Red (Românã)

« CAPITOLUL XVII »

            Nu imi vine sa cred...dupa atatea zile in care nu mi-a raspuns la telefon , atatea nopti in care am plans ca proasta crezand ca se va intoarce, dupa atatea luni de suferinta el are tupeu sa apara acum , aici la mine in casa? Cand totul este perfect...

            Ma uit la el si nu pot scoate niciun cuvant. Sunt blocata. Ma uit la felul in care se ridica de pe canapea si vine spre mine cu o fata dezamagita mai degraba decat trista. Jacheta de piele neagra ii scoate in evidenta parul si buzele rozali. Ochii ii sunt indreptati spre podea in timp ce inainteaza spre mine. Nu pot trece cu vederea  de tricoul alb mulat pe el scotandu-i in  evidenta patratele. Ce daca e bine lucrat? Nu imi pasa...
         
             -S-a intamplat ceva? Ma intrerupe Jack....Jack care acum cateva minute ...nici nu pot sa ma gandesc in ce rahat am intrat.

              - Poti sa ma lasi cateva minute singura? Il intreb mai mult vrand sa ascult povestea lui Klaus decat sa imi petrec restul noptii cu el. Mi-a lipsit...

              -Sigur...dar esti bine? Continua el devenind insisten...sau poate doar ingrijorat dar simt cum imi bubuie capul din cauza nervilor dar si a bucuriei ca il vad pe el.

             Ii fac semn din cap ca totul e ok apoi ies afara.
              Ma indrept spre leganelul din spatele curtii unde stateam de fiecare data cu Klaus cand ieseam de la cursuri dar nu ajung pana la el si simt cum mainile lui imi cuprinde spatele, ma intoarce cu fata la el  si ma lipeste de peretele casei. Ma saruta apasat si nu pot sa imi controlez lacrimile. Mi-a lipsit enorm si nu pot sa cred ca este aici. Incerc sa imi dau seama ca nu este un vis si ii raspund la sarut. Gura lui ma fixeaza si imi invadeaza teritoriul. Ii simt caldura corpului si simt cum mintea mea o ia razna. De ce nu ai fost aici acum o ora?  Mintea acum nu imi poate sta decat la faptul ca in locul lui Jack putea fi Klaus...

       -Mi-a fost dor de tine, suspina el prin lacrimile mele si gafaielile lui. Ma strange mai puternic in brate de parca nu ar mai vrea sa imi dea drumul niciodata. Recunosc ca niciun sentiment nu e mai placut ca acesta.

          L-as putea tine la pieptul meu pentru o eternitate, insa in gand imi vin serile in care plangeam singura in camera mea cu medalionul de la el in mana incercand sa nu ma mai gandesc la el. Il imping si pe fata lui deja se vede tristetea.

             - Nu poti sa vi aici, acum si sa te comporti asa! Tip la el gandindu-ma la tot ce mi-a facut. Ai uitat cum ai plecat ? M-ai lasat la spital balta cand aveam cea mai mare nevoie de tine! Crezi ca daca vi acum totul o sa fie ca inainte? Nu am putut da de tine de l...si simt cum gura lui nu ma lasa sa continui ce aveam de zis . Gustul dulce-amarui al lui imi invadeaza toate simturile si imi adice aminte de noptile cand stateam amandoi la mine in dormitor.

          -Imi pare rau! Imi pare tare rau! Crede-ma a fost mai bine pentru toata lumea. Te rog iarta-ma !

         Ma uit in ochii lui albastri si simt cum inca sunt suparata pe el dar nu pot trai fara ochii aceaa care m-au vrajit de cand i-am vazut.

            Viata mea devine haotica. Nu pot sa cred cate lucruri se pot intampla intr-o seara...ma gandesc la petrecere, la Jack, la mine, la Klaus...

            Ma asez pe iarba proaspat tunsa de Jena azi dimineata si incep sa plang. Nu imi doream viata asta. Nu imi dorisem sa imi pierd timpul 5 luni de zile plangand, nu imi dorisem sa fi cunosc alt baiat in afara de Klaus, nu imi dorisem  sa imi pierd virginitatea cu el , nu imi dorisem nimic din astea. In momentul de fata imi doream doar sa fiu eu si Klaus...sa uit de toti si de toate, sa uit de tata care nici acum cand e ziua mea nu putea sa fie prezent, sa uit de viata mea...

         Klaus se aseaza langa mine si ma ia in brate. Simt caldura trupului sau la cativa milimetri de al meu si ma face sa uit catusi de putin de suferinta mea, sa pot sa ridic capul si sa il privesc sincer in ochii si sa-i spun:  te iubesc!
       
           Ma saruta apasat dar dulce simtind cum as putea sa uit si sa trec peste principiile mele si sa il strang in brate ca si cum nu ar fi lipsit nici macar o secunda din viata mea.

            -Ce se intampla aici? Ii aud vocea lui Jack care se indreapta furios spre noi. Klaus se ridica in picioare si nu se poate feri de pumnul lui Jack. Acesta nimereste fix in nas si aud cum sigur s-a spart.

            - Jack termina! Strig eu ametita de situatie. Jack! Tip in continuare insa el se pregateste de urmatorul pumn, insa Klaus isi incrutiseaza ambele maini si curtea mea pe loc se transforma intr-un ring de box.
               
               -Jack! Klaus! Baieti! Terminati! Nici unul nu ma baga in seama. Incep sa ma panichez cand Klaus ii trage un pumn lui Jack si acesta cade jos. Nu pot sa cred ca ai facut asta! Spun indreptundu-ma spre Jack care era lat jos si in acelas timp uitandu-ma urat la Klaus.

           Ii iau fata lui Jack in palmele mele si incerc sa il trezesc.

          - Si-a meritat-o! Spune Klaus venind si el spre corpul care sta intins jos. Nu are nimic. Doarme...spune el

           -Nu cred! Nu pot sa cred ca l-ai lovit. Klaus...spun si imi pun mainile in cap in timp ce ma ridic. Ce facem acum? Intreb speriata.

           - Il ducem in casa si asteptam sa se trezeasca. Spune el floare la ureche.

            -Bun , ia-l si du-l in camera mea. Cine te intreaba e beat. Spun eu putin mai usurata dar totusi gandindu-ma ca am trecut prin chestii si mai rele.

              -Eu? Intreaba el de parca langa noi mai erau inca 10 gorile gata sa il duca .

           - Asta presupun ca e o intrebare prosteasca ...doar nu il car eu.

                Si incepe sa rada. Zambetul acela care vine din suflet, simt ca nu ma pot gandi la altceva . Ma topeste cu dintii lui perfecti albi si buzele acelea care se potrivesc perfect cu ale mele. Ma apropii de el si il sarut finut , usor, abia atinganduse buzele intre ele.

           -La multi ani,  micuta mea! Imi sopteste el usor la ureche si il ridica in brate pe Jack.