Aceasta nu este o carte despre religie.Aici pur si simplu va voi povesti cate putin din experientele mele cu Dumnezeu(daca as povesti tot ce experimentez in fiecare zi in calatoria mea spirituala alaturi de El ,mi-ar lua toata viata sa scriu aceasta...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Cu toții ne-am întrebat la un moment dat în viață dacă există sau nu Dumnezeu. Eu am ajuns la concluzia că există. Nu pentru că mi-au spus părinții și nici pentru că mi-au spus alții. Cred în Dumnezeu pentru că I-am simțit Prezența. I-am simțit compasiunea, mila, iertarea, pacea și mai presus de toate : I-am simțit IUBIREA . Aceasta este mărturia mea:
Am fost crescută într-o familie de creștini ortodocși. Mergeam la biserică cu mami când eram mică. Nu citea nimeni de la mine din familie din Biblie. Ai mei cred că există Dumnezeu, însă nu Îl cunosc personal și cred mai mult într-o forță. La fel și eu, mereu am crezut în Dumnezeu, în Acel Cineva acolo Sus. Însă nu Îl cunoșteam, cu cât creșteam, deveneam pasionată de chestii de fete, de chestii lumești, asemenea celor mai mulţi adolescenți din ziua de azi. Nu prea aveam mare treabă cu Dumnezeu. Mă rugam doar seara, însă de formă ( spuneam doar Tatăl Nostru și nici măcar nu îmi statea mintea acolo). Îmi veneau gânduri urâte despre El în minte în timp ce mă rugam, de aceea preferam să o fac mai rar pentru că mă enervau gândurile acelea. Atunci nu realizasem, însă făceam voia celui rău . Exact asta voia el, să nu mă mai rog.
