"Fratii"

Capitolul 25

Nu mai rezist tensiunii si suspansului, asa ca intreb:

-Ce am facut? De ce stati toti adunati aici? intreb eu speriata, calculand toate sansele de vina a mea in ceva.

-Vrem sa vorbim cu tine. E ceva de bine, nu te ingrijora. imi spune Dominic din spatele meu.

Ma intorc spre el. Il analizez bine. S-a imbracat, deci nu mai am la ce ma holba, din pacate pentru mine. Privirea lui era blanda si linistita, ceea ce inseamna ca e totul ok.

-Stii, ne-am gandit cu totii la asta.. si o facem pentru binele tau. incepe Jennifer.

-Te rugam sa ne asculti cu atentie. E important, vrem sa fii in siguranta. spune Kath.

-Dar ce aveti oameni buni? Nu sunt urmarita de asasini. spun eu zambind ironic.

-O sa iti spunem candva. Mai taci si asculta. imi ordona Dominic calm.

Ma asez pe pat, iar ei, unul langa altul si pe pat langa mine, si pe jos in fata mea. Parca facem spiritism sau ceva de genul.

-Vrem sa renunti la job-ul de politista. imi spune direct Darcy. Nu esti in siguranta acolo. Ai incredere in noi, iti vrem binele. spune Dracy cu un ton rugator si chinuit.

Okey, eu ce am pierdut? Am dormit prea mult? Sau ei stiu multe lucruri ce eu nu le stiu? Nu cred ca isi bat joc, le simt sinceritatea si nu poti ignora o privire calda si ingrijorata ca asta. Mai ales cea a lui Darcy.

-Nu imi puteti spune acum? intreb eu sperand  la o explicatie.

-Nu acum. Iti vom spune, dar nu acum. Ne pare rau pentru asta. spune Kath privindu-ma atenta.

-E ok, va inteleg. Cred ca o sa merg azi ca sa imi dau demisia. Dar ce o sa fac eu de acum? intreb gandindu-ma logic la o solutie.

-Asta e partea a doua ce voiam sa iti spunem. Vrem sa te alaturi noua, in afacerile noastre. spune Dominic.

-Poftim?! exclam intrigata, ridicandu-ma ca arsa de pe pat.

-Te rugam, accepta. Nu te obligam sa faci ceea ce facem noi, adica ceea ce e murdar, dar macar alatura-te noua. Asa o sa fii in siguranta. spune Jenn parca implorandu-ma din priviri.

-Ce e cu grija voastra subita asupra mea? Cine sunteti voi de fapt? Ce vreti de la mine? intreb eu exasperata.

-Chiar nu iti amintesti de mine? intrwaba Darcy cu un ton trist.

-A-ar trebui? replic eu dezorientata.

-Am stat impreuna la orfelinat. In aceeasi camera, Lina. Poate in urma accidentului ti-ai pierdut memoria si nu ti-ai mai recapatat-o, dar crede-ma. Am fost cele mai bune prietene. Nu iti mai amintesti ca atunci cand Joshua, un baiat mult mai mare ca noi, m-a batut. Stii ce i-ai facut? M-ai salvat! exclama ea privindu-ma cu ochii in lacrimi de emotie. L-ai lovit cu ceca in cap si m-ai salvat, chemandu-le pe asistentele sociale. imi povesteste ea zambind si luandu-mi mainile intre ale ei.

-Ăhm. e tot ce am putut spune.

-Poate nu mai stii ca imi ziceai mereu "Darcynica" sau cand eu iti spuneam "Linuş". povesteste ea cu un ton bland.

Mi-au dat lacrimile. Emotiile ma doboara iar. Fara sa vreau am inceput sa plang odata cu ea. Am luat-o in brate si i-am spus:

-Imi pare rau. imi cer eu iertare cu vocea stinsa.

-Nu e vina ta, Linuş. Ma bucur ca ma crezi, pentru ca e adevarat. sopteste ea.

-Eu... nu imi amintesc. marturisesc eu trista.

-Nu e nimic. Poate daca o sa iti mai povestesc cate ceva din ce am facut noi impreuna acolo, poate o sa iti amintesti.

Am strans-o mai tare in brate. Si am continuat sa spun ca imi pare rau.

Dupa ce ne-am calmat, am mai discutat putin cu ceilalti despre afacerea lor, despre ceea ce face fiecare, despre ce o sa fac eu. Dar toate astea nu explica grija asta a tuturor pentru mine. Cu Darcy e alta problema, pe ea o inteleg. Ne cunoastem dinainte sa fiu adoptata. Dar regret enorm ca nu imi pot aminti tot ceea ce am facut cu ea. Doare.