Vrăji și vrăjitoare :Blestemul Fiarei

Pădurea Nimănui

La început am fost purtată printr-o mulțime parcă înnebunită de dorința de a mă face să țip. Dar ghicind că în agitația mulțimii era o oarecare prefăcătorie, m-am calmat instantaneu. Fețele făpturilor erau atât de monstruoase, încât sigur erau iluzii. Strigătele lor erau prea stridente,iar ochii lor prea...prea ludici. Teatru ambulant .

Mai întâi calmul meu i-a iritat,fâcându-i să se manifeste cu mai multă ardoare, dar ,apoi, probabil obosind, s-au liniștit și ei, obligandu-ma să înaintez. Trăsăturile li s-au îmblânzit, au devenit mai umane.

Nu știu ce și-a închipuit înfumuratul blond că voi face, atunci când m-a lăsat în mijlocul unui lan de grâu, singură cu câțiva oameni bătuți de soartă. Credea că voi țipa? Că voi implora să vină el să mă salveze ? Că îi voi spune că intr-adevar, utilizatorii întunericului sunt cele mai malefice ființe de pe întreg pământul ?!!

Suntem înconjurați de un miros neplăcut, de hoit, deși suntem într-un lan de grâu, care, apropo, parcă este nemărginit. Peste tot numai grâu.

Un lucru care m-a ușurat este cel că aici cerul este albastru pal, și nu negru ,iar pământul este acoperit de plante ,nu de nisip.

Acum calmul persoanelor ce mă înconjoară mă neliniștește, mă înspăimântă.
În fața grupului se află un bărbat înalt, cu plete ,de vreo 40 de ani . Alura lui hotărâtă mă face să cred că el este conducătorul. Mulțimea este formată mai mult din bărbați bătrâni sau tineri și de numai câteva femei. Printre noi se află și un copil care mereu se joacă cu ceva care seamănă cu un soldățel.
Și toți sunt murdari, dar nu răi, așa cum a sugerat Leonard.
Toți, flămânzi, așa cum sunt, înaintează parcă mânați de o ultimă nădejde.

L-am surprins pe băiețel uitându-se cu admirație la mine. De ce? Doar ei știu.

Mânată de nevoia imperioasa de a știi ce se petrece întreb:

-Unde mergem?

Primesc priviri destul de ostile.
O bătrână înveșmântata din cap până în picioare cu haine groase negre se oprește.E poate mai bătrână decât doamna bibliