Ultimul Scrum de Țigară

Capitolul 9: Ana

     Văzând-o foindu-se în fotoliul micuț, cu fruntea încruntată și cu buzele țuguiate în semn de supărare, tânărul realiză că adora să o vadă în starea aia. Stânjenită de situație, dar totodată înverșunată, devenea încet, încet Eva lui. Credea cu tărie că ființa umilă din fața lui nu era decât o mască bine ticluită, iar sub ea se afla cea mai crâncenă și falsă persoane din lume. Cu multă răbdare și tact, își propuse să o spargă și apoi, ciob cu ciob, să o sfărâme sub picioarele lui. Faptul că ignoranța și indiferența lui cauzase o mică, dar importantă tresărire, îi aducea pe buze un mic și subtil surâs de învingător, pe care încercă să-l mascheze rapid, dregându-și glasul.

     Deranjată din gândurile sale, femeia mică își focaliză ochii migdalați spre chipul jovial al blondului și descoperi pe acesta un zâmbet șiret și o privire vicleană. O confuzie împletită cu curiozitate puse stăpânire pe ea. Licărul de aroganță din ochii lui era o noutate pentru ea, nu-l mai văzuse înainte. Bănuia că făcea parte din noua personalitate a lui Cosmin, o personalitate din care sentimentele pentru ea nu făceau parte.

     Dar se înșelă atât de mult!

     Sentimentele pentru ea erau singurul factor ce contribuise la crearea noii lui personalități.

         — Nu mă interesează persoane și nici locații, de asta te vei ocupa tu! rosti impasibil, văzând că șatena nu are de gând să spună ceva.

     La auzul vocii lui joase, fiori calzi o răscoliră din adâncul stomacului și cu greu își reținu un geamăt de suferință și dor. Încă îl iubea, doisprezece ani de durere nu reușiseră să reducă din intensitatea sentimentelor ei.

     — Dacă nu ai nimic împotrivă, putem începe de marți, nu-mi plac...

     — ... zilele de luni, rosti încet Eva, odată cu el.

     Pentru o secundă, o senzație de căldură îi inundă inima, dar doar atât dură – o secundă – revenind la atitudinea lui glacială imediat.

      — Exact! pronunță apăsat cuvântul, ridicându-se în picioare și urmărind-o de sus.

    Rămânând la același nivel cu ea risca să clacheze, dovadă fiind senzația ce-l încercase mai devreme, dar privind-o de sus se simțea în avantaj, dominând peste ființa ei slabă.

     — Ai aici numărul meu dacă vei avea alte întrebări! spuse scoțând din buzunarul blugilor cartea sa de vizită și înmânându-i-o.

     Cu mâna tremurândă Eva apucă marginea cartonașului negru și simți cum tentația de ai atinge degetele lungi o rodea pe dinăuntru, dar înainte să reacționeze cumva, bărbatul își retrase mâna.

     — Îți doresc o zi bună, Eva! îi spuse femeii și, cu pași mari, părăsi biroul lui Dumitrescu fără alte politeți.

     Cu mâna încă în aer, tânăra se întoarse confuză spre ușă și privi pentru minute bune în direcția bucății de lemn așteptând ca Cosmin să se întoarcă, s-o strângă în brațe și să-i spună că n-a uitat-o, dar acesta nu mai venea. Știa că-i egoist din partea ei să creadă că bărbatul încă o iubea și că a iertat-o pentru decizia ce le distrusese cu bună știință fericirea, dar nu putea să se abțină din a spera. Un suspin jalnic îi părăsi pieptul și dâre saline începu să-i inunde obrajii uscățivi.

     Dintr-odată ușa se deschise și înăuntru năvăli ca o furtună, bruneta micuță ce cu o seară în urmă se află la brațul lui Bogdan Dumitrescu, fiul lui Vali.