A doua şansă

Capitolul 12

Un doctor a venit imediat în salon la chemarea asistentei și i-a luat sânge pentru a i se face câteva analize. Nu reușeau să își explice cum a reușit să se trezească.

- Cum te simți? a întrebat-o bărbatul.

-Umm... bine, cred. Unde mă aflu?

-Ești într-un spital, draga mea. Ai suferit un accident. Îți amintești ceva de dinainte să intri în comă?

-Singura imagine pe care mi-o aduc aminte este cea a unei fete. Nu știu cine era. O vedeam întinsă pe jos, plină de răni, iar hainele ei erau îmbibate de sânge. Cred că era inconștientă. Îmi mai amintesc și că la o anumita distanță de ea era un baiat. Nici pe el nu îl cunosc, dar cred că ținea mult la acea fată, deoarece părea îngrozit, distrus, aș putea spune. Atât îmi amintesc. Am impresia că o cunosc pe acea fată, dar nu îmi pot aminti cine e.

-Am înțeles, a concluzionat doctorul scriind ceva pe fișa ei. Despre tine îți amintești ceva?
- Nu. Nici măcar numele nu mi-l știu.
-Nu ții minte nimic. Nu știu în cât timp îți va reveni memoria sau dacă îți va reveni, însă tot ce îți pot spune este că numele tău este Emilia Dobrev, ai suferit un accident de mașină în urma căruia ai intrat in comă și se pare că ai dat peste cap aproape toate legile medicinei. Nu credeam că te vei trezi vreodată.
Pe chipul Emiliei nu se putea citi niciun sentiment. Dorea să afle ceva si despre familia ei, dar nu îndrăznea să întrebe. Privea pierdută in gol când l-a întrebat pe doctor cât timp a stat in comă.
-Se pare că... un an! Nu ne așteptam să te trezești. Ai avut foarte multe lezuni craniene si foarte multe fracturi. Ai pierdut, de asemenea, mult sânge, iar după starea în care te aflai când ai ajuns la noi, nu credeam că te vom putea ține in viață.
- Atât de rău a fost?
-Da.
-Cât timp voi mai sta aici? Urăsc spitalele!
-Să vedem analizele și în funcție de rezultate te vom lăsa să te duci acasă.
"Acasă" cuvântul acesta i-a provocat o tresărire. Își amintea un lucru limpede: nu a cunoscut niciodată însemnătatea acestui cuvânt. Nu se simțise "acasă" niciunde.
Bărbatul a mințit-o, știa, simțea că așa trebuia să facă. Fata a suferit prea mult ca să îi mai poată da acea viață înapoi. Totuși nu avea cum să îi spună despre familia ei, despre ceva ce nici el nu știa. Nu o vizitase nicio rudă, doar Răzvan mai fusese pe la ea, iar asta se întâmplase în primele zile după ce ajunsese la spital.
Între timp, o asistentă a intrat în salon și i-a înmânat doctorului niște foi, după care a plecat, văzându-și de treabă. Doctorul le citea în gând uimit de starea excelentă de sănătate pe care Emilia o avea in acest moment.
-Pot pleca? a întrebat ea din nou.
-Da, mama ta, te așteaptă afară. E posibil ca nici pe ea să nu ți-o amintești, dar să nu te speri. Dacă ai revenit la viață după un asemenea pericol, îți va trece și amnezia într-o zi. Mă duc să îți pregătesc fișa de externare.
Doctorul a părăsit salonul, iar în locul lui a intrat o doamnă înaltă si frumoasă. Nimeni nu i-ar fi dat vârsta pe care o avea. Era îmbrăcată elegant, într-o bluză vișinie si o fusta mulată asortată până la genunchi. Semăna cu o adevărată lady a secolului XXI, iar în ciuda înfățișării ei scumpe, avea o inimă de aur. Dumnezeu a știut când a ales-o pe ea să îi ofere Emiliei familia de care avea nevoie și pe care și-o dorea, iar în același timp îi îndeplinea și ei dorința de a avea o fiică.
Emilia a ezitat la început, deoarece se simțea în jurul unei străine și nu știa nimic despre trecutul niciuneia dintre ele, dar după câteva minute și-a dat seama că acea femeie nu dorea să îi facă niciun rău. A început să se simtă mai în largul ei, dar undeva adânc în mintea ei exista îndoială, ceva care îi spunea că aceste lucruri nu sunt adevărate, dar nu i-a dat ascultare.
- Domnișoară ești liberă să pleci, a spus doctorul intrând pe ușă. Bună ziua, doamnă Dobrev! Vă bucurați să vă revedeți fiica după atâta timp?
-Desigur, domnule doctor. Nu vă puteți imagina ce este în sufletul meu de mamă când îmi revăd singurul meu copil bine și sănătos după un asemenea Accident, în ochii ei răsăriseră lacrimi care făceau acea scenă credibilă până și pentru ea.
