Adolescența

14. Bună dimineața pe acoperiș.

David își deschise ochii, privind spre soarele ce abia răsărea. Ingrid era așezată în poala lui, nici nu știa cum ajunsese acolo, dar se mișcă încet pentru a nu se trezi și își luă telefonul din buzunar. Era ora șase dimineața. Nu își imaginase că dormise prea mult, dar era și incomfortabil să dormi pe un acoperiș tare care să te înțepe în spate. Părinții lui obișnuiau să se trezească pe la zece dimineața, așa că nu îi rămâneau prea multe ore alături de Ingrid. Oricum îi era frică. Îi era frică, pur și simplu de orice sentiment.
Unii oameni se gândesc că durerea e cea mai grea emoție, dar pentru David dragostea este. Nu le avea deloc cu astea, și nici nu și-ar fi dorit să le aibă. Să simtă pe cineva aproape, să poată să zâmbească cu cineva: suna frumos. Dar se simțea pedepsit, nu avea impresia că merita asta. Și nu știa prea bine să se atașeze de oameni.
Simți oasele ei micuțe apăsându-i pe piciorul drept și o auzi pe fată miorlăind încet, ca o pisicuță leneșă. Ingrid se ridică din poala lui David și se sprijini în coate. Îl privi pe băiat zâmbind dulce, încă fiind amețită din cauza somnului. Când își îndreaptă ochii spre răsărit, îi micșorează și se uită lung. Fără să se întoarcă, vorbește cu David:
- Ce frumos e.
- Este, a afirmat el.
De fapt, niciunul din ei nu urmărea cu adevărat mișcarea lentă a soarelui când se ridica și el din somnul de noapte. Niciunul nu se putea concentra la culorile împletite armonios de-alungul razelor scurte. Nu. Amâdoi aveau în cap imaginea lor și puteau încă simți acel contact scurt și firav dintre buzele lor în miez de noapte.
- Chiar îmi pare rău pentru... faza de aseară.
- Oh, aia? Am și uitat, minți David.
- Chiar? Deci nu a însemnat nimic pentru tine?
- Chiar... Nu a însemnat, a mințit el din nou.
- E bine atunci, a spus Ingrid tristă. Nu se gândea că a fost atât de neînsemnat. Și ea încerca să se mintă singură, spunând că nici pentru ea nu ar fi însemnat ceva și că nu avea de ce să se simtă prost. Dar se simțea prost, pentru că își dăduse seama că își dorea cumva, de ceva vreme, un astfel de lucru. Nu era sigură că din partea lui David, dar era sigură că acum ar vrea măcar să îl
îmbrățișeze.
- Pentru tine? întrebă el.
Ingrid îl auzise, dar nu a răspuns nimic. Se juca cu lanțul ei lung și îl plimba printre degete, creând un dans ciudat al inelelor mici de argint.
- Ingrid?
- Ă... da?
- Nimic, a replicat David.
- A însemnat, a zis fata.
- Serios?
- Serios. Și chiar îmi pare rău și pentru asta...
- Nu trebuie. Adică, s-a oprit el.
- Hm? a întrebat Ingrid.
- Și pentru mine a însemnat.
- Ce drăguț că minți doar pentru mine, a zis ea gânditoare.
- Nu mint. A însemnat.
- David, nu are rost. Știu că a fost o greșeală.
- Ba nu a fost!
- Gata, David. E târziu, familia ta e îngrijorată cu siguranță, a protestat ea.
- Și familia ta?
Ingrid s-a uitat urât la el.
- Nu îți face griji.
- Dar suntem prieteni, a spus David.
- Dacă așa crezi tu, eu trebuie să plec.
- Ne mai vedem?
- Nu știu.
Și cu asta, Ingrid dispăruse tristă pe străzile gri ale orașului, lăsându-l pe David în urmă. Acesta nu mai avea forțe să se întoarcă după ea; s-a dat și el jos de pe casă și a plecat.
Nu mai simțea absolut nimic când a ajuns în camera lui. Se simțea gol și părăsit...
Poate chiar a fost o greșeală, gândi el.

știu că e foarte scurt dar mai postez unul pe seară ca să apară de mai multe ori cartea la ce e nou.