L'osessione VOL 2 Finalizata

Capitolul 19

"Melissa povesteşte"

Atunci când buzele lui le-au atins pe ale mele simțeam cum tremura fiecare părticică din mine. Îmi era atâta dor de buzele alea că nu m-am putut abține şi i-am răspuns. Sărutul a devenit unul mai înfocat şi simțeam cum iau foc sub atingerea lui când dintr-o dată s-a oprit. Îl privesc dar nu am nici un răspuns din partea lui e ca şi cum ar fi în transă singura mişcare era fața lui încruntată. Nu ştiam cum să reacționez atunci realizând că degapt mai mult ca sigur îi părea rāu de ceea ce făcuse. Evident avea o soție , o familie şi habar nu avea  cine sunt dar atunci de ce a venit la mine de ce m-a sărutat. Mă enervez la culme când văd că stă nemişcat şi îi  țip în față-" Nu a fost o idee bună. Doamne ce am făcut?! Tu probabil esti căsătorit şi este greşit ceea ce făceam. Emanuele unde este Emma?!"
Dar nu aveam absolut nimic din partea lui, nu era amuzant deloc ce făcea şi cum îşi bătea joc de mine. Era conştient că eu probabil aş accepta orice din partea lui fiind încă îndrăgostită nebuneşte de el. Dar a întrecut orice limită amuzându-se probabil pe seama mea
-"O găsesc singură. Adio!" Îi spun cuvintele peste umăr în timp ce închid uşa în spatele meu cu piciorul. Ştiam o personă ce sigur nu îşi va face probleme să îmi recuperez fetița asta dacă nu are de a face cu toata povestea asta.
În timp ce urc la volan iau telefonul şi încep să caut pe google numele Lorenzetti, fiind încă una dintre cele mai bogătaşe familli de mafioți sunt sigură că voi găsi ceva despre viața lui pe internet. Zis şi făcut după nu mult găsesc o adesă spre surprinderea mea fiind aceeaşi pe care o ştiam eu, aveam câteva amintiri ce nu pot fi uitate în casa aceea. Am pus piciorul pe accelerație şi m-am pus în rând cu celelalt maşini ce aşteptau  semaforul.

După câteva minute bune uite-mă în fața casei privind-o lung. Prin minte îmi fluturau momentele primului meu sărut cu Emanuele, începutul povestei noastre dar am încercat să le înlătur cât mai repede posibil.
Am decis să cobor şi făcându-mi curaj apăs cu degetul micul buton ce se afla lângă uşa mare de lemn de la intrare.
Nu a durat mult până ce o femeie de vârstă mijlocie toată zâmbitoare îmi deschide.

-"Pot să vă ajut cu ceva?" Avea o voce destul de gingaşă şi era destul de draguță cu toate că era cam plinuță

-"Aş dori să vorbesc cu domnul Lorenzetti.. este destul de urgent" încerc să îmi mențin calmul cu toate că eram destul de agitată nu aveam mult timp la dispoziție Emanuele  poate fi pe urmele mele sau mai rău să fie deja cu Emma.

-"Sigur acomodați-vă" zicând acestea îmi face loc să intru lucru ce şi făcui dar când m-am întors spre ea deja dispăruse

-"Oh Melissa?" Nu durase mult şi Giuliano era în fața mea puțin surprins de prenzența mea dar nu eram sigură, era un actor destul de bun

-"Giuliano sunt aici pentru Emma? Ştii unde este?" Evitam să îi dau amănunte cu speranța că nu îmi va pune prea multe întrebări şi mă va ajuta cu problema mea

-"Este la grādiniță. Cum este posibil că eşti în viață? Dacă vrei îl sun pe Emanuele" îşi extrage telefonul din buzunat şi văd că îl buonează dar nu i-am dat timpul necesar să apeleze

-"Nu. Nu. Merg eu să o iau pe Emma venim aici şi mergem împreună la Emanuele" mă rugam lui dumnezeu să pună botul şi exact aşa se şi întâmplase. Nu ştiam de ce era aşa de binedispus să mă ajute dar nu îmi păsa voiam doar să îmi iau fetița şi să plec cât mai departe posibil.

