Adolescența

4. Pictură

În timp ce se strecura printre coridoare, putea deja să audă muzica tipic italienească, melodiile liniștite și frumoase.
A intrat într-o sală în care erau prezenți nouă elevi, așezați pe nouă scaune. Tremurând de nervi, se scuză:
- Îmi pare rău că am întârziat, unde iau loc?
O profesoară îmbrăcată în combinații abstracte de culori i-a făcut semn lui Ingrid să se așeze pe unul dintre scaune, în spate.
- Suntem toți? Zece? a întrebat ea.
Toți au dat din cap, lăsând-o pe profesoară să vorbească mai departe.
- Bun, nu vă cunosc, sunteți la un curs particular, veți fi mult timp aici dacă vă va plăcea, așa că eu consider că este necesar să vă știu după personalitate, dacă nu după nume. Pentru astăzi, vreau să pictați orice vă trece prin minte, lucruri abstracte, să arătați ce gândiți.
Nu le-a trebuit mult timp să înceapă să picteze; Ingrid deja desenase un fundal gri cu creionul, imaginându-și acum doar o fantomă neagră care avea să înghită amestecarea celor două non-culori, negru și alb; cam așa era și mintea ei: controlată de o conștiință negativă, obligând-o să făcă lucrurile rele.
Fără ca ea să știe, David era și el în sală. Punea doar culori ciudate pe hârtie, în colțul acesteia fiind evidențiată o stea cu patru brațe, nu cinci. Cumva, părea a fi cerul pe care și-l imagina el; părea lumea fără probleme, viu colorată, care strălucește sub influența unei stele, părea imposibil, ireal, dar asta nu însemna că nu putea fi ceva realizat.
Profesoara se plimba printre scăunele, aruncând priviri lungi peste lucrările tuturor. Ingrid începuse să o urmărească cu coada ochiului, fiind destul de curioasă. Continuase să privească pe furiș, până când doamna aceea ajunsese la un loc tocmai în celălalt capăt al sălii, privind lucrarea unui băiat. Lui Ingrid îi fugise imediat întreagă privire spre acea piele palidă; David. A încercat să se prefacă că nu îl cunoștea, și că era perfect normal ca el să fie acolo.
Dar nu era, ea avea impresia că el o urmărește, nu știa de ce. Avea impresia că a presimțit această ciudățenie în viața ei. Poate era paranoică, dar se baza pe instinctele ei, care rareori o înșelau.
De abia așteptă ca acel curs de două ore întregi să ia sfârșit, deși ea ar fi putut, teoretic, să plece acasă când dorea. Practic, nu a făcut-o.
S-a strecurat afară din sala unde a fost cursul acela micuț, înaintea tuturor, pentru a se feri cât mai mult de David.
Era deja printre blocuri, dar ea tot mergea cu un pas grăbit, având impresia că este mereu urmărită. Apoi, o mașină trecu repede printr-o băltoacă murdară, făcând-o pe Ingrid să se simtă oarecum în siguranță, știind că doar o mașină trecuse pe acolo în cinci minute. Își scoase un mic pachet din gentuța neagră de piele, în care ținea ascunse țigările și o brichetă cu mov și albastru, colorată de ea. Fumul i se împrăștie de sub buze, din gura ei ieșind un miros plăcut de gumă cu căpșuni și de hârtie arsă.
- De ce faci asta? o voce i se auzise din spate. Da, te-am văzut acolo, la picturi. Înainte să pleci, ți-am văzut și pictura... Avea un mesaj foarte... trist.
- Cine naiba ești? Lasă-mă! spuse ea, împingându-l pe, desigur, David, care o văzuse din întâmplare de la depărtare.
- E doar o coincidență că ne întâlnim, David avea o voce răgușită de fel, ceea ce o înspăimânta și mai mult.
- Lasă-mă, doar, lasă-mă.
Dăduse din cap în toate părțile, și își continuă mersul bleg, fumânând din restul de țigară. David a dat din umeri, luând-o pe celălalt drum, spre casă.