Tattoo

cap 19

- Și noi care vroiam să îți facem o surpriză. Se pare că ne-ai luat o înainte. Râde Olivia ,după ce Antony mi-a zâmbit și a plecat, văzându mi obrajii ce deveniseră îmbujorați.

Îi mulțumeam în minte că nu a adăugat nimic și a plecat. Îmi era de ajuns patru perechi de ochi care așteptau un răspuns.

- Nu este ce credeți voi! Și mă întorc spre chiuvetă, făcând ceva, doar să nu îi privesc.

- Și ce am putea crede noi? Mă întreabă Raul.

- Sau trebuia să mai întârziem puțin și vă găseam și fără haine.

- Anny! Roșesc mai tare. Nu se va întâmpla niciodată asta.

- Fato, la cum îi raspundeai , nu cred că îi trebuia mult. Raul știe ce vorbește , poate nu este femeie, dar mă cunoaște cel mai bine.

- Nu o să fie niciodată mai mult de atât, și da mă înnebunește și știți bine că nu pot să îi rezist. Nu pot să mă împotrivesc. La dracu' , eu îl iubesc ....dar el nu.

- Hei...ne pare rău. Se scuză Olivia.

Îmi curgeau lacrimi pe care încercam să le ascund în ultimul timp. Mă durea că eu pentru el sunt un joc, o răzbunare. Și da , avea dreptul să fie așa, eu am ales asta pentru amândoi atunci când l-am lăsat să plece.

- De ce nu îi spui ce sa întâmplat. Poate și el mai are sentimente pentru tine. Am văzut cum te săruta, nu poți să săruți pe cineva așa dacă nu simți ceva pentru el. Buzz era același bărbat plin de sentimente, dar el știa ce mai bine cum este când nu îți sunt împărtășite sentimentele.

- Va mulțumesc că îmi sunteți alături , sincer, nu aș fi rezistat fără voi. Apreciez că mă înțelegeți, dar pentru el nu mai contez, acum doar se joacă cu mine, mă face să plătesc pentru ce i-am facut.

S-au apropiat toți de mine și ne-am îmbrățișat ca o mare familie. Mă încărcau cu energie, mă făceau să uit de tot, ei și glumele lor de copii. Îi iubeam și știam că trebuie să vorbesc cât mai repede cu ei, trebuia să știe că nu o să pot să mai țin Tattoo în picioare. Mă durea că trebuie să mă despart de ei după atâția ani în care au fost cu mine aproape în fiecare zi, la bine și la rău.

Se făcuse ora 21 și invitații începură să sosească. Cuplul Crane sosise și îi duceam în bucătărie pentru a l-e arăta platourile ce vor fi servite.

- Arată fabulos, ca de obicei. Îți mulțumim Amanda.

Julien era fermecătoare. Chiar dacă are aproape patruzeci de ani , arată de parcă , de curând a împlinit treizeci. Este o brunetă cu parul scut, până la umeri si ochii verzi. Mereu este elegantă. Indiferent că vine la o simplă masă cu soțul sau la o petrecere, corpul ei subțire și bine definit, este acoperit de o rochie. Niciodată nu am văzut o să poarte pantaloni. Îi invidiam frumusețea și căldura ce o emană când soțul îi este aproape . Probabil că asta înseamnă să iubești și să fi iubită. Acum fața ei caldă era acoperită de o mască de un argintiu strălucitor ce se asorta cu rochia lungă și mulată gen sirenă , în aceiași culoare cu masca, care slipea ca și globul ce era atârnat de tavan. Arată superb și atrăgea toate privirile celor din jur făcându l mândru pe William.

- Mă bucur că ne-ai ținut petrecerea și anul acesta. Se apleacă William și îmi sărută mâna.

El era îmbrăcat într un costum crem și papion maro ce se asorta cu pantofii si batista din buzunar, fața lui fiind acoperită de o mască cu ochii zâmbitori. Părea oarecum comic.

- Plăcerea este de parte mea. Sper să aveți o seară liniștită! Și îi poftesc în sala de mese, unde invitații veneau cupluri sau pur și simplu singuri.