L'osessione VOL 2 Finalizata

Capitolul 1

Primele razele ale dimineții îmi mângâiau chipul somnoros. Am fost nevoită să clipesc de mai multe ori fiind încă cuprinsă de somnul adânc. Am atins noptiera rece de lângă pat în căutarea ceasului deşteptător şi găsindul am oprit acel sunet ce pătrundea puternic în întreaga cameră. Fiind încă obosită după o noapte petrecută mai mult privind tavanul decât dormind trăgeam puțin de timp cu toate că era destul de târziu. Oftând puternic am dat aşternuturile la o parte şi mi-am aşezat picioarele pe covorul ce se afla lângă pat ridicându-mă. Am mers spre baie cu paşi leneşi şi mici profitând de moment să îmi întind oasele cât mai mult posibil. După un duş fierbite m-am îmbrăcat cu o pereche de pantaloni strâmți negri şi un tricou crem ca apoi să merg în camera Emmei. M-am apropiat de patul ei şi m-am aşezat lângă ea văzând cum doarme liniştită

"Emma este timpul să te trezeşti"am observat mişcarile ei sub pătură şi protestele ei punându-şi pătura pe cap

"Haide scumpo mergem în vacanță" rostind acele cuvinte am văzut cum ridică pătura şi mă privește zâmbitoare

"Vacanță?" A zis cu zâmbetul larg şi o sclipire în ochi

"Exact! O vacanță" am văzut cum sare din pat şi mă îmbrățișează

După ce am ajutat-o să se îmbrace am pregătit micul dejun şi bagajele fiind gata de plecare. Închizând uşa în spatele meu un sentiment de frică a preluat locul bucuriei. Era un sentiment cu care trăiam de mult timp şi aproape mă obișnuisem cu el. Nu aveam niciodată o certitudine în acțiunile mele şi mereu trebuia să mă gândesc de două ori înainte de a face un pas în față. Mă înspăimânta că acestă decizie va fi eşecul meu şi că viața ficei mele este pusă în pericol din cauza unei decizii luate pe moment. Nu puteam fi deacord cu astfel de faptă m-aş fi învinovățit atâta timp cât încă respiram. Jessica avea nevoie de acel umăr pe care să se bizuie şi doar eu puteam fi dar nu eram atât de sigură că acestă necesitate este necesară cu adevărat dacă Emma avea de suferit.
De când am rămas singură viața mea nu era atât de importantă dar cu venitea Emmei totul sa schimbat radical. Nu puteam fi acel gen de persoană nepăsătoare de viața ei când o ființă neajutorată depinde de tine. Mi-am alungat aceste gânduri nere ce îmi măcină mintea de ore întregi şi am luat mânuța mică şi firavă a Emmei în a mea.

Fiind pentru prima dată când Emma se urcă în avin, realizează acele senzați plăcute ce ți le oferă viața cu toate că crescând devin însignificative şi fără sens. Radia de fericire şi puteam vedea acest lucru în gesturile şi ochii ei bucurându-mă la rândul meu.

Realizez că drumurile pe care am păşit nu au fost întodeauna încununate cu lauri şi fericire, cu izbândă şi feerie. Din contră, călătoriile zilnice prin activități impacate cu rutina adaugă în sacul experienței tristețe, momente grele, deșertăciune, sentimentul că s-a infundat un drum care se întrezărea magnific, am fost părăsită , am fost dezamăgită, am fost iresponsabilă şi la un moment dat nu mai aveam nici un miligram de energie. Când toate aceste lucruri s-au petrecut fiind distrusă în aşa fel încât să îmi doresc doar moartea acea fărâmă de speranță mi-a dat puterea necesară.
Pentru astfel de momente, pentru clipe grele, ce par incomensurabile,există mereu acel ceva ce mă urmează agale şi mă bate pe umar dându-mi miligramul de încedere de care aveam nevoie. Ma ia de mâna şi mă duce într-un colțişor ocrotit al speranței şi recâştig dorința de a lupta pentru ceea ce îmi doresc. Realizez că probabil cineva chiar are nevoie de mine şi din acest motiv probabil îmi este menit să trăiesc.

Atunci când am simțit mânuța Emmei  peste ale mele ce se aflau în poala mea  mi-am alungat gândurile şi am privit-o zâmbind mascherând tristețea ce îmi bântuie sufletul

"Cât mai este mami?" Vocea ei este atât de firavă şi realizez că probabil datorită ei mă bucur de ea şi de miunățiile ce le face mereu.

"Încă puțin" a zis asigurând-o că nu are mult de aşteptat. Era doar un copil ce a întreprins drumul ei şi se află doar la început. Avea să se bucure de viață şi să învețe propriile experiențe din greșelile ce le va face la momentul potrivit. Speram din tot sufletul ca acest lucru să se petreacă şi să nu fie  din vina greşelilor mele sfârşitul acestui drum.

