A doua şansă

Capitolul 13

     Printre draperiile închise se strecurau câteva raze jucăușe de soare care îi mângâiau obrajii Emiliei. A devenit conștientă cu puțin înainte de a suna alarma pe care încă o ura de moarte. Ceea ce este diferit la această dimineață, față de cele pe care le-a avut până acum, este faptul că acum aștepta cu nerăbdare să înceapă această zi. Era emoționată că va cunoaște profesori și continua să se întrebe cum vor fi lecțiile pe care le va învața. Dorea să știe totul. S-a pregătit rapid pentru această nouă zi și a coborât aproape alergând în bucătărie, unde mama ei abia îi pregătise micul dejun.
     -Credeam că va trebui să trag de tine ca să te trezești, draga mea.
     -Sunt foarte nerăbdătoare să încep această zi, deși aproape că am aruncat ceasul pe geam, pentru că mi-a întrerupt visul. Acum nu îmi mai amintesc ce am visat, spuse aceasta dezamăgită și amuzantă în același timp.
     -M-am gândit să ai parte de aceste lecții particulare în cadrul unei școli. Așa îți poți face și prieteni, iar dacă avansezi repede, vei putea face dintr-o clasă cât mai curând. Am vorbit cu directorul unei școli foarte bune și ți-a pregătit un orar în caz că vrei să mergi, dar dacă nu, putem aduce profesorii aici, i-a propus mama ei.
     Emilia a devenit puțin înfricoșată la acest gând. Îi era teamă că poate nu va fi acceptată de ceilalți, că nu își va face prieteni și că tot felul de alte lucruri rele i se vor întâmpla. Undeva, adânc în mintea ei, o voce slabă îi spunea că nu are nimic de pierdut și poate i se vor întâmpla numai lucruri bune.
     -Cred... Cred ca accept.
     -Of, draga mea, sunt așa încântată. Vei vedea că îți va plăcea.
     A plecat în camera ei pregătindu-se pentru această zi. S-a îmbrăcat decent, doar o cămașă albă simplă, dar elegantă și niște blugi negri. Acestea i se păreau cele mai potrivite haine pentru începerea unei școli, asta și faptul că nu știa ce să aleagă din dulapul imens pe care îl avea în camera ei. Pot spune că doamna Dobrev chiar exagerase, dar își dorea ca fata ei să nu ducă lipsă de nimic și de acum să ducă o viață cât mai bună.
     Drumul spre liceu a fost liniștit, fetei învârtindu-i-se în cap tot felul de scenarii care mai de care mai rele. Frica își spunea cuvântul cu autoritate. Undeva în mintea ei, închise sub un lacăt indestructibil, era blocate amintirile ei. Acea teamă era justificată de toate farsele, torturile, jignirile pe care le suportase până anul trecut, doar că ea nu își mai amintea. Gândurile ei deveneau din ce în ce mai tulburi cu cât distanța devenea mai mică. Inima o luase la galop când mașina a oprit în fața unei clădiri uriașe pe care un campus mult mai mare o împrejmuia.
     Complexul Școlar I.A.Arone este una dintre cele mai prestigioase școli din toată țara, recunoscută chiar la nivel mondial. Iulian Alexander Arone, fondatorul complexului și tot cel care i-a dat și numele, a avut ideea de a crea acest complex pentru a oferi multor elevi o șansă la o educație mai bună. Ani de-a rândul, școala a oferit umanității genii în toate domeniile. Liceul se axa pe aptitudinile fiecărei persoane în parte având chiar și un program special pentru cei mai mici. Școala în sine era ușor de urmat și de învățat, dar ca dă intri trebuia să dovedești că ești printre cei mai buni studenți, dar acest examen important îl țineai în momentul în care împlineai 14 ani, pâna atunci puteai avea privilegiul să participi la ore de pregătire, cu un an sau doi înainte.
     Când cele două au pășit dincolo de ușile mari de sticlă, toate gândurile Emiliei dispăruseră, uimirea și admirația față de frumusețile care o înconjurau. Din exterior, arăta ca o școală obișnuită, dar în interior clădirea cuprindea ce nu îți trecea prin gând. Holurile imense asemenea unor săli de petreceri pentru 1000 de persoane doar că fără ziduri între ele. În centru, la distanțe egale, erau așezate fântânti arteziene și copaci care rămân mereu verzi în mod intercalat. Bănci lungi din lemn de mahon frumos lăcuite le înconjurau Lângă pereți eray așezate în ordine dulapri în modul celor din licee americane, dar erau făcute din lemn. Doar privind cum era amenajată clădirea, ai fi venit de drag. Părea școala perfectă, dar Emilia nu o descoperise încă în totalitate.
     Ca să găsești biroul directorului trebuie să mergi prin întregul parter, să urci la etaj pe scările aflate abia la capătul coriddirector Cum urcai, mergeai în dreapta spre corpul destinat profesorilor. Fiecare cadru de învățământ avea biroul personal unde își petrecea pauzele. Ultima ușă ducea în biroul renumitului director I.A.Arone.
     În spatele uși maron impunătoare, după un birou negru, înalt, pe un scaun de piele stătea relaxat un domn între două vârste  cu părul cărunt, dar aranjat, îmbrăcat într-un costum crem cu sacoul deschis la nasturi.  Trăsăturile feței sale aduceau a acei actori turcești care joacă în telenovelele care cuceresc mii de femei. Ochii lui erau concentrați asupra unui ziar, zâmbind din când în când.
     Bărbatul și-a ridicat capul și le-a putut observa pe cele două intrând.
     -Bună dimineața! le-a întâmpinat acesta punând ziarul frumos pe birou, astfel încât adolescenta a observat că acesta era ziarul școlii.
     -Bună dimineața, Iulian! Mă bucur să te revăd. Ea este Emilia.
     -Și mie îmi face plăcere să te revăd, Claudia și mă bucur să te cunosc și pe tine, domnișoară. Sunt încâtat că vrei să participi la cursurile noastre speciale. Sunt sigur că vei ajunge repede cu materia la zi și vei putea deveni cât mai repede un elev oficial. Mai întâi aș vrea să dai niște probe și un test ca să vedem categoria și nivelul în care te vom situa.
     Emilia s-a speriat puțin. Omul acesta nu știa despre problema ei? Dacă va face cel mai slab test? Ea abia își amintea numele ei, dară-mite informații ce se predau la școală! A făcut un pas în spate, ascunzându-se ca un copil fricos după mama.
     -Nu te teme, te vei descurca, vei vedea, a încurajat-o mama ei cu căldură.
     Adolescenta nu putea refuza acest fapt, până la urmă ea a acceptat să vină aici, iar acum era prea târziu să bată în retragere, chiar dacă era sigură că va greși la tot ce o vor pune să facă și se va face de râs de dinainte să fii început. Ca să scape mai repede de toată presiunea ce apăsa pe umerii ei, a dat toate probele acelei evaluări chiar în acea zi.
     Pentru o fată care tocmai își pierduse memorie, a luat cu punctaj maxim testele scrise la matematică, engleză, fizică și informatică, lucru ce a lăsat fără răspuns cadrele didactice. Deși reacția lor îi accentuau bănuielile Emiliei cum că a dat-o în bară, ea nu conștientiza că se situa aproape de topurile liceului, noutate ce nu întârziase să ajungă și la urechile studenților care mureau, unii de nerăbdare să o cunoască, iar alții de invidie că îi întrecuseră. Ei se chinuiau în fiecare zi să ia punctaje maxime și să le facă pe plac profesorilor, iar această fată amnezică îi doborâse fără măcar să citească ceva înainte.
     Curioasă să afle punctajul obținut și să afle unde se clasifică, dar în același timp speriată de moarte, ajunse în biroul directorului unde mama ei o așteptase în tot acest timp nerăbdătoare. Teama se citea clar în ochii Emiliei. Inima începuse să îi bată cu putere când domnul Arone și-a deschis gura, și-a închis ochii, dar în secunda următoare aproape i-au ieșit din orbite, nu îi venea să creadă.
     -Felicitări, domnișoară și bine ai venit în această școală. De mâine ești elev oficial.
     -Sunt ce?
     -Ai întrecut cu mult aproape trei sferturi din elevi de aici, cred că poți începe direct cursurile. Acesta este orarul tău, sper să te integrezi bine și felicitări încă odată. Mă bucur că putem avea un asemenea elev inteligent în școala noastră.
     Emiliei nu îi venea să creadă. Reușise. Acum, mâine aveau să înceapă adevăratele provocări ale liceului. Avea nevoie de noroc și din plin.