Criminala din mine (Ben Drowned f.f.)

Capitolul 6

  Ben pov.

   Ne aflam in camera ei discutand despre chestii random. Cuvintele ei imi tot suna in minte... Ii aduc aminte de cineva...
-Hei, Ben. Tu unde stai?
-Am...pai...departe. Da, asta e, stau destul de departe de liceu. Si de locul asta. Pe la...marginea orasului. In apropierea padurii...Da...Fir-ar...o sa isi dea seama ca ascund ceva. Plus, ce-i cu intrebarea asta asa deodata?! Oare ma suspecteaza de ceva? Ei bine, eu sper ca nu...
-Am...o...k? Sa trecem peste. Mai ai vreo intrebare?
-Aam...da. Lucy, cum era viata ta inainte sa te muti? Incerc sa o fac sa ajunga la partea care chiar ma intereseaza.
-Am...pai...normala. Stateam intr-o casa mare, aveam trei prieteni foarte buni, invatam la un liceu bun, aveam note mari...Era o viata aproape perfecta. Insa asta doar dupa ce m-am mutat.
-Dupa ce te-ai mutat? Ce vrei sa spui?
-Pai...inainte sa locuiesc in Florida...aveam o viata...mizera, as putea spune. Inca de cand m-am nascut parintii m-au detestat. M-au abandonat la spital, dupa care am fost dusa la orfelinat. Zi de zi eram batuta si batjocorita de copii mai mari, si chiar de personal. Pana cand au aparut doi oameni. Un cuplu de vreo 20 de ani cred ca aveau pe atunci. Ei au intrat in camera unde ne aflam noi fix cand unul din copii mai mari ma batea. Cei doi l-au certat pe bataus, dupa care au venit la mine sa ma consoleze. Chiar si cu ochii incetosati de la lacrimi, parca le vedeam bunatatea si caldura din ochi. Ei au vorbit frumos cu mine si au decis sa ma adopte. Eram foarte fericita ca plec din locul acela, insa dupa m-am gandit ca poate ma vor trimite iar acolo dupa ceva timp. M-au dat la o gradinita iar de fiecare data cand mergeam cu mama spre acea gradinita treceam pe langa orfelinat. Cand treceam pe langa acel orfelinat unde am copilarit cativa ani incepeam sa ma port ciudat, asa ca ei au decis sa ne mutam dupa ce voi fi nevoita sa merg la scoala. Iar...cand ne-am mutat...viata mea s-a schimbat radical din rau in bine. Am inceput sa merg la scoala, insa parca erau aceeasi copii rai din orfelinat. Nimeni nu ma placea. Insa...am avut un prieten care m-a acceptat asa cum eram. Am inceput sa cresc, am fost data la liceu, mi-am facut trei prieteni grizavi, apoi...ne-am mutat...si am ajuns aici.
  Ceva era ciudat la ea. Cand a inceput sa povesteasca era trista, iar cand a ajuns la faza cu mutatul a inceput sa se inveseleasca, pana aici normal. Dar...cand a spus "am avut un prieten care ma accepta asa cum eram" si-a coborat privirea si s-a intristat iar. Oare el sa fie cel cu care ma compara?
-Inteleg...Spune-mi, Lucy, cine e cel de care iti amintesc? Cand ma aude trezare si se uita la mine surprinsa apoi isi coboara iar privirea trista.
-Eu...nu pot sa spun...
-De ce?
-Ultima data cand i-am spus cuiva am inceput sa fiu iar depresiva...
-Off..haide...Te rog eu mult! Cu ciresica in varf daca vrei!
-Pff...zici c-ai fi un copil mic. Oh...fie. Mai sti ca ti-am spus ca aveam un singur prieten cand eram in generala? Pai, despre el e vorba. Semana perfect cu tine.atat la infatisare, cat si la comportament. Il chema Ben...El...era cam la fel ca mine. Nici el nu a avut o viata grozava la un orfelinat pana sa fie adoptat si mutat in alt oras. Nici el nu era suportat de oameni, ca si mine. Eram amandoi considerati doi ciudati. Insa, noi ne intelegeam perfect. Stateam tot timpul impreuna si ne distram de minune. Era prietenul meu cel mai bun din generala. Insa... In clasa a 7-a...prin semestrul al 2-lea...ceva s-a schimbat.
Ma intorceam cu Ben spre casa si vorbeam impreuna.  Chiar atunci treceam strada si vorbind nu am bagat de seama cand un sofer beat aparent nu a pus frana la masina si s-a apropiat cu viteza de trecere. Apoi...parca timpul s-a oprit.
L-am auzit pe Ben cum ma striga, apoi m-am trezit trantita la pamant intr-o balta de sange...insa...nu era sangele meu. Cu ochii in lacrimi si cu inima batandu-mi atat derepede incat dadea sa iasa din piept m-am intors spre cel ce zacea inconstient in fata masinii imbibat in sange. Ben fusese lovit de masina si asta doar din vina mea. Trebuia sa nu ma dea din fata masini! El nu merita una ca asta. Nu merita sa-si ia viata doar pentru siguranta mea. Cand l-am vazut am inceput sa tip disperata si sa plang. Oamenii incepusera deja sa se adune in jurul nostru si o ambulanta se auzea pe fundal. Ben a fost dus de urgenta la spital, insa...nu s-a putut face nimic. Cand au ajuns la spital...el era deja mort.
Au incercat totusi sa-l readuca la viata, insa nu s-a intamplat nimic. Vestea nu mi-a picat deloc bine. Am cazut in depresie iar cand am auzit spusele politistilor era sa se aleaga cu inca o victima. Soferul beat care l-a calcat pe Ben cu masina era...era chiar tatal lui. M-am abtinut cu greu sa nu merg la tatal sau si sa-i bag un cutit in cap. Am fost mai bine de un an jumate depresiva. Iar cand am intrat la liceu, am hotarat sa trec peste si sa o iau de la inceput. Pe langa parintii mei, doar 3 persoane stiu de aceasta poveste, iar acum cu tine 4.

  Stai...imi...imi amintesc acum. Orfelinatul, mutarea, prima mea prietena, momentul in care am salvat o  si cel in care am murit. Nu pot sa cred ca nu mi-am dat seama mai devreme dar...eu sunt cel din poveste.

------------------------------
Buna! Ce faceti? Cata capitolul! Ei, prieteni, de acum incepe adevarata distractie. Sper ca nu a fost prea plictisitor inceputul^^ Nu uitati de vot si parere si ne vedem in capitolul urmator. Paa