Vrăji și vrăjitoare :Blestemul Fiarei

Capitolul 2

Agitația profesorilor îmi confirmă că situația este chiar gravă.

Domnul Stevenson, profesorul de alchimie, a uitat să pună pulbere de stele în soluția care transformă rubinele în smaralde și astfel a rezultat un mare dezastru în laborator. Când a vărsat licoarea peste rubin a făcut boom! Toți eram colorați în roșu.
Domnul Stevenson a ridicat din umeri și a spus că se mai întâmplă.

Bine că atunci când Eu am pățit la fel nu a mai spus asta!

Doamna Wayne , profa de vrăji, în loc să facă vraja de zbor a făcut cea de ascundere. Astfel că ne-am căutat cu toții ghiozdanele toată ora.

Domnul Bowman , profesorul de istorie, ne-a spus că vampirii sunt mai puternici decât vrăjitorii. Ce bădăran!

În orice caz, azi n-am prea făcut ore.

Acum sunt în cantină și stau singură la masă. Mărul roșu pe care îl privesc mă fascinează. Privindu-l, mi-a venit în minte un cântec. Mi-am deschis gura ușor și am început să murmur :

"C-un măr roșu otrăvit
Vrăjitoarea a păcălit
Fiara-n prinț mascată
Ce-o voia pe alba fată

Planul nu i-a reușit
Căci fata s-a trezit
Prea repede din vis
Și fiara s-a prins "

Și cânt mult, melodios atrăgând privirile colegilor mei și ale profesorilor.

Mă ridic în picioare și dansez, învârtindu-mă în cerc . Pe măsură ce dansez cercul care la început era doar în mintea mea s-a transformat în realitate într-unul care ardea în flăcări mov.
Profesorul de istorie se repezi spre mine și țipă la mine :

-De unde știi? De unde? E un cântec interzis, Medeea! Încetează.

-Nu vreau! Țip la rândul meu

În mod normal, nu mă port așa cu profesorii ,dar dacă vreau să cânt, cânt.

Continui să fredonez și să mă mișc provocator. Vocea mea răsună în întreaga încăpere ,iar versurile îi vrăjesc pe toți, inclusiv pe domnul Bowman.

Încet -încet, toții încep să râdă, apoi să plângă în hohote.
Eu, la fel de încet, îmi dau seama de ce am făcut și încerc să mă opresc, dar nu pot.
Picioarele mele se zbănțuie nestingherite, brațele mele albe se unduiesc ușor ,iar vraja cântecului nu se risipește.

Văd peretele ce pare foarte solid și din altruism și milă pentru ceilalți, îmi adun toată puterea mintală și fug cu o mare  viteză spre perete.

O să doară!

În cantină se aude un zgomot asurzitor, apoi liniștea coboară ,iar întunericul se pogoară peste ochiii mei.

*

**

Mă doare capul. Tare. Parcă am o tobă care bate într-una sau o bombă cu ceas.

Îmi deschid cu greu ochiii, iar lumina ce îmi invadează corneea mă face să-i închid la loc.

-Ce-i cu lumina asta? mârâi eu.