A doua şansă

Capitolul 2

    Nu se ridicase către Rai, unde aparținea de acum, ci privea toată agitația ce se crease în jurul ei, partea cea fără vlagă. Doctorii și polițiștii ajunși la fața locului în cel mai scurt timp posibil făceau tot ce le stătea în putință să pună cap la cap evenimentele și să o salveze pe biata fată.

    Ea acum era o fantomă, un suflet care a ales să plece din lumea celor vii, sacrificându-se pentru cel pe care îl iubea. Zâmbea văzând că el este bine, nepăsându-i că nu se mai putea întoarce la vechea ei viață. Partea ei materială a intrat într-o comă profundă, iar cea spirituală se plimba nestingherită printre cei ce anchetau acum accidentul.

    Presa nu a putut rata o asemenea ştire. Se făceau poze, se luau interviuri, se filma din fiecare unghi posibil. Nu s-a mai auzit de asta înainte, mai ales în orășelul lor mic și liniștit: 'ELEVA CARE ŞI-A SALVAT UN COLEG DE LA MOARTE' Era o ceva exclusivist. Titluri de primă pagină urmau să bombardeze mass-media în acea seară şi în următoarea zi.

    Partea live a știrilor s-a încheiat în momentul în care a fost transportată la spitalul județean.

    Duhul ei plângea şi nu ştia de ce. În faţa ei, o lumină albă a apărut. Credea că va ajunge în Rai, însă acea Putere Divină i-a rezervat altceva:

    -Fetiţo, sacrificiul tău este unul eroic. Poţi veni cu Mine aici, în Paradis, dar vreau să îți ofer șansa la o a doua viață pe Pamant. Una pe care o meriți din plin și care va compensa toți anii pe care i-ai petrecut suferind. Un an, însă, vreau să îl ajuți pe cel pentru care ți-ai dat viața. De acum el se va schimba și va trebui să învețe. E al tău de acum.

    Ea zâmbea. Îi era profund recunoscătoare. Își dorea o viață plină de iubire, alături de o familie extraordinară și de prieteni adevărați, cărora să îi pese de ea. Mereu visase să fie fericită. Știa că avea să fie un an lung alături de el. Nu știa dacă este pregătită să înfrunte orice, dar avea entuziasm. Destul cât să îi amelioreze gândul la reacția lui când o va vedea așa. "Va fi interesant", își spuse ea.

    În dimineața următoare, ea asista tăcută la micul dejun alături de familia lui. Televizorul era pornit pe unul din canalele de ştiri. Accidentul de seara trecută era evenimentul zilei, gestul ei impresionase și uimise pe toată lumea. Totuși, odată cu fapta, nici întrebările nu întârziau să apară.

    -O elevă în vârstă de 16 ani și-a salvat ieri unul dintre colegi. Pe trecerea de pietoni din fața liceului, o maşină cu sistemul de frânare defect amenința să izbească tragic elevii care abia terminaseră orele. Eroina nu s-a gândit de două ori înainte de a-și salva colegul de la tragica soartă, asumându-și-o ea în locul lui. Oare ce a făcut-o să acționeze așa? Apropiații spun că ea a făcut acest gest din iubire. Familia ei suferă îndurerată după dezastruosul accident. Fiica lor cea mică le-a fost furată. Medicii nu-i îi dau foarte multe șanse, însă o vor ține sub supraveghere în perioada următoare, televizorul a fost stins.

    -Răzvan, cred că ar fi drăguț dacă am vizita-o pe Emilia. Ți-a salvat viața, pâna la urmă, propuse mama lui.

    El a aprobat ideea cu o mişcare a capului în timp ce mânca. Făcea asta mai mult de dragul mamei lui. Șocul încă nu dispăruse. O parte din el încă rămăsese goală după ce o privise cum mașina o lovise cu brutalitate. Toți acei ani în care o făcuse să sufere, acum se întorceau în conștiința lui. Ar fi vrut să îi spună că îi pară rău. Măcar atât...

    Emilia zâmbea privindu-i, dar în acelaşi timp se gândea la familia ei. Ştia foarte bine că lor nu le păsa de ea. Sora ei mai mare primea atenţia şi răsfăţul părinţilor, ea era copilul model şi mândria familiei. În schimb, ea, o eroină consemnată în fața suferinței, a trăit într-o casă plină de oameni mai mult decât nepăsători faţă de ea, oameni care ar fi trebuit să îi fie familie, dar care o urau fără niciun motiv. A fost copilul nedorit al familiei, dar înzestrat cu atât de multe calități. Spera că poate acum, când se afla la un pas de moarte, vor arăta și ei măcar un strop de îndurerare pentru fiica lor. Se va ocupa de ei mai târziu. Acum are de gând să își supravegheze băiatul pentru început. Nu îl poate lăsa singur deocamdată.

    Cât timp acest spirit drăguț era bântuit de propriile gânduri, băiatul nostru era deja era pe drum spre şcoală. Grăbită, a zburat ca o adiere puternică de vânt până în curtea liceului şi s-a grăbit prea mult și a ajuns înaintea lui.

    Grupul lui nu a întâziat să apară, subiectul lor din această săptămână fiind evenimentele recente. Răzvan nu putea discuta. Doar își asculta prietenii. Străbătând curtea liceului, a zărit undeva, lângă peretele clădirii, fantoma fetei. A clipit de câteva ori, sperând că este doar o iluzie, dar ea nu dispărea.

    -Vedeţi şi voi asta?

    -Ce să vedem? Răzvan, te simți bine?

    Elena îi puse îngrijorător mâna pe frunte.

    -Frate, ai început să delirezi? Cred că accidentul acela de aseară te-a afectat și pe tine, nu doar pe ciudata aia.

    -Marius, nu am chef de glume stupide din partea ta astăzi.

    Răzvan spera să fie doar un produs al imaginaţiei sale. Până la urmă nu existau fantome, nu-i așa? Era ridicol să creadă în ele! Totuşi, exista o parte în interiorul lui care bănuia (sau mai bine zis spera) să ea să fie reală.

    Ziua aceea i s-a părut ca fiind cea mai lungă din toată viața lui. Emilia nu putea sta potolită și i se arăta la fiecare pas. Era peste măsură de înspăimântat. Începuse să creadă că acel accident îl afectase îngrozitor. "Oare am nevoie de un psihiatru? Ah, îmi e de ajuns că mă cred eu nebun, nu mai am nevoie să mai creadă și alții" gândea el.

    Odată ajuns acasă, spera că toată agonia care îl măcinase în interior urma să dispară, dar niciodată nu se înșelase mai rău ca atunci. Nici nu a intrat bine în propria-i cameră și a văzut-o. O reflexie translucidă, ca un fum care prindea contur, capabilă să se miște și să vorbească. Ghiozdanul lui i-a căzut necontrolat din mână. Voia să țipe, dar nu putea. Glasul lui se speriase mai tare decât el și nu dorea să iasă.

    -Bună, Răzvan! Și eu mă bucur să te văd! Totuși, te rog să nu scoți vreun sunet, asta va rămâne între noi, dacă se poate...

    -Tu e-eş-eşti o fan-to-mă, s-a bâlbâit băiatul îngrozit. Nu se poate! Eşti o iluzie! Nu exişti! Pleacă! Lasă-mă în pace!

    -Uite, băiete! Nici pe mine nu mă încântă ideea de a fi aici, dar mi s-a spus să stau cu ochii pe tine. Cineva de Acolo de Sus știe că te aflii într-o fază mai urâtă. Deci, de acum, cred că va trebui să mă consideri un "înger păzitor", oarecum.