L'osessione VOL 2 Finalizata

Capitolul 17

      "Melissa povesteşte"

Zilele  ce au urmat nu am făcut altceva decât să stau cu ochii pe Rebecca. Mi-am muşcat vârful limbii de mii de ori astfel reuşind să îmi astâmpăr instinctul de a pune întrebări.
Eşecul mi-a fost mare în încercările mele de a căuta răspunsuri pentru că absolut tot era în zadar, ceea ce ascundea reuşea să o facă perfect dar nu aveam de gând să mă dau bătută, nu îmi stă în fire sā dau înapoi. Singurul lucru ciudat  era faptul că mă evita cât îi era posibil astfel că încă eram ca un fel de deținută nereuşind să ies din casă şi nici să am un telefon, era ca şi cum avea scuza perfectă pregătită de fiecare dată.

Totul a decurs astfel timp de trei zile la rând şi devea exasperant chiar şi pentru mine cu toate că altceva în viața nu prea aveam ce să fac. Nu eram capabilă să mă întorc la viața ce mi-o creasem împreună cu Emma, nu acum că ea nu mai este în preajma mea, ar fi prea greu să îmi creez iar un zid în jurul meu acum că stâlpul principal a fost abătut şi prin stâlp mă refer la prezența fetiței mele.

Stăteam întinsă pe canapea cu telecomanda în mână plictisită total în încercarea de a găsi ceva agreabil dar era totul inutil. Am închis televizorul fiind pregătită să mă ridic când îmi țintesc ochii pre uşa de la intrare, aud cheile în broască, cheia se învârte o dată ca apoi să fie deschisă intrând pe furiş în casă.

-"Da. Trebuie să găsim o soluție cât mai repede. Nu ştiu cât o să mai dureze până când va începe cu întrebările." Vorbele ei erau o şoaptă şi în timp ce probabil cealaltă persoana de la capatul telefonului vorbea îşi dădea tiptil adidaşi din picioare.  Am continuat să stau nemişcată unde eram ea neputând să mă vadă

-"Hei linişteşte-te vom găsi o soluție. Nu va afla niciodată că Emma şi Emanuele trăieşte. Nu va pleca din această casă decât într-un sicriu dacă este nevoie ai cuvântul meu."  închide telefonul şi realizez că vorbele ei erau pline de ură ,eu abia reuşeam să îmi mențin calmul. Ştiam despre ce este vorba, iar complotul dintre Rebecca şi celaltă persoană a fost bine pus la punct. Am respirat profund stând nemişcată  aşa nu puteam fi descoperită. Aveam de gând să aflu cine este celaltă persoană fără scrupule fiind mai puternică ca niciodată. Atunci când am auzit paşi ei îndepărtându-se tot mi mult pe scări m-am ridicat dintr-o simplă mişcare. Eram atât de furioasă dar tot odată fericită că totul fusese o minciună şi cât de curând îmi puteam îmbrățişa copilul.

Am inspirat profund menținând în continuare calmul cu greu şi am mers direct spre camera mea. Eram atât de bucuroasă că prin căutările mele zadarnice am găsit un pistol  bine ascuns într-un seif, l-am luat, l-am controlat dacă este încărcat şi cu paşi repezi m-am îndreptat spre camera ei.

-"Stai unde eşti surioară dragă noi două avem de vorbit" era vizibil surprinsă de situația în care se afla fiind sub ținta pistolului. A rămas nemişcată pe scaunul din fața oglinzii cu peria în aer şi mă fixa cu privirea înghițând în sec

-"Tu domişoară trebuie să îmi dai o explicație şi țin să precizez că în locul tău aş sta atentă la ce spun. Viața ta depinde de asta" țineam arma îndreptată spre ea şi abia reuşeam să îmi mențin calmul. Văd cum lasă peria jos şi ducând mâinile în aer cu palmele spre mine se întoarce.

-"Ce se petrece? " era destul de speriată şi ma privea lung ,probabil dacă nu auzeam cu urechile mele convorbirea de mai devreme nu aş fi crezut că poate fi atâta răutate în ea

-"Esti o actriță destul de bună ştii? Cine  te ajută împotriva mea Rebecca? Cum ai reuşit să păcăleşti toate aceste persoane? Mă refer la Emanuele, Emma , Giuliano, Martina?" Aveam atâtea întrebări că probabil o confundam şi pe ea. Cel puțin aşa credeam până când un zâmbet nu i se afişase pe chip

-"Deci ştii totul. Eşti mai deşteaptă decât mi-am putut imagina. Te-am subestimat şi cred că asta a fost greşeala mea" auzind cuvintele ei trag de ganciul ce punea arma în funcțiune trebuia să apăs pe trăgaci şi glonțul părăsea arma în fracțiune de secundă acest lucru a speriat-o destul de tare

-"Bine bine gata,îți spun tot ce vrei să ştii. Niciodată nu vei înțelege de ce am făcut aceste lucruri. Îți plângi de milă când defapt totul este din vina ta. Aveai bani, famă, erai de neânvins eram invidioasă pe tine dar acuma în halul în care ai ajuns mă faci doar să râd. Nu ai ştiut să apreciezi nimic niciodată surioară dragă. Tu ai fost mereu cu un pas înaintea mea încă de când ne-am născut tu fiind aleasă să rămâii cu părinți noştri eu fiind cea care am fost alungată. Eu a trebuit să lupt pentru tot ce am ție ți-a fost dat totul pe tavă dar esti atât de proastă că habar nu ai cum să te bucuri de ceea ce ți se dă. Te urăsc din tot  sufletul meu pentru simplul fapt că exişti. Dacă nu erai tu lucrurile stăteau diferit pentru mine." Puteam citi atâta ură în privirea ei că mă pierdeam în acel negru intens. Nu îmi venea să cred că într-o persoană poate fi atâta duşmănie încât să apeleze la cele mai mari temeri a altei persone. Pe o parte îmi era milă de ea dar pe celaltă o dispețuiam pentru ceea ce mi-a făcut

-"Cine te-a ajutat Rebecca?" O întreb răspicat pierdându-mi puțin calmul. Erau prea multe informații la care trebuia să mă gândesc dar acum tot ce conta era să plec de aici

-"Nu vei afla niciodată" o scânteie  se aprinse în lumina ochilor şi îmi plasează un surâs în colțul gurii triunfător

Probabil eram pe cale să fac o mare greşeală dar în acel moment nu gândeam rațional aşa că am luat cheile maşinii ce se aflau pe noptiera de lângă pat împreună cu telefonul mobil toate acestea ținând arma îndreptată spre ea şi am ieşit din cameră cât mai repede posibil. Am alergat pe scari aproape împiedicându-mă în ultima treaptă ținând strâns în mâini cele trei lucruri de care depindeam ca şi de aer. Printr-un simplu gest am deschis portiera maşinii şi urcându-mă la volan am băgat cheia sucind-o ca imediat după să trag frâna de mână şi să calc pe accelerație, maşina prinzând imediat viteză sub mine. Mi-am dus privirea în oglindă văzând în urma mea casa şi în pragul uşii figura Rebeccăi. Am oftat lung punând mai tare piciorul  pe pedală lăsând în urmă singura ființă în viață ce avea acelaşi sânge ca al meu

-"Sângele apă nu se face dar în cazul nostru mai bine să fie aşa" mi-am zis vag ştiind că drumul va fi lung dar îmi voi recăpăta fericirea ce mi-a fost smulsă din mâini de prea multe ori.