Jungkook's Hotel

32. Gandim gresit

Asezandu-ma pe poala sa, Jungkook m-a adus pe o pajiste inverzita, un camp ce ma va ajuta sa imi eliberez ratiunea impovarata de un prezent infiorator. Sarutandu-mi umarul dezgolit, linistea ce s-a asternut intre noi doi era perfecta, meditand la viitorul nostru. Strangandu-i palma in a mea, stiam ca imi este destin, acesta existand. Puteam oricand sa am alt barbat, insa inima mi-a dovedit ca pe el il doresc. Caldura ce o emana arata protectie, acea portita de scapare pe care mi-am dorit-o de mult timp.

Trupul meu fiind manevrat de acel leagan, Jungkook ma impingea de la spate lasandu-mi picioarele in aer, sentimentul readucandu-ma la copilaria de mult pierduta. Din aceasta cauza, timpul trebuie apreciat, cu tot ce ti se ofera. Incolacind cele doua lanturi ale obiectului rosiatic, dandu-le drumul corpul meu se invartea sub cerul ocrotitor, razele soarelui dezmierdandu-mi pielea impovarata.

-Crezi ca toate acestea mi se datoreaza mie? Este vina mea? il intreb pe brunet, trupul sau coborandu-se pentru a ajunge la acelasi nivel ca si al meu.

-Tu faci lucrurile sa mearga inspre bine, insa uneori obstacolele ti se arata pentru a te trezi la realitate. Niciodata nu va fi indeajuns ca toata lumea sa fie fericita, imi spune privindu-ma pana in adancul sufletului, regretand ca am avut curajul sa ma bag in aceste legi murdare si nedrepte.

-Atunci cu ce scop m-am reintors? imi las lacrimele sa iasa, neavand cale de scapare a durerii ce el a reusit sa o ascunda.

-Pentru a ne creea un viitor prielnic noua, noi doi. Doar tu si cu mine. Binele celorlalti nu e important, pentru ca nu ei ne ajuta sa fim impreuna, mi se adreseaza increzator, stergandu-mi lacrimele cu degetele sale lungi si calde.

-Cand vei alege sa pleci, chiar nu voi ramane cu nimic, am curajul sa zambesc, asezandu-mi palmele pe ale sale.

-Te iubesc, mi-as face rau singur plecand.

Inghitindu-mi cuvintele ce voiau sa iasa, Jungkook si-a lipit buzele de fruntea-mi rece, dorindu-mi ca timpul sa se opreasca aici, acum. Alaturi de el, pot invinge intregul Univers, curajul de a-l iubi crescand cu fiecare zi petrecuta alaturi de acesta. Singura si unica mea iubire.



Rugandu-l pe Jungkook sa imi ofere adresa lui Taehyung, dupa multe refuzuri acceptand, ma aflam in fața casei acestuia, ramanand surprinsa. Locuia intr-un cartier saracacios, poarta din fier, neavand unde suna pentru a imi face cunoscuta vizita. Urcand micile scari dorind sa bat la usa, un barbat mi-a luat-o inainte, imbrancindu-se in mine fugind ca si cum viata sa ar depinde de acest lucru.

-Nenorocitule, vino inapoi! tipa o femeie de varsta mijlocie, turnand ligheanul ei cu apa pe mine.

-Mama, calmeaza-te! ii spune Taehyung, inmarmurind la vederea siluetei mele. Taeyeon!

-O cunosti?

-Este presedintele companiei la care lucrez, ii raspunde Taehyung vizibil nervos de actiunea mamei sale, hanoracul sau acoperindu-mi trupul.

-Oh vai! Iertati-ma va rog! Intrati in casa ca sa va uscati, imi cer mii de scuze!

Nu voiam sa cred ca apa aceea era luata din locuri necurate, asa ca am preferat sa intru in casa, mama lui Taehyung avand grija sa se faca placuta pentru a nu il concedia pe fiul ei pretios. Spunandu-i satenului sa imi ofere haine de schimb, l-am urmat bulversata si ametita pe acesta, avand grija sa inchid usa camerei sale.
-Casa ta e draguta, ii atrag atentia acestuia, in timp ce cauta in dulapul sau.

-De ce ai venit?

-Nu vreau ca tu sa fii suparat pe mine. Ti-am promis ca iti voi fi alaturi, lasa-ma sa te ajut.

-Cred ca tricoul acesta iti e larg, insa pantalonii scurti sunt confortabili, nu imi ia in seama raspunsul, plasandu-mi hainele pe brate.

-Taehyung, te rog nu te comporta astfel...

