — Plăcerea e de partea noastră, afirmă Vali. Permite-mi să ți-l prezint pe bunul meu prieten, Sorin Munteanu și frumoasa lui soție, Eva!

     Din reflex întoarse capul spre ea, oglindindu-se în ochii ei negri.

     Tot scrumul păstrat de el în toți acești ani s-a risipit în aer, purtat de adierea vântului și lăsându-l gol în fața ei.