L'osessione VOL 2 Finalizata

Capitolul 3

Mă simțeam  înjosită şi acest sentiment era respingător din toate punctele de vedere pentru inima mea, ființa care mi-a dat puterea să lupt şi să iubesc în trecut acum este total o altă persoană şi lucrul cel mai rău era că nu mă puteam aştepta ca el să aibă pe cineva  ceea ce mi-a sfâşiat inima mai mult decât era deja. Acele răni bandajate cu greu în urma acestor ani au fost redeschise mult mai adânci decăt mă aşteptam. Îmi doream ca totul să aibe un sfârşit, era uşor să plâng după o fantomă şi să mă descarc atunci când sentimentul de lipsă mă sufoca dar acum totul s-a schimbat în rău spre nefericirea mea, nu puteam plânge după un bărbat ce nu mai este al meu. Nici nu puteam să mă gândesc la el pentru că imaginea îmbrățişării îmi penetra mintea ca un fulger şi nu să mă puteam astâmpăra în a gândi cum eu plângeam şi sufeream el fiind în brațele ei fericit şi fără griji

Eşti o idioată ce credeai că el o să te aştepte cu brațele deschise imediat ce va afla puținul adevăr al aventurii noastre?
Până şi conştiința mea îmi dădea dureri de cap tot ce făceam era să îmi astâmpar căt mai mult posibil lacrimile ce îmi înțețoşau vederea pentru a nu o înspăimânta şi mai tare pe Emma.
Mi-am dus privirea spre ea şi vedeam cum dormea liniştită în scăunelul ei fapt ce m-a calmat puțin şi în acel moment am luat decizia ce-a mai potrivită pentru binele ei şi al meu. Trebuia să plec cât mai repede din acest oraş şi să dau uitării totul fiind dezamăgită şi neavât armele necesare în a lupta. Şi chiar atunci mi-a venit în minte o amintire din trecut de mult ascunsă în inima mea Atunci când am aflat secretul lui şi am plecat pentru o zi la mormântul părinților mei reântorcându-mă am avut o ceartă aprinsă şi am plecat făcândui rău cu vobele mele. Ajunsă singură mă chinuiau întrebările acelea, tipic feminine: “Dar oare suntem făcuți unul pentru altul?”, “Dar oare noi vom avea parte de fericire împreună şi vom reuşi să trecem peste toate?”, " Vom îmbătrâni aşa frumos împreună sau o să ne scoatem toți ochii pe drum?”, “Dar tu… eşti aşa diferit şi e aşa greu" şi alte mii şi mii de întrebări. Atunci când am reuşit să liniştim apele tuburi i-am spus despre temerile mele şi tot ce a făcut a fost să îmi spună câteva cuvinte ce mi-au rămas în suflet chiar şi acum

Mi-a şoptit la ureche vag  cu vocea lui dulce şi tandră “Draga mea, nu pot să îți promit că vom fi o viață împreună. Nu pot să ştiu dacă vom fi fericiți sau nu. Ce ştiu este că tot ce trebuie să facem… este să luam ziua de astăzi şi să o trăim cât mai frumos cu putință. Apoi mâine va veni şi vom face la fel. În aşa fel vom vedea câte astfel de zile se vor aduna.” pe atunci nu am realizat concret ce voia să spună doar m-am întristat pentru că nu mi-a spus ce inima voia să audă, voiam o convingere din partea lui şi el mi-a oferit doar nişte cuvinte de prisos prin care nu am înțeles prea multe, abia acum după ani şi ani am înțeles defapt ce voia să spună şi ştiu câtă dreptate avea prin ceea ce îmi spunea.

Am lăsat una din miile lacrimi ce stăteau să cadă prelingându-se pe obrazul meu şi am suspinat lung şi fără vlagă în mine. Probabil îmi este scris să iubesc o persoană ce acum nu mai poate fi a mea şi trebuie să mă obișnuiesc cu acest gând cât mai repede posibil. Am reuşit să parchez maşina în parcarea spitalului şi când am privit-o pe Emma cum se mişca i-am şoptit uşor pentru a nu o speria

"Mami se întoarce imediat" am văzut cum deschide ochi preț de câteva secunde şi aprobă din cap ca apoi să îi închidă la loc.

Am oftat şi mi-am dat cu mâinile prin păr pentru a mă calma puțin ca apoi să păsesc pe uşile mari din sticlă ale spitalului. Mirosul de medicamente şi clor mi-a pătruns imediat în nări lucru ce m-a făcut să mă strâmb puțin şi să îmi aduc aminte de cele întâmplate în trecut chiar în acest loc. De aici a pornit totul, viitorul mi-a fost scris chiar aici pe un tăpit pat de spital dacă ştiam toate acestea probabil făceam o altă alegere în acel moment. Mi-am alungat gândurile ce îmi macină mereu mintea şi am privit prietena mea ce era aşezată pe unul dintre scaune de pe coridor cu capul rezemat de perete privind un punct mort în fața ei vizibil cuprinsă de gânduri