L'osessione VOL 2 Finalizata

Capitolul 22

"Emanuele povesteşte"

Acum că mi-am regăsit jumătatea eram capabil de orice numai să nu o scap iar printre degete. Aş fi mutat şi munții din loc dacă trebuia pentru fericirea noastră şi nimic nu mă putea împiedica să iubesc femeia asta. Nu sunt foarte romantic dar am făcut tot ce mi-a stat cu putință să fie totul perfect, ea era perfectă aşa că acest moment nu trebuia să fie mai prejos. Faptul că ea mi-a răspunz pozitiv mi-a umplut sufletul fiind mai satisfăcut ca nicodată. Eram atât de bucuros că nu am făcut greşeală să îi fac o cerere în căsătoriei Martinei a fost doar o întrebare aruncată după o partidă de sex. Acum realizez de ce nu se supărase deloc defapt era atât de fericită parcă câştigase la loterie şi eu ca fraieru nu înțelegeam că defapt chiar aşa şi era. Nu există nici fărâmă de comparație între aceste două femeii şi spre fericirea mea mi-a revenit memoria asta idioată la loc până când nu era totul de aruncat. Faptul că mi-a iertat toate greşelile cu toate că nu le făcusem dinadins îmi demostrează ca ea este femeia potrivită. Simțind iar corpul, săruturile , pielea catifelată, respirația, plăcerea ce io ofeream mă făcea să mă simt iar barbat, parcă toți aceşti ani am fost aruncat în întuneric şi abia acum că o am lângă mine am reuşit să ies din tunel. O mai privesc din când în când cu coada ochiului şi observ că şi ea este în lumea ei privind din când în când inelul de pe deget. Era atât de frumoasă că aş privi chipul ei îngeresc în fiecare secundă a vieții mele. Cotinui să conduc prins de gândurile mele când realizez că farurile unei maşini insistă să stea cât mai aproape de maşina mea. Încetinesc puțin din viteză aşa putea să mă depăşească, nu aveam chef să conduc cu viteză, dar spre surpinderea mea încetinează la rândul ei. Mă încrunt puțin nervos pe situație nu aveam chef de jocuri şi accelerez puțin nu voiam ca Melissa să se sperie. Maşina accelerează la rândul ei şi eu devin tot mai nervos punând piciorul mai tare pe accelerație

-"Ce se petrece?" Mâna Melissei era peste a mea şi era speriată puteam să îi citesc asta în ochi

-"Nimic. Nu îți face griji" reuşesc să spun dar maşina mă depăşeşte ca alta să fie în spatele meu. Când se afla în dreptul meu gloanțe pătrund prin portieră

-"Stai jos Mell" țip la ea accelerând mai tare. Maşina se afla în fața mea acum, alta pe partea mea şi încă una în spate. Gloanțele ne țintesc din toate părțile şi nu ştiam cum să ies din capcana pusă bine la punct. Încerc să fac mai multe manevre cu volanul dar în zadar eram prins intre cele trei maşini şi nu aveam cale de scăpare. Iau pistolul ce se afla sub bancheta mea şi il dau Melissei -"Trage Mell, trage!!" îi țip aşa mă poate auzi printre toate zgomotele create de maşini şi gloanțe. Îmi ia arma din mână şi aprobă din cap fiind mai tare față de situația în care ne aflam eu fiind surpins. Viața o schimbase mult şi pe ea exact cum sa întâmplat şi cu mine. Ne ferim cât putem de gloanțele ce veneau încontinu peste noi şi Mell trage la rândul ei dar rămâne repede fără proiectile.

-"Şi acum?" Mă priveşte mascând frica    dar ştiam că probabil tocmai viața noastră era pe sfârşite

Trag tare aer în piept şi strâng volanul cu putere, sucesc de el şi reuşesc cumva să mă strecor printre cele două maşini dar viteza era atât de mare că automobilul sub noi începe să se rotească ca apoi să se oprească într-un sfârşit cu susul în jos. Picături de sânge se prelingeau pe fruntea ei dar era conştientă şi eu simțeam o durere în zona abdomenului şi a mâinii. Îi duc mâna dreaptă spre obrazul ei şi îl mângâi puțin ea prinzând-o în a ei.

Aud frânele maşinilor ca apoi să vă două umbre ce se apropiau de noi dar nu reuşeam să îmi dau seama cine sunt din cauza luminii farurilor.

Îi strâng mai tare mâna Melissei când văd umbrele corpurilor venind tot mai aproape de noi ca apoi să observ că era Martina cu încā o fată identică cu Melissa.

-"Uite ce avem noi aici" spune fata identică cu Mell a mea, aplecându-se acum putând să o văd mai bine. Eram conştient că această era Rebecca de care îmi spunea Melissa dar ce naiba căuta cu Martina

-"Împuşcă-i odatā Rebecca şi să plecăm" vocea Martinei nu a întârziat să apară şi eu tot nu înțelegeam ce legătură au cele două.

-"Încă nu. Uite-te şi tu ce amuzant este să îi vedem aşa" râdea copios bucurându-se de durerea pe care o crea împotriva noastră. Văd cum Mell duce uşor arma spre Rebecca aceasta fiind prea ocupată să se uite la noi dar nu înțeleg ce vrea să facă eram sigur că rămăsese fără  cartuşe.
Îi strâng mâna în a mea atrăgându-i atenția şi îi fac semn din cap că nu trebuie să tragă. Probabil ea nu realiza că poate o omora pe Rebecca dar şi noi am fi fost morți fiind înconjurați de oameni ce erau împreună cu ele.

De data acesta mă ascultă şi continua să mă privească cu speranță. Trebuia să îmi vină vreo idee cât mai repde posibil. Observ cum Rebecca gesticulează din mâini şi două maimuțe de om vin spre noi şi ne scot din maşină pe rând ca poi să ne acopere fața cu un sac negru. Vreau să îi spun Melissei ca va fi totul bine dar simt o lovitură bruscă la cap ce mă face să îmi pierd echilibrul ca apoi să cad la pământ.

"Melisa povesteşte"

Atunci când mi-am recăpătat simțurile a durat puțin până când am elaborat tot ce se afla pe lângă mine. Aveam mâinile legate la spate fiind aşezată pe un scaun şi Emanuele se afla în aceeaşi poziție în fața mea. Probabil mă aşteptam să fim în vreun loc pustiu dar de unde eram chiar în casa Rebbecăi, ironia mi-a fost mare să observ acest lucru.
Încerc să îmi eliberez pulsurile mâinilor dar era inutil tot ce făceam era să îmi fac rău singură. Mă opresc atunci când aud un mârâit gutal din partea lui şi îl țintesc cu privirea obsevând cum înclina puțin capul dintr-o parte în cealaltă

-"Emanuele. Emanuele slavă doamnului trezeşte-te" îi spun mai mult în şoaptă aşa nu ne auzeau şi nu puteau afla că tocmai ne trezisem

Observ cum încet încet deschide ochii şi realizează că este legat încercând să se elibereze exact cum am făcut şi eu

-"E inutil am încercat, trebuie să ne gândim la altceva" am dat din umeri vag şi îi priveam chipul care şi în acest moment părea cel mai frumos din lume

-"Eşti ok?" Aprob din cap răspunzând întrebării dar nu reuşesc să spun ceva că se auzeau voci pe hol dar nu veneau spre noi şi nici nu se putea înțelege ce spun fiind destul de departe de camera unde ne aflam noi

După câteva minute liniştea îşi face cale iar şi priveam tristă şi neputincioasă bărbatul cu care petrecusem câteva clipe de fericire ca apoi să fie iar distruse