Atunci când am coborât din avion simțeam cu aerul devine tot mai absent în plămâni mei şi impactul vizual a fost mult mai mare decât mă aşteptam. Văzănd oraşul distrugerii mele îmi era greu să respir şi picioarele îmi tremurau vizibil dar cu toate acestea am continuat să merg şi să alung acele senzații ce mă cuprindeau. Am închiriat repede o maşină şi după ce am aşezat bagajele şi pe Emma în spate am intrat în traficul Romei. Priveam îngândurată şi totodată melancolică oraşul ce nu s-a schimbat mai deloc în toți aceşti ani simțind neliniştea sufletească crescând radical.

Nu m-am putut abține în a nu mă gândi cum universul mă joacă pe degete şi pune lucurile într-o ordine uimitoare făcăndu-mă să mă izbesc de ceea ce fug.  Probabil nu sunt singura în acestă lume mare care simte acest noian de sentimente,  de amalgam de gânduri atunci când se întoarce într-un oraş de mult uitat dar probabil sunt singura ce se înspăimântă cu acestă decizie bruscă şi insensată într-o oarecare măsură.

"Mami mami!" Sunetul vocii ei bine cunoscut mie mi-a pătruns în urechi acest lucru făcându-mă să revin la realitate

"Scumpo mami conduce" am zis privind-o preț de câteva secunde în oglindă

"Dar mami, uite-l pe tati" auzind acele cuvinte am pus o frână bruscă probabil lucru ce a înspăimântat-o puțin pe Emma

"Poftim" am zis vag privind-o în ochi nefiins sigură de ceea ce tocmai am auzit

"Uite-l!! E tati mami, e tati!" Mi-am dus privirea în locul arătat de degetul ei şi căutam acea fantomă de care vorbea Emma. Probabil eram nebună dar iuberea câteodată se poate juca cum vrea ea cu noi.

Căutând din priviri prin mulțimea ce traversa strada am reuşit să văd persoana de care vorbea Emma. Am simțit cum inima îmi este străpunsă de un cuțit şi nu am putut face altceva decât să privesc şi să înghit în sec

"Emma stai aici" am zis parcând repede maşina ieşind din ea şi închizând portiera cu putere

"Emanuele!!" Alergam ca o nebună printre persoanele ce umpleau trotuarul şi îi împingeam cu disperare

"Emanuele!" Strigam cât mă țineau plămâni în încercarea mea de ai atrage atenția. Dar era totul în zadar am văzut cum urcă în maşină vorbele mele fiind purtate de vânt. Am continuat să alerg ca o nebună şi m-am izbit cu mâinile de geamul maşinii lui nepasându-mi de impactul ce îl avea asupra mea

"Emanuele" am zis cu ultimul gram de putere ce îl aveam în mine.
Am văzut cum mă priveşte puțin încruntat dar spre fericirea mea iese din maşină

"Vă pot ajuta cu ceva" Chipul lui trădează o umbră de  nelămurie şi pot intui ca era foarte confuz de prezența mea

"Emanuele!!" Am zis zâmbind şi năpustindu-mă asupra lui îmbrățişându-l cât mai puternic am respirat iar. Înima mea pulsa sângele în vene atât de repede că îmi era aproape frică, emoția ce îmi penetra sufletul ma făcut să tremur toată şi în mintea mea era atât de înțețoşată că habar nu aveam ce gândeam defapt. Mii şi mii de bucăți rupte din inima mea au revenit la viață şi totul în jurul meu recapătă un nou sens. Bucuria mă consuma din ce în ce mai mult şi simțeam că în sfârşit totul recapătă o mică certitudine ce îşi preia locul de mult pierdut.
Sentimentul a fost ca şi când o bucată din sufletul meu a ajuns acasă, ca şi cum m-aş fi întregit

"Vă simți-ti bine?" Auzind vorbele lui m-am trezit la realitate dându-mi seama că eram doar eu cea care îl îmbrățișa el fiind împietrit privindu-mă cu un aer străin.

Mi-am retras repede mâinile şi l-am privit tristă neştiind ce să fac şi cum să procedez

"Emanuele?" Am zis confuză de mine şi de acțiunile pe care tocmai le-am săvârşit, probabil eram nebună şi am vedenii din cauza iubirii oarbe ce a pus stăpânire pe mine cu mulți ani în urmă legându-mă cu lanțurile ei nelăsându-mă nici măcar o secundă liberă.  În fracțiune de secundă am reluat acțiunea petrecută şi realizând mă dau un pas în spate neştiind cum să procedez în continuare nefiind ajutată de el

"Eu sunt,  scuză-mă cine eşti?" A zis sec privindu-mă autoritar în ochi având o sprânceană ridicată în sus.

Neştiind ce să fac am înghițit în sec şi am făcut un alt pas în spate tremurând puternic şi simțind cum puterile mă părăsesc.

Vă las să vă bucurați de acest capitol ştiind cât de mult voiați întoarcerea lui... lucurile după cum vedeți au luat o întorsătură destul de ciudată din primul capitol.. dar o să vă explic totul pe parcurs...