Red (Românã)

« Capitolul IV »

-Buna , spune el. Nu am vrut sa te speri. Esti bine?
  Ma uit la el si nu pot sa imi imaginez cum are tupeul sa vina si sa stea de vorba cu mine, mai ales dupa atatea cate a facut. " Esti un ticalos, pleaca din fata mea! " imi vine sa ii spun.
- Nu...nu sunt bine, o sa ma duc acasa. Mersi oricum ca te-ai deranjat sa ma bagi in seama.
Se uita naucit la mine si nu intelege de ce vorbesc asa de respingator cu el. Bun ...asa si ii trebuie.
- Te duc eu. Spune el . Nici nu intreaba doar a luat el o hotarare. " In niciun caz cu vreau sa umblu cu tine mai ales dupa ce am vazut de ce esti in stare" , imi spun in mintea mea , in schimb :
- Ok. Facem cum zici tu. " Ce e in capul meu?"
Ma ia de mana, ceea ce nu imi aduc nici acum aminte cum de i-am dat eu voie si ma conduce spre Mustangul de aseara. Clar nu e furata. Nu cred ca era atat de prost incat sa apara cu ea la scoala. Asta imi da de gandit... Imi deschide portiera pe dreapta si ma pofteste inauntru. Bun. Pana aici e politicos..dar eu stiu ce a facut. Se aseaza si el la volan si porneste. Nici macar nu i-am zis unde stau. Ce dobitoc. Si rad in sinea mea.
- Doar nu esti magician, ii spun. Nu ti-am dat adresa mea. Unde mergem?
- Facem o mica plimbare sa te linistesti, apoi te duc acasa. Doar nu vrei sa te ia la rost matusa ta de ce vii asa de devreme acasa, nu? Si intoarce capul spre mine. Wow...raman fixata . Are ochii superbi...si acum nu mi se mai pare chiar asa un dobitoc. Acum inteleg de ce fetele de la liceu sunt topite dupa el.
- Ai dreptate. Spun scurt si las capul in jos pentru ca oricum m-am holbat destul de mult la el. Isi intoarce capul si de data asta e atent la drum.
- O sa oprim sa mancam ceva. Iar spune fara sa ma intrebe. Dar are dreptate, chiar imi este foame.
Oprim la pizzeria Hut. Imi face semn sa raman in masina. "Okey, daca ghiceste si pizza preferata e genial" . Peste fix 10 minute apare cu o pizza mare si doua pahare de suc pe care le pune in spate. Porneste motorul si ajungem fix in fata casei de ieri seara. Deja ma inspaimanta si acum imi dau seama daca nu cumva stie ca l-am urmarit de m-a adus aici si vrea sa ma omoare. Incem sa rad in sinea mea, doar o minte bolnava ar gandii asa. "Revino-ti!"  Tipul vrea sa para dragut.
- Aici locuiesti? Il intreb eu putin cam usor...sperand sa ma auda nu sa faca ca la ora de biologie.
-Da , scuze de deranj. M-am gandit sa mancam in aer liber dar aici prin oras nu ai unde, asa ca te-am adus la mine. "Bun, iar nu m-ai intrebat si pe mine daca vreau sau nu" .
Intram in casa si nu mi-am dat seama ca deja se facuse intuneric afara de cat dupa ce  am avut nevoie sa aprindem luminile. Ma invita pe canapea si observ geamul spart. Klaus isi da seama ca raman atintita cu privirea la geam si incepe sa se framante.
-  O mica petrecere scapata de sub control , se scuza el. " Ce? Ce minciuna mai e si asta? "