Doamnei Dobrev i s-a arătat în vis, într-o noapte, Dumnezeu și a îndrumat-o spre această fată. Fiind o femeie credincioasă, L-a ascultat venind și cunoscând-o pe Emilia. Nu i-a fost greu să facă actele de adopție, cunoscând oamenii potriviți și neștiindu-se nimic despre familia adevărată a fetei. Spera să îi poată oferi o viață mai bună și cu siguranță orice va fi mai bun pentru ea decât ce trăise până atunci. Lipsa amintirilor ei nu îi va oferi decât bucurii, pentru că a uitat de toată suferința prin care trecuse.
Cei doi adulți au părăsit încăperea lăsând-o pe fată să se schimbe în hainele aduse. "Mă simt străină lor. Doamna aceea, nu îmi pare nici pe departe cunoscută. Știu că am amnezie, dar măcar ar trebui să îmi fie familiară, nu-i așa?" Gândurile ei au fost întrerupte de femeia care a intrat în cameră ca să o conducă acasă, la noua ei casă. O așteptau multe evenimente în viața ei cea nouă, dar în mintea ei va rămâne mereu aceeași întrebare: "Cine eram eu înainte de accident?"
Era nerăbdătoare într-un fel să își vadă noua casă, dar în același timp o încerca și un sentiment de teamă. Îi era frică de de viitor, dar ceva îi spunea că nimic nu o va mai putea răni și va fi fericită.
A ajuns la noua ei casă în câteva ore, din cauza traficului aglomerat al orașului și al unui accident ce tocmai avusese loc pe o trecere de pietoni.
Când traficul și-a reluat cursul, după zeci de minute de așteptare din cauza accidentului, mașina doamnei Dobrev a început să ocolească locul unde o fetiță fusese omorâtă de un șofer incompetent care nu își schimbase frânele, iar acestea au cedat.
Văzând cum trupul frânt al micuței este dus către ambulanță și cum părinții îndurerați plâng după unicul lor copil, Emilia simți o străpungere în inimă. Știa că și ei i s-a întâmplat ceva asemănător și că și ea putea muri, dar nu s-a întâmplat. Ea și-a revenit printr-un miracol. În acea fetiță vedea o versiune a ei și un posibil viitor.
Imaginea fetiței cărată de paramedici i-a ținut mintea ocupată până când mama sa a parcat pe aleea casei lor.
-Draga mea, ești bine? Nu ai scos niciun cuvânt tot drumul.
-Sunt bine. Mă tot gândesc la acel accident și la săraca fetiță. Adică asta mi se putea întâmpla si mie...
-Nu te mai gândi la asta, scumpa mea. Ai trecut peste ce a fost mai rău, iar acum ești aici, acasă. Vei fi bine de acum, totul va fi bine, vei vedea. Nu ai de ce să te mai îngrijorezi acum.
-Știu.
Au coborât din mașină și s-au îndreptat spre intrare. Cu fiecare pas făcut, pe Emilia o înconjurau numai sentimente de siguranță, deși nu mai fusese niciodată în acest loc. Ea simțea în adâncul ei ca aici va fi iubită și protejată, dar încă avea rețineri când pronunța aceste cuvinte în mintea ei: "iubire", "siguranță", "acasă". Tresărea de fiecare dată când le rostea. I se părea că abia le învățase.
A intrat în casă, iar mama ei i-a arătat camera ei spațioasă, prea mare pentru ea. Nu se simțea așa bine având lucruri atât de multe acum. Nu știa de ce. Mintea ei a rămas plină de întrebări până la cină, care a decurs și ea în liniște până când mama ei i-a dat o veste importantă:
-Draga mea, din moment ce ai avut acel accident îngrozitor, m-am gândit că nu te pot trimite în această stare la școală în acest an, având în vedere că deja a trecut un semestru. M-am gândit să recuperezi materia pierdută și am aranjat cu câțiva profesori pentru ore particulare, ca un fel de meditații, iar anul următor te vei putea bucura de ultimul an de liceu și îți vei putea face prieteni. Ce spui de idee?
-Eu, ei bine, sună bine. Chiar voiam să te întreb despre liceu. Când încep cursurile particulare?
-Eu m-am gândit ca de mâine, dar dacă nu îți dorești așa repede, putem schimba data. Dacă mai ai nevoie de timp, doar spune-mi. Nu este nicio problemă. Vom face cum îți este ție mai ușor, iubito.
-Mâine este bine. Chiar vreau să învăț lucruri noi și să am mintea ocupată cât mai mult, acum scuză-mă, mă duc în camera mea, sunt destul de obosită.
-Bine, draga mea, să ai un somn liniștit.
-Noapte bună!
A intrat în camera ei, s-a schimbat în pijamale și s-a pus în pat gândindu-se la tot ce i s-a întâmplat până acum și la cum ar putea fi viitorul ei de acum înainte. A adormit cu gândul ca mâine avea să fie o zi importantă pentru ea.