Adolescența

13. Noapte

Se trezește la miezul nopții, din somn. Trei zile. Trei zile nenorocite de când nu a mai pus gura pe o țigară, și două zile de când nu l-a mai văzut pe David. O zi de când nu a ieșit din casă.
Se ridică din pat, și aprinde lumina, în drumul ei spre bucătărie. Ia un halat pufos și roz pe ea. Cum ajunge în bucătăria îngustă, înhață un radio cu baterii, și dă pe frecvența ei preferată, ascultând melodii lente și absorbitoare.
Iubea ceaiul de plante, dar iubea mai mult cafeaua. Uneori era indecisă, dar acum nu avea chef de dormit. Așa că își scoate picioarele din papuci, relaxându-se, și ia un pachet neînceput de cafea. Pune boabele împreună cu apa pe focul de aragaz și se așează la masa de lemn vopsită cu alb, savurând muzica din plin.
Privește pe geam. Tot ce poate vedea este un gang întunecat, de unde de obicei turiștii ies derutați în căutarea anumitor locuri.
Merge până în camera ei, pentru a își găsi telefonul, când vede un mesaj de la David. Exact persoana cu care voia să discute.
Mesajul era de acum trei minute. Era o singură întrebare: Dormi?
Ingrid a tastat un răspuns înapoi: Nu prea pot.
Apoi, peste câteva minute, în timp
ce își turna cafeaua în cană, telefonul a început să îi sune.
- Alo?
- Hai afară, a spus David.
- Tu ești cumva nebun?
- Nu ai stat niciodată noaptea pe afară?
- Mereu stau... a zis fata gânditoare.
- Atunci hai afară.
- Și unde naibii să mergem? înjură ea.
- La o țigară.
- Chiar mă motivasei. Alo, am stat trei zile fără țigări, a zis Ingrid, învârtindu-și ochii.
- Glumeam.
- Da păi bine că glumeai, nu a fost deloc amuzant! a exclamat ea.
- Vin la tine, a zis băiatul închizând telefonul.
Ingrid făcuse ca un animal. A mers până la frigider, de unde a scos laptele pe care avea să și-l toarne în cafeaua pe care o făcuse prea tare, fiindcă era destul de aiurită la ora aia. Așteptându-l pe David, deschise o carte plictisitoare pe care o cumpărase acum ceva vreme, dându-și seama că a fost o risipă de bani.
Se uită în gol pe geam, apoi face o mișcare bruscă către holul dinspre ușă. De acolo își ia bricheta ei frumos colorată și se duce înapoi pe bucătărie. Sprijinită de perete, se juca cu focul acesteia ținea mâna deasupra lui.
Îi venise o idee nebună în cap, una care ar fi făcut-o să se simtă bine. A simțit cum ceva îi țiuie în urechi și cum sângele îi bate în inimă, crescându-i pulsul. Plimba mâna deasupra micului foc, și închidea ochii, imaginația dansându-i pe ritmul melodiei care se auzea de la postul de radio.
Auzi un ciocănit în ușă, apoi încă unul și încă unul și își ieși din transă. Vârâse bricheta altundeva și oprise radioul.
- Vin imediat! strigă ea.
Își luă blugii pe ea, iar tricoul negru în care adormise nu îl mai schimbase. Își luă doar o geacă de piele și ieși din casă.
- Bună, a zis ea. Te-ai gândit unde am putea merge?
- Pe unde apucăm?
- Așa zici tu? Mi-ar plăcea doar să stăm undeva, pur și simplu.
- Găsim noi un loc...
Ingrid doar oftă arogant. A ieșit înaintea lui David și așa a mers tot drumul, până când au ajuns pe niște străduțe. A văzut niște ridicături ale unor cărămizi de pe o casă mai micuță, fără etaj, și îi veni o idee. L-a rugat pe David să îi țină jacheta, el habar nu având ce avea de gând să mai facă și ea din nou.
Ingrid se urcă cu adidașii ei gri pe cărămizi, până când a ajuns pe acoperiș și i-a șoptit lui David:
- Dă-mi geaca și hai sus.
- Ești nebună, a râs el.
- La fel și tu. Așa că hai aici, prea multe fițe frate.
- Liniștește-te.
- Mda.

- Și acum; ce? a întrebat el după ce a urcat pe acoperișul casei.
- O să stăm aici, a răspuns ea așezându-se într-o poziție turcească.
David s-a așezat la celălalt capăt al acoperișului, uitându-se la cer, la fel ca Ingrid. Ea simțea cumva acum nevoia de puțin de fum în jurul ei. Sau măcar o pernă lângă care să stea.
- Stelele sunt frumoase, doar că noaptea mă deprimă.
- De ce? a râs Ingrid.
- Păi îmi place ziua.
- Ce ciudat... mie noaptea.
- De ce?
- Pur și simplu. Îmi place singurătatea, și noaptea mă simt așa, a zis ea.
- Urăsc singurătatea. Am fugit mereu de ea, dar m-a prins din urmă...
- Suntem așa de diferiți.
David nu i-a răspuns. S-a uitat în văzduhul negru, negânditor. Ingrid s-a așezat lângă el, adormită puțin. Și-a pus involuntar capul pe umărul lui, simțind mici fluturași în stomac.
- Ce... ce faci? a întrebat David, tremurând puțin.
- Te deranjează? a fost directă ea.
- Nu... nu.
- De ce tremuri? a râs ea
- Îmi e frică.
Ingrid s-a uitat la el cu ochi de cățeluș. Aproape că își atinsese nasul rece de al lui David, când își îndreptă ochii în jos. Buzele ei subțiri le-au atins pe ale lui delicat. Nu au fost jocuri cu ele, nu au fost atingeri prea profunde. Doar mâinile fetei în jurul gâtului lui și un contact aproape neatins. Inima lui David bătea foarte tare, iar cea a lui Ingrid aproape că își oprise bătăile. Ea respira greu și își închise ochii, strângând puternic din pleoape, aproape uitând că era acolo, sărutându-se cu David. Tocmai cu el.
Își depărtează fața de a lui, și își pune capul pe umărul său.
- De asta, a spus David oftând.
- Scuze... ea a închis ochii cu capul în continuare pe umărul băiatului.

OMG DECI ÎN CAPUL MEU ARĂTA MAI BINE DAR IUBESC CAPITOLUL ĂSTA OKAY NIMENI NU VA COMENTA NIMIC DAR MOR S-AU SĂRUTAT DE CE MOR AICI