Şi uite aşa uite-mă împreună cu fetița mea mergând în sfârşit spre casă. Nu pot să exprim în cuvinte întâlnirea cu Emma şi a fost destul de greu să explic unei fetițe de 5 ani cum mama ei nu este moartă ci defapt totul a fost o mare minciună. Spre fericirea mea Emma era atât de entuziastă să mă vadă că nu a pus prea multe întrebări eu având timpul necesar să mi le  pregătesc. Îi privesc chipul ce dormea liniştit pe scaunelul ei şi oftez satisfăcută că în sfârşit tot calvarul a luat sfârşit. Chiar atunci privind Emma realizez că o maşinā este în urma noastră de ceva timp şi înima a început să îmi bată puternic. Prin minte aveam întipărită doar idea că Diego ma găsit şi o voi lua iar de la capăt. Oare când se va sfârşi totul şi pot să fiu fericită împreună cu Emma. Blestem ziua în care m-am întors în acest oraş ce mi-a creat doar suferință.

Vedeam farurile ce luminau făcându-mi semn să opresc maşina dar nu aveam nici cea mai mică intenție aşa că am accelerat mai mult. Am văzut cum maşina mă depăşeşte ca după câțiva metri să se oprească brusc ceea ce a trebuit să fac şi eu dacă nu luam maşina în plin. Neavând posibilatea să schimb corsia pentru că din partea cealaltă venea o altă maşină a trebuit să pun piciorul pe frână. Înghit în sec când văd portiera cum se deschide şi o unbra de barbat se apropie de maşina mea. Eram terorizată şi îmi tremurau mâinile dar atunci când l-am observat prin geam pe Emanuele am răsuflat uşurată. Mai bine el decât Diego, cu Diego nu aş fi avut nici  o şansă.

-"Mell coboară trebuie să vorbim" îmi loveste cu degetul geamul şi tot insistă până când nu cobor
-"Poți să îmi explici unde pleci cu fata noastră!?" Înghit în sec ştiind că probabil vrea să îmi ieie fetița şi eu nu aş fi acceptat niciodată.
-"Cel puțin de ce pleci fără mine" privirile noastre erau una în cealaltă şi puteam citi o sclipire, acea sclipire ce o avea acum mulți ani în urmă

-"Emnauele?" Îmi muşc buza de jos neştiind ce altceva să zic dar el mi-a luat-o înainte şi mă cuprinde cu brațele lui lungi şi musculoase. Acea îmbrațişare atât de călduroasă şi plină de iubire nu o puteam uita niciodată, era el, era iarăşi el, dar cum e posibil?!

-"Mell nu mă mai părăsi iar,te implor nu mă lăsa singur" îmi ridic privirea şi habar nu aveam ce să spun. Nu înțelegeam ce se schimbase de acum câteva ore la el

-"Emanuele ce se petrece?" mă eliberez din strâmsoarea lui şi el se întristează frecându-şi barba ce crescuse puțin

-"Mell îmi amintesc tot. Ştiu tot. Te iubesc te implor vino aici!" Îmi întinde iar brațele larg aşteptând ca eu să îl îmbrățişez. I-am zâmbit larg şi am sărit în brațele lui fără să stau pe gânduri. Fericirea mă coleşea atât de mult că mi se învârtea puțin capul.

-"Te iubesc" am reuşit să spun printre lacrimile de fericire ce nu au întârziat să apară.

-"Nu te voi mai lăsa niciodata" îmi plasează un sărut pe buze şi îşi pune capul îm scobitura gâtului meu inspirând profund.

-"Mami se ce petrece?" mă dezlipesc imediat de el şi îmi duc privirea spre Emma ce scosese capul pe geam. Am deschis gura să spun ceva dar Emanuele mi-a luat-o înainte

-"Nimic scumpo. Tati vine cu voi." mi-a luat mâna în a lui şi mi-a zâmbit în colțul gurii.
-"Aşteaptă-mă în maşină, o dau pe ea mea din stradă aşa putem trece" aprob din cap şi fac un pas spre maşină dar apoi realizez că cel mai bine ar fi să mergem cu a lui a fiind defapt furată de la Rebecca

-"Mai bine mergem cu a ta. E o poveste lungă , ți-o voi explica pe drum" mă priveşte dar nu spune nimic doar vine spre mine şi îmi dă un mic sărut pe frunte

-"Cred că a venit timpul să fim fericiți" îmi spune imediat după şi eu îl îmbrățişez iar