Adolescența

3. Cafeneaua

- Bună ziua! salută acesta, părăsind magazinul.
Pe stradă, amândoi megreau în direcții opuse: David tot înainte, spre stradă, iar Ingrid tot înainte, dar spre centrul orașului. Plouă destul de tare afară; stropii nu sunt atât de greoi, dar destul de puternici încât să se facă auziți în umbrela băiatului.
Evident că, aici cei doi s-au ciocnit unul de altul. Ea avea o glugă subțire pe cap, care îi fusese înlăturată, descoperindu-i părul moale și prins într-o coadă împletită.
- Scuză-mă, faptul că amândoi au spus-o în același timp fusese un lucru ciudat. S-au uitat încruntați unul la altul, apoi și-au văzut de drum.
Ingrid deja grăbea pasul, dorindu-și doar să scape de ploaie și de frig. Voia să intre într-o cafenea unde se vindeau biscuiți de unt, cu bucăți de ciocolată, alături de o cafea tare care să o țină trează pentru restul nopții, în care avea să butoneze telefonul.
- Uite-o! șoptise ea.
A intrat printre jaluzelele care scoteau sunete de clopoței, acelea specifice localelor frecventate de oameni.
Se așează pe scaunele înalte de la bar, lângă o doamnă și un băiat, credea; nu stătuse să-i studieze, pe ea o interesa doar cafeaua.
- O cafea tare, te rog.
- Și eu vreau una, spuse tânărul de lângă ea.
O vagă emoție de neliniște o cuprinse. Întoarse capul pe furiș, văzându-l pe el: tipul de care se ciocnise.
- David? întrebă ea.
- Ne... cunoaștem? Stai! Tu ești fata aia... de care m-am ciocnit mai înainte?
- Da... mâinile au început să îi tremure, așa că le băgă în buzunar.
Nu-și mai adresară niciun cuvânt, totul fusese atât de straniu. David, cu lumea lui existentă doar în imaginație, avea mintea complet goală. Ea; ea! Ea la ce nu se putea gândea în acest moment?! Cine era tânărul al cărui nume obișnuia ea să-l spună des?
- Cafelele dumneavoastră.
Le-a fost întins o notă de plată pentru doi.
- Nu, vedeți, este o greșeală. Nu am cumpărat împreună.
- Cum adică? întrebă băiatul de la bar.
Ingrid clipi des, și observă cum David părăsea cafeneaua. Lăsase banii pentru amândoi lângă bilețelul cu diferite numere, și plecase fără să spună nimic. Fata dăduse din cap în semn de las-o baltă și își încheie jacheta de piele, plecând și ea.
Merci, se gândi ea din senin, în timp ce mergea pe stradă. Cu plăcere, răspunse David în mintea lui, cumva ironic, dar era ciudată sincronizarea lor.
Seara, amândoi erau în pat: Ingrid în patul ei cu picioarele din fier colorat și cearșafurile șifonate, iar David în patul lui cu plapume groase. Fata avea o lumânare aprinsă lângă paginile dintr-o carte, iar băiatul doar strângea în palme gugulioaie de lână, de la pernă, visând cu ochii deschiși.

_____
Știți că obișnuiesc să las câte o notă cam la fiecare capitol. Păi, da, poate e enervant, dar... ă, da. Este scurt, dar mi se pare mai ok. Știți cum se spune: Nu contează cantitatea, ci calitatea.