L'osessione VOL 2 Finalizata

Prolog

Soneria ceasului m-a făcut să dechid ochii, după ce am căscat puțin am aruncat pătura de pe mine şi mi-am frecat puțin picioarele de covor ca apoi să mă îndrept spre baie. După ce m-am pregătit am coborât jos în bucătărie să pregătesc micul dejun. Am făcut câteva clătite şi suc de portocale proaspăt pe care le-am aşezat pe masă şi am urcat iar sus. Am dechis uşa şi am zâmbit atunci când am văzut îngeraşul meu dormind profund, m-am apropiat tiptil şi m-am aşezat pe pat
"Scumpa mea trebuie să te trezești, întârzii la grădiniță" i-am dat un mic sărut pe frunte şi am văzut cum se mişcă pe sub pătură zâmbind
"Bună dimineața mami" vocea ei îmi mângâia sufletul de fiecare dată, scumpa mea fetiță

"Da scumpo bună dimineața şi la mulți ani" am zâmbit atunci când s-a ridicat în şezut şi m-a îmbrățișat

"Mersi mami"

"Haide, am pregătit clătite şi cadoul tău este jos" nici nu am terminat de zis că deja era jos din pat şi a început să alerge "Uşor scumpo,mama a îmbătrânit" am spus râzând urmând-o
Atunci când am ajuns jos am văzut fericirea pe chipul îngeraşului meu când a văzut ce era înăuntrul cutiei "Mami mersii"

"Nu ai pentru ce scumpo, este ceea ce îți doreai nu?"am văzut cum aprobă din cap fericită şi mă îmbrățișează iar "Bine acum că fetița mea are 5 ani şi a mai crescut trebuie să mănânce tot nu?" S-a aşezat la masă şi a început să mănânce încet făcând acelaşi lucru la rândul meu.

După ce am terminat i-am pus geaca Emmei şi am ieşit din casă.
Soarele era îmbietor şi mă relaxa mereu, adoram acest oraş, a fost cea mai bună decizie a mea să vin în Anglia, este un oraş fermecător şi aşa am scăpat de Diego şi amenințările lui, spre fericirea mea nu l-am mai văzut de acum 3 ani când m-a găsit, dar am reuşit să fug iar, ştiu că fetița mea creşte şi nu pot fugi mereu dar încerc, prefer sa fug şi să îmi ştiu fetița în siguranță decât să nu o mai am. După ce am lăsat-o pe Emma la grădiniță am plecat spre şcoală. Îmi plăcea să îmi învăț studenți, nu am căutat un loc de muncă ca şi avocat, era prea riscant am preferat ceva mai sigur şi chiar îmi place. M-am dat jos din maşină după ce am parcat-o şi am mers spre şcoală.

Ajunsă în sala profesorilor cum îmi place mie să spun era multă nelinişte şi mulți erau destul de agitați, m-am aşezat lângă singura persoană cu care am vorbit până acum şi i-am atras atenția cu cotul "Ce se întâmplă Ilaria?"

"Din câte am înțeles Tom a avut un accident şi a fost înlocuit de un alt profesor"

Am pufnit într-un mic râset ce nu era zgomotos pentru a nu atrage atenția celorlalti "Şi din acest motiv sunt agitați aşa?"

"Este mereu aşa, nu îți face griji" am dat mărunt din umeri şi după ce am băut o gură din cafeaua mea m-am ridicat cu intenția de a pleca în clasă, fiind prima zi de şcoală nu puteam întârzia.

Atunci când soneria a sunat şi elevi au întrat în clasă aşezându-se în banci m-am ridicat de pe scaun
"Bună ziua, eu sunt Melissa Prosperini, fiind primul an pentru voi în drept  voi începe cu o mică prezentare. Trebuie să ştiți că avocatura nu este o meserie. Mai mult decat atât, probabil ca nici nu este o profesie. In realitate, avocatura este un mod de viață.Este important pentru voi fiind studenți la drept să ştiti asta, cu mult mai important decat pentru ceilalți oameni, pentru că intrarea în avocatură nu înseamnă doar alegerea unui drum în viață, ci şi alegerea unui mod de viață. E adevarat, avocatura este un râu adânc de lapte şi miere, dar trebuie să înoți tot timpul. Prea puțin timp rămâne pentru a savura desfătările.În concret, avocatura înseamnă, din pacate, matematică, adică rezolvare de probleme, în fiecare zi. Iar problemele cu care se confruntă oamenii care apelează la avocați sunt pe departe cu mult mai complexe decât problemele de matematică, şi incomparabil mai complexe decât legile.Ştiința de matematică este o condiție a calității prestației avocatiale.Din pricină că avocatul este un rezolvitor de probleme, oamenii apelează la el în cele mai diferite situații, din care unele abia dacă au legătură cu legile. Experiența avocatului în ce privește regulile de funcționare a societății tinde să fie valorificată mai amplu decat în limitele regulilor de drept.Este locul aici să precizăm că în continuare ne vom referi la avocatura ca fiind acea activitate juridică de asistență a oamenilor în lupta lor judiciara. Consultanța, deşi este practicată de avocați, nu le este specifică.Din aceasta perspectivă, avocatul este pledantul care conduce clientul în lupta judiciară. El este un fel de bodyguard care însoțește justițiabilul pe campul de lupta judiciară, un luptător profesionist, angajat special pentru a aplica adversarului în instanță loviturile legale cele mai eficiente şi totodată pentru a pregăti apărarea cea mai eficace. Bun acum că m-ați ascultat are cineva întrebări?"
Am văzut cum se priveau dar nimeni nu spunea nimic, era mereu la fel, pănă vor ajunge unde am ajuns eu este lungă stradă

"Bine dacă nimeni nu are întrebări, aş vrea ca fiecare să ieie o foaie şi un pix şi să îmi scrie ce părere are despre acestă meserie, vreau numele pe acea foaie aşa reuşesc să vă cunosc puțin" le-am zâmbit şi m-am aşezat la catedră luând în mână cartea de anul acesta, ştiu că nu am nevoie de ea dar un ochi nu face rău nimanui.

Atunci când soneria a sunat iar am aşteptat ca fiecare să lase foaia lui înainte  de a ieşi la rândul meu.

Ziua a trecut repede, şi adoram ceea ce făceam, era mult mai puțin stresant decât atunci când făceam avocat şi am mult mai mult timp liber pentru fetița mea. Era deja adormită în patul ei de mult, doar eu eram pe balcon şi priveam stelele. Viața e atât de ciudată uneori, în toți acesti ani sufletul meu a recăpătat puțină fericire cu ajutorul Emmei dar atunci când sunt singură mereu mă gândesc la trecut, s-au schimbat atâtea lucuri numai iubirea mea a rămas la fel, lucrul ce mă face să merg mai departe este doar Emma pentru că este ceva ce îmi aduce aminte de el.
Scumpa mea fetiță ştie absolut tot despre tatăl ei, ştie despre povestea noastră în oarecare măsură, lucrurile frumoase le are în inimă aşa cum le am şi eu.

Am luat ceaşca de ceai de pe măsuță şi am intrat înapoi în casă auzind telefonul ce suna.

"Da?" Am zis vag aşteptând cealaltă persoană să vorbescă

"Mell eii, sunt Jessica"

"Jessica, ce s-a întâmplat" am zis speriată, ştiam că are numărul meu şi mă poate suna în caz că este ceva în neregulă

"Trebuie să vii aici, Mirko a fost împuşcat, am nevoie de ajutorul tău"

"Ce aş putea face, nu mai sunt un avocat" am zis tristă

"Am nevoie de tine, te rog"

"Bine, mâine iau avionul şi vin" am zis vag, îmi era frică că Diego mă poate găsi dar prietena mea are nevoie de mine

"Îți mulțumesc ştiam că pot conta, ne auzim mâine"

"Bine, ai grijă"

Am închis telefonul dar frica era tot mai prezentă în inima mea, nu mai eram acea persoană puternică ca şi în trecut, eram o fugară şi mereu mă uitam în urma mea, voi pleca dar nu voi sta mult. După ce m-am pus în pat am reuşit să adorm încetu cu încetu prinsă de mii şi mii de gânduri.