Ultimul Scrum de Țigară

Capitolul 4: Ieșirea din infern

    Două inimi, aveam un singur gând,

Un drum, ce am avut, e dus de vânt

E fum și scrum

Fără aripi, pluteam și ne iubeam

Și-acum, ce am avut e dus de vânt,

E frum și scrum.

     Trecuse prea mult timp de când n-o mai avuse atât de aproape, de când n-o mai atinse, de când nu-i mai simțise aroma. Putea să jure că încă purta pe pielea ei, același parfum floral ce îmbina cu delicatețe note proaspete de frezie și bujor. O mireasmă divină ce se potrivea perfect cu chipul ei de înger și masca cu precizie adevărata ei natură – cea de prădător.

     Dacă nu ar fi simțit pe propria lui piele durerea ce i-o provocase femeia din fața sa, dacă nu ar fi simțit focul în care ea l-a aruncat fără milă, atunci, mai mult ca sigur, s-ar fi lăsat păcălit de aura ei angelică și ar fi gândit că o ființă vulnerabilă ca ea nu e în stare să facă rău nici măcar unei muște.

     Dar știa...

     Simțise din plin fiecare clipă de agonie, fiecare suspin care îl elibera în nopțile când se trezea și bâjbâia patul gol, fiecare secundă în care umbla ca un bezmetic prin cameră punându-și una și aceeași întrebare la infinit – De ce?

     Se desprinse cu greu din ochii ei negri hipnotizanți, revenindu-și din starea mohorâtă ce-l cuprinse și strânse ferm mâna bărbatului din stânga lui, a aceluia ce se voia a fi soțul ei, a aceluia ce, deși nu-l cunoștea, îl ura, pentru că, fără să fie conștient de asta, îi furase locul lui de drept, locul în care ar fi trebuit să fie el.

     — Mă bucur să vă cunosc, domnule Munteanu! exclamă Cosmin pe un ton atât de amabil, încât Victoria tresărise de uimire.

     — Plăcerea e a mea, domnule Bradu! afirmase bărbatul cu o aroganță perfidă ce îl făcuse pe blond să se încrunte.

     Poate că era doar paranoic sau poate, având-o atât de aproape, întregul lui sistem de gândire se întoarse cu tălpile în sus, dar simțea cum Sorin Munteanu îl privea iscoditor și nu putea să nu se întrebe dacă acesta știa de relația din trecut a soției lui cu el.

     — Dragilor, a fost o plăcere să vă revăd! rosti Victoria, încercând să detensioneze atmosfera, aparent normală, ce s-a creat între cei doi, dar pe care ea o simțea perfect pe invers. Acum vă rugăm să ne scuzați, dar ne-am dori să ne retragem!

     Femeia simțea că e prea mult pentru o singură seară și că trebuie să-și scoată prietenul din cercul ăsta cât mai curând. Își puse atent mâna pe brațul acestuia, așteptând încuviințarea sa. Se simțea ca pe un câmp minat în care orice vorba nepotrivită, orice mișcare greșită i-ar fi putut fi fatală. În seara asta stătuse mai încordată ca niciodată. Frica, că la un moment dat Cosmin ar putea izbucni într-o explozie de furie, i-a stors fiecare gram de energie și acum se simțea mai obosită ca după o zi de muncă.

     Bărbatul blond își întoarse privirea spre ea și încuviință printr-o mișcare ușoară a capului, apoi se întoarse spre ceilalți și, luându-și rămas bun de la ei, se depărtă rapid de sursa durerii lui.