„Dragă Judith,
Îți mai aduci aminte de fosta mea iubită, Hannah Snowdon? Desigur. Doar acum câteva săptămâni îmi spuneai cât de mult o urăști. Chiar dacă atunci eram nervos pe tine (și pe Josh, pentru că a zis ceva foarte asemănător), nu încetam să nu vă dau dreptate.
Chiar dacă la început dragostea noastră a fost tare năbădăioasă, flacăra s-a stins treptat. Eu cădeam într-un abis al disperării, în timp ce ea dorea să iasă de acolo. Eram opuși. Mă bucur că totul între noi s-a terminat în relații cât de cât bune. Ba chiar Hannah mi-a dat acei renumiți papuci și, deși ar fi trebuit să o jignesc (pentru că, mai nou, așa fac absolut toți băieții), am zis că e totul în regulă.
Și, deși am zis că mă plâng în toate scrisorile, în aceasta nu o voi face. Vreau doar să-ți spun că Hannah nu era chiar așa de rea pe cât o credeai. Doar nu eram compatibili, ceea ce creea certurile acelea monstru la care, uneori, chiar și tu luai parte. Îmi vine să râd când îmi amintesc că ea te credea iubita mea.
Niciodată nu m-ai fi plăcut în acel fel. Știu asta.
Oliver.”
