L'osessione VOL 2 Finalizata

Capitolul 8

Mi-am dus mâinile prin păr şi am căzut pe canapea nefiind în stare să stau pe propiile picioare şi am oftat îndelungat aşteptând să contine

"Scuză-mă că te sun aşa dar aş vrea să vorbesc cu Melissa şi nu ştiam cum să o găsesc."

Am închis ochii preț de câteva secunde rumegând asupra cuvintelor lui ce nu mi se păreau adevărate. Aveam senzația că visez dar atunci când i-am dechis am relizat că totul este cât se poate de adevărat.

"Eu sunt Melissa. Te ascult Emanuele..." am reuşit să spun cu greu şi m-am ridicat de pe canapea făcând înainte şi înapoi nefiind în stare să realizez ce fac fiind prea bulversată de vocea lui

"Ah. Trebuie să vorbim, te rog" l-am auzit oftând greu şi chiar nu ştiam ce să fac, nu îmi pot permite o astfel de greşeală, nu acum.

"Nu avem nimic de vorbit îmi pare rău că te-am deranjat ieri" am închis ochii şi am lăsat o lacrimă să îmi părăsească ochiul drept ca apoi să se prelingă pe obraz fiind urmată de alta şi alta

"Doar nu vorbeşti serios. Te rog chiar vreau să vorbim."am auzit un alt oftat ca apoi să vorbească iar "Te rog" dar vocea lui era mult mai suavă şi mică fiind o rugăminte

"Nu.. nu pot Emanuele. Chiar nu pot viața ficei noastre depinde de acest lucru. Nu îmi pot permite să o pun în pericol din cauza ta. Nu este prea mult de vorbit date fiind circumstanțele" am înghițit în sec şi nu credeam că voi fi în stare să spun aceste cuvinte până în momentul de față. Aş fi dat orice ca lucurile să decurgă altfel şi să pot face ceva în al ajuta să îşi reamintescă dar cum este situația în acest moment cu durere în inimă trebuie să refuz

"Ce vrei să spui cu viața ficei noastre? Mellisa te rog trebuie să vorbesc cu tine nu ştiu ne întâlnim undeva unde nimeni nu ne poate vedea. Nu ştiu găsim o soluție am nevoie de răspunsuri şi tu eşti singura persoană ce mă poate ajuta. Te implor nu ştiu ce altceva să fac decât să te rog în genuchi" vocea lui era atât de tristă şi acest lucru mă măcina pe dinăuntru. Voiam să țip în gura mare un da dar tot ce am putut face a fost să închid telefonul şi să cad în genunchi sfâşiată de durerea ce are locul în sufletul meu de mult timp.

De ce oare viața se joacă astfel cu mine? Niciodată nu voi afla răspunsul sunt sigură şi suferința acesta mă ucide încetul cu încetul. Habar nu aveam cât mai puteam rezista şi după cum sunt jucată pe degete de viață probabil voi depune armele şi mă voi lăsa purată de viața ca şi vântul neavând un rost să trăiesc în felul acesta. Am supraviețuit tot acest timp mulțumită Emmei dar acum că mi-a fost luată simt că înebunesc şi nu voi mai fi în stare să merg înainte.

"Mell?" Am simțit mâna firavă a prietenei mele şi am tresărit neauzind paşi ei mi-am dus privirea în a  ei şi am început să plâng puternic în brațele ei neştiind ce altceva să fac.

"Emanuele povesteşte"

Atunci când mi-am dat seama că vobeam ca prostu ea închizându-mi telefonul în nas am crezut că sunt pe punctul de a exploda şi exact aşa am făcut dând un pumn în maşină făcându-mi rău la mâna de unde ieşea sânge dar nu îmi păsa. Nu ştiam ce naiba să cred ieri mă îmbrățișa ca o disperată şi acum închide telefonul. Ştiu că probabil are un motiv şi faptul că mi-a zis că fetița este în pericol îmi confirmă gândurile, tot ce ştiu este că nu mă voi da bătut şi până la urmă voi afla totul trebuia doar să am răbdare.
Am urcat în maşină şi am pornit motorul mergând spre casă cu viteză.
Fiind măcinat de mii şi mii de întrebări nici nu am realizat că eram în fața casei am oftat calmându-mă şi am ieşit din maşină dar m-am oprit atunci când am auzit telefonul sunând pe care  l-am extras din buzunar ca să răspund