L'osessione VOL 2 Finalizata

Capitolul 15

Reuşesc să îmi astâmpăr lacrimile atât timp cât am plecat din spital şi am ajuns acasă la ea. Pe drum a vorbit mai tot timpul despre ea dar eu nu aveam dispoziția necesară, doar am lăsat-o sa vorbescă. Singurul lucru pe care am reuşit să îl aud a fost numele ei.

Odată ajunsă în curtea mare a casei mi-am dus privirea câtuşi decât dar fără să dau multă importanță. Eram departe de oraş, aproape de munte, ce-a mai apropiată casă era la cel puțin 20 km distanță, casa era mare cu o curte estrem de excesivă. Casa era formată din doua etaje dar se observa că era destul de veche. Era puțin ciudat cum locuia singură în acest loc mult prea mare pentru o persoană.

M-a ajutat să cobor din maşină şi fără să stau pe gânduri am intrat în  casă mergând direct în camera indicată de Rebecca acum fiind singură cu gândurile mele.

Eram sfâşiată cu gândul că Emma nu mai este în  brațele mele dar cel mai  rău este faptul că nu am putut să o țin pentru ultima dată în brațe, să o sărut pe frunte aşa cum am facut în toți aceşti ani, să îi spun adio.

Stăteam pe balcon cu privirea într-un punct mort şi din când în când îmi mutam greutatea corpului de pe un picior pe celalalt când am observat Rebecca  jos la parter cum vorbea la telefon.
Nu am reuşit să aud nimic din ce spunea dar se vedea că era foarte multumită şi bucuroasă. Am zâmbit vag atunci când am relizat că am pierdut cea mai importantă persoană din viața mea şi totodată am găsit o soră care sigur îmi va da puterea să merg înainte. Acelaşi cerc din care nu pot ieşi  şi se tot învârte în jurul meu.
Încă trebuia să mă obişnuiesc cu ideea că văd reflexia mea peste tot atunci când este în jurul meu dar eram destul de fericită să am o rudă în viață, până acum crezând că sunt ultima din neamul Prosperini.
Mi-am dat cu mâna prin păr oftând brusc şi am mers înapoi în camera când am auzit un ciocănit în uşă.

-"Melissa turnul meu începe în mai puțin de două ore. Ai nevoie de ceva?" Mi-a spus zâmbind larg privindu-mă , eu reuşind la rândul meu doar să dau din umeri. Ceea ce am nevoie acum este ca Emma să fie aici dar acest lucru  nimeni nu mi-l poate da aşa că am zis repede

-"Telefonul meu. Ştii ceva de el?" Mi-a zâmbit făcând semn din cap că nu şi a plecat nedându-mi şansa să adaug altceva

M-am aşezat iar pe pat şi am început să oftez. Mă simțeam atât de singură, încă îmi era teamă că Diego mă va găsi şi habar nu aveam ce s-a întâmplat  cu Emanuele. Aveam atâtea întrebări fără răspuns şi în momentul de față nu aveam nici cea mai mică idee de cum voi proceda totul fiind vraişte în mintea mea.

              "Emanuele povesteşte"

În fața mea BMW aşteaptă doar să îl pun în viteză , sărutându-mi scumpa soție m-am urcat la volan şi am pus piciorul pe pedală.

Au trecut două luni şi 29 de zile de când mama ficei mele sa stins. Eram atât de bucuros atunci când Emma mă îmbrățişa şi în sfârşit îmi spunea tată. Timpul a fost de partea mea şi Emma a început să mi se deschidă sufleteşte, după vestea morții Melissei nu a mai vorbit cu nimeni timp de săptămâni întregi,abia atingea mâncarea, era atât de firavă, dar am reuşit să îi fiu alături şi am reuşit să trecem împreună peste perioada neagră . Nu a fost deloc uşor nici pentru mine nici pentru Martina să avem un copil aşa dintr-o dată, să ne adaptăm , dar spre surprinderea noastră Emma ne-a ajutat în raportul ce era pe cale să se destrame din cauza faptului că comunicarea era din ce în ce mai absentă.

Şi uite-mă aici în maşina mea luxoasă cu ochelari pe ochi mergând spre grădinița Emmei. Căsnicia mea cu Martina este impecabilă, câteodată cred că este prea perfectă ca să fie adevarat. Nunta a fost amanată până acum doua saptamani din cauza situației din casă dar până la urmă Martina a avut nunta pe care o visa.