"Fratii"

Capitolul 20

-Stii ce pot sa fac? Pot face ceva care o sa te duca jos. O sa infunzi pușcăria daca te mai comporti asa cu mine. Stii cat de usor rezolv eu lucrurile. il ameninta tatal sau.

-Dispari. Sa nu te mai vad. tipa Dominic furios si apoi pleaca la etaj.

Eu si Jennifer eram paralele si uimite total. Nu stiam ce sa fac. Sa ma duc dupa Dominic sa il calmez sau sa stau aici. Ma uitam uimita la tatal lui, cand a spus tatal lui spre mine.

-Trafic de organe.

Ce inseamna asta? Nu am apucat sa il intreb la ce s-a referit caci a plecat imediat cu sotia lui, trantind usa cu putere.

Mi-am intors privirea nedumerita spre Jennifer. Aceasta m-a privit cu regret și a spus:

-Iarta-ne.

In secundele urmatoare pleaca din casa. Ce se intampla? Ce e cu traficul de organe? Nu... Nu cred asta. Doar nu sunt ei traficanti de organe, nu? Dar daca nu ar fi, atunci Jennifer nu mi-ar fi cerut scuze, nu? Ce se intampla? De asta au atatia bani? Stau pe un pat care a fost cumparat in urma unor oameni ucisi.

Am fugit la etaj, in presupusa mea camera. Pe scari m-a impiedicat de cateva ori, din cauza lacrimilor din ochi care imi incetosau vederea. Am cazut atat de rau. Am dat cu genunchiul de o treapta, burta de cantul alteia. M-am ridicat cu greu, mergand greu din cauza durerii care se transmitea in jurul locurilor lovite.

Cand am intrat in camera am inchis usa si m-am lasat in jos, luandu-mi genunchii in brate. Eu stau in casa unor criminali? Daca in traficul lor de organe intra si niste copii nevinovati care sunt omorati fara motiv? Nu au inima? Nu le este mila câtusi de putin pentru bietii copii luati de langa parintii lor si omorati pentru a fi schimbați in grămezi de bani?

Brusc, o săgeata mi-a traversat pieptul si a presarat durere. Ma doare inima. Ma doare inima pentru bietii oameni omorati doar pentru bani. Creierul meu nu mai suporta atatea informatii dureroase primite din mai multe parti. Intai aflu despre "familia mea", acum asta. Ce mai urmează?

In mod clar nu am de gand sa mai raman aici nici macar o secunda in plus. Trebuie sa plec de aici, pana nu ma fac si pe mine izvorul lor de bani. Acest gand m-a infricosat, trecand un fior de-a lungul spinarii mele.

M-am ridicat de jos hotarata si primul lucru pe care l-am facut a fost sa imi dau jos porcariile astea de tocuri. Sunt atat de incomode, ma dor picioarele groaznic de tare. Pe langa locurile lovite pe scari, ma mai dor si picioarele.

Imi impachetez lucrurile intr-o valiza gasita printr-un dulap. Mai,mai. El are pregătit tot. Acum, in timp ce imi pun hainele in valiza, realizez ce multe am. Ironic, mie imi pareau chiar putine.

-Ce faci acolo? o voce groasa si cunoscuta ma intrerupe.

-Cred ca e destul de evident. ii raspund in doi peri, fara sa ma întorc.

Il aud cum vine spre mine cu pasi apasati si mari. Ii simt palma mare si rece cum imi prinde bratul, tragandu-ma spre el.

-Ce faci? Unde pleci? ma intreaba privind valiza plina cu haine.

-Nu stiu. ii raspund smucindu-ma.

-Ce ai dintr-o data? ma intreaba rastindu-se.

Ma intorc spre el, il privesc in ochi si ii spun zambind amar:

-Trafic de organe.

La auzul acelor trei cuvinte fata lui devine serioasa si alba complet. Mi-am vazut de impachetatul altor haine, pana cand iar m-a apucat de brat, m-a intors brutal spre el si mi-a spus:

-Nu pleci nicăieri. imi impune e serios.

-De ce nu? intreb smucindu-ma din nou, dar de data asta, fara vreun rezultat in favoarea mea. Vrei sa ma ciopartesti si pe mine, nu? Vrei sa ma transformi si pe mine intr-un sac de bani, nu? il intreb eu tipand.

-Nu. Nu e ceea ce cre-

-Cum adica nu? De asta m-ai rapit? Sa imi faci gauri in corp pentru organe, asa-i? Vrei doar bani. Dar afla de la mine ca puteam trai mult mai bine langa Mark, fara ca sa ma omoare cineva pentru culesul de organe, si de asemenea, fara ca sa aflu adevarul. Vreau sa plec de aici. Lasa-ma. Da-mi drumul. Vreau sa ma intorc inapoi la Mark si la mama si tata. Ei nu vor sa ma faca ferfenița. tip eu gesticuland si smucindu-ma mai tare.

-Nu e asa. Asculta-ma, Lina. strigă el la mine.