A doua şansă

Capitolul 7

        -Răzvan! Eşti aici?

        Cei doi au rămas muţi. Nu aşteptau pe nimeni, mai ales la o oră aşa târzie. Băiatul a deschis uşa, iar o fată frumoasă, înaltă şi suplă a păşit cu încredere în cameră. Tocurile ei de firmă se auzeau prin întreaga încăpere. Şi-a pus geantă extraordinar de scumpă pe pat, după care l-a îmbrăţişat superficial. Desprizându-se din braţele sale, şi-a aranjat bluza mulată care îi evindenţia formele.

        -Nu ţi-a fost dor de mine, dragule? s-a auzit din nou vocea ei subţire care aproape că îi spărgea timpanele.

        Adolescentul o privea ciudat. Nu şi-o aducea aminte. Nu o recunoştea,  dacă ea spunea că au fost prieteni. Emilia era mai ceva ca el. Cine era această fată „cu figuri”, aşa cum o numea ea, ce vroia de la protejatul ei şi care era legătura dintre ei? A devenit foarte geloasă: cum putea această străină să-l atingă şi să-i vorbească aşa?

        -Jur că o omor cu mâna mea dacă se mai atinge de tine, a izbugnit ea.

        El o auzea şi cu greu se abţinea să îşi stăpânescă râsul, dar i-a scăpat un chicot. Nou-venita se uita într-un fel ciudat la el, nu înţelegea ce e aşa amuzant.

        -De ce râzi? Am ceva pe faţă?

        -Nu, nu. Scuze, nu e nimic, dar tot nu ştiu cine eşti.

        -Poftim?! a ţipat ea enervată. Cum m-ai putut uita? Atât de puţin am însemnat pentru tine? Am fost cei mai buni prieteni.

        -Vanessa? a încercat el să constate, dar a ieşit mai mult ca o întrebare.

        -Aşa e, Răzvi. Nu pot să cred că nu îţi mai aduci aminte de mine, dar stai liniştit. Cu timpul vom fi ca înainte. Familia mea va locui aici până când casa noastră va fi renovată. Surpriză! Apropo, am auzit că aveai o reputaţie de „băiat rău” pe aici. Va fi foarte frumos să fim împreună din nou.

        Spiritul de lângă ei a rămas fără cuvinte, la fel şi băiatul. El s-a uitat cu coada ochiului la sufletul rămas cu gura căscată şi a observat cu dintr-o expresie de uimire, pe faţa ei a prins contur un mic zâmbet malefic. Ea dorea, la fel de mult ca şi el, să scape de musafirii nepoftiţi. Amândoi se gândeau la cele mai amuzante şi înfricoşătoare moduri de a-i alunga din casă.

        Adevărul era că ei au fost prieteni din cauza părinţilor lor. Pe atunci ei colaborau şi băiatul era obligat să se înţeleagă cu ea. Ca şi acum, Vanessa era o fată răsfaţată, dar a devenit superficială şi falsă. El nu o suporta când erau copii, iar acum o ura doar văzând-o.

        -Dulceaţă, de ce nu spui nimic? Nu eşti încântat să mă revezi după atâţia ani? enervanta ei voce a spart liniştea care îi pusese stăpânire peste ei.

        Spre deosebire de el, ea îl plăcea şi dorea să fie împreună cu el.

        -Cum îşi permite să îţi spună „dulceaţă”? O să o fac eu să regrete tot ce a zis până acum, a răbfnit Emilia, deja roşie de furie.

        Adolescentul a surâs, iar, amuzat de gelozia ei şi cu sarcasm a răspuns:

        -Nici nu ştii ce dor mi-a fost de tine. Nu mai puteam de lipsa ta.

        Poate că Vanessa arată de parcă nu şi-ar folosi creierul, dar nu este chiar aşa. Gândeşte mai mult decât pare. Doar auzind tonul pe care i-a vorbit el, a pufnit nervoasă:

        -Nerecunoscătorule! După ce că ţi-am oferit atâtea, tu mă uiţi, acum că m-a întors la tine, tu nici măcar nu te bucuri şi, pe lângă toate astea, te porţi ca un golan cu mine!?

        -Scuze, Vanessa, dar sunt cam obosit în seara asta. Ziua de azi a fost una grea pentru mine. Mi-ai lipsit... într-un fel, a rostit el, dar mai mult şoptit ultima parte, iar tonul a  fost la fel de fals.

        -Bine, te iert de data asta. Vorbim mâine. Sunt foarte extenuată după tot drumul acela. Să mă visezi scumpule! şi cu asta a ieşit din cameră cu un mers de divă.

        După ce uşa s-a închis, Emilia l-a privit aşteptând o explicaţie din partea lui.

        -Sunt multe de zis- a început el- cred că o mai ştii şi tu. E Vanessa. S-a mutat din oraş când noi eram în clasa a şasea. A fost colegă cu noi. Ţii minte? Venea mereu îmbrăcată în rochiţe elegante şi, uneori, cam scurte pentru vârsta ei.

        Ea se tot gândea şi într-un final i s-a aprins beculeţul. Vanessa Voinea era cea despre care băiatul vorbea. Era, şi încă este, o fată răsfăţată de părinţi, care pare un înger în faţa adulţilor, dar defapt este mai rea decât oricine altcineva. Este foarte autoritară şi dură, de aceea celor mai mulţi le e frică de ea. Fără să vrea, spiritul nostru s-a întristat. Şi amintit totodată şi toate lucrurile pe care i le făcuse împreună cu Răzvan.

        -Hai să continuăm ce făceam înainte să fim întrerupţi de vrăjitoare! Intră, te rog, în mintea mea! Vreau să te fac să zâmbeşti. Eşti mult mai frumoasă când eşti fericită, i-a întrerupt vocea lui gândurile.

        Fata a zâmbit. El s-a aşezat pe pat, iar sufletul ei a reuşit să intre în subconştientul lui.