„Dragă Judith,
A ajuns, într-un final, și sfârșitul. Al meu. Ceea ce așteptam încă de acum ceva timp, dar am fost prea laș să pun în aplicare.
Mereu am crezut că moartea te eliberează, dar, încet, am realizat că moartea bagă spaima în tine toată viața, ca mai apoi să aibă efectul dorit de mine. Atunci când știi că ești aproape în mormânt, nu-ți mai faci griji despre familie, prieteni și persoanele pe care le iubești. Doar ești... amorțit. Cazi încontinuu într-un abis, din care, numai cu ajutorul unei puteri nemaiîntâlnite reușești să scapi cu viață.
În scrisorile mele de până acum, ți-am spus tot. Tot ceea ce gura și mintea nu-mi dădeau voie să-ți zic față-n față. Nu eram sigur cum aveai să reacționezi. Probabil te-aș fi enervat. Poate eu m-aș fi enervat pe tine pentru că, probabil, nu mă înțelegeai. Sunt multe în joc, Judith și vreau să știi că aici se află și dragostea mea pentru tine.
Da, dragoste, inimioare, înțelegi tu... Un depravat plin de tatuaje e îndrăgostit de tine până peste cap. Chiar dacă în ultimele noastre zile te-am numit o nebună și mereu când ziceai ceva de Hannah te înjuram, nu înțelegeam de ce rămâneai alături de mine. Părerea mea e că ori simțeai la fel, ori chiar aveai nevoie să intrii într-un nenorocit de spital. Nimeni nu merge atât de departe alături de o persoană. Încă de le început ai fost aici. Încă de la începutul nostru.
Te iubesc.
În altă ordine de idei (probabil m-am făcut de râs, cine-o știi), cheia este de la podul casei bunicii mele. M-am aflat acolo în tot acest timp, așteptând ziua cea mare. Ziua în care aveam să-mi iau viața. Așa că, te rog frumos să nu plângi, să nu țipi și să nu te omori și tu atunci când mă vei vedea atârnând.
Nu îți merit lacrimile sau suferința. De fapt, nu te merit pe tine. Încă de la început simțeam asta și de fiecare dată când încercam să te îndepărtez, tu continuai să revii. Să revii și să-mi refaci viața un calvar plin de inimioare.
Mă urăsc pentru că-ți fac asta. Pentru că te distrug și pe tine și pe mama și pe tata și pe Tom și Josh și trupa și toți. Îmi pare rău.
Oliver.”