-Taeyeon, ai dreptul sa iti alegi propria viata. Ma descurc, asa ca e mai bine sa nu te bagi.

-Parintii tai sunt certati si din aceasta cauza te invinovatesti pentru ca nu poti avea o viata mai buna? il intreb chiar cand era pe punctul de a pleca, oprindu-se meditand la situatia in care se afla.

-Gandesti gresit.

-Nu imi dai alta oportunitate decat sa invart zarul si sa dau cu presupusul! Am suportat apa ce mi-a inghetat carnea pe mine doar pentru a te vedea! Vreau sa te ajut, fara tine, nu as fi ajuns unde sunt astazi! ma rastesc la acesta, nepasandu-mi ca iscam o cearta ce avea sa persiste.

-Cred ca confunzi persoanele, tu tot ce vezi e Jungkook! Nu eu, ci fara el nu ai fi ajuns unde esti astazi! Dar lucrurile nu vor mai sta in acest mod pe viitor.

-Nu imi pasa! il iau prin surprindere, izbindu-i hainele in fața. Crezi ca sunt atat de vulnerabila incat sa nu pot trai fara el?! Dar tu? Si tu ma vei parasi? il intreb avand lacrimi ce isi doreau sa iasa, satenul ridicandu-si sprancenele ca semn de regret.

-Atata timp cat ma alungi, voi pleca pentru totdeauna.

-Cum poti fii in acest fel? Chiar credeam ca esti diferit, dar tot un las egoist demonstrezi ca esti! las suspinele sa imi iasa la iveala, lovindu-l cu pumnii in piept.

-De ce crezi ca numai tu suferi? ma ia pe nepregatite, asezandu-si palma pe pumnul meu.

-Pentru ca nu ma lasi sa te inteleg si sa te descopar...

-Daca iti spun ca tata dezbina aceasta familie, facandu-ma sa regret ca m-am nascut, ma crezi? mi se adreseaza, simtind cum inima s-a oprit din a mai pompa sange.

-Macar tu ai un tata...

-Era mult mai bine daca nu l-as fi cunoscut vreodata.

Lasandu-si lacrimele sa ii curga alene pe obrazii reci, am inceput sa plang asemenea unui copil mic, facand mult mai rau. Acaparandu-l intr-o imbratisare, satenul si-a lasat barbia pe crestetul capului meu, pastrand linistea astfel incat numai bataile inimii sa se auda. Cand ne-am linistit, mi-a explicat ca tatal sau umbla la case de pariuri, ajungand sa isi vanda propria familie numai pentru niste bacnote fara viata. Stergandu-mi la fiecare minut lacrimele cu podul palmei, Taehyung imi povestea viata sa fara culoare, mama sa fiind acel stil de femeie ce sufera inzecit pentru a ascunde lipsurile familiei. Din aceasta cauza, Taehyung umbla cu baietii, Jungkook fiind portita sa de scapare.

-De ce nu pleci? il intreb cu glas ragusit, nestiind de unde atatea lacrimi.

-Nu imi pot lasa mama singura. E tot ce mi-a mai ramas.

-Iti cumpar un apartament si mutati-va impreuna...

-Nu Taeyeon. Nu pot accepta mila altei persoane, mai ales un lucru atat de semnificativ, imi impune acesta serios, irisii mei emanand numai durere.

-Dar veti suferi mult mai mult...

-Aceasta imi este soarta, si o voi accepta.

-Te voi scapa eu din acest infern, asteapta sa termin treaba cu hotelul, Tae, soptesc mai mult pentru mine, uitand de hainele ce mi s-au lipit de pielea spatelui.

Luandu-mi la revedere de la mama acestuia, asigurand-o ca Taehyung va continua sa lucreze pentru mine, satenul s-a oferit sa ma conduca acasa, acceptand bucuroasa. Urcandu-ma pe motocicleta acestuia, asezandu-mi casca pe cap, mi-am incolacit bratele in jurul abdomenului sau, asteptand ca timpul sa treaca in continuare pe langa noi. Nu pot accepta incapatanarea sa, unicul meu prieten ce voi munci din greu pentru a avea un trai mai bun.

Coborand inca cuprinsa in lumea mea, ii zambeam incurajator satenului, acesta imitandu-ma.

-Totul va fi bine, doar spune-mi cand iti este greu, ii cer acestuia, ridicandu-ma pe varfuri astfel lipindu-mi buzele de fruntea acestuia. Surprins, se uita cu ochi mari la mine, facandu-i semn cu palma ca plec.

Si totusi nu pot bandaja suferinta sa.

E un sentiment aiurea cand nu poti dormii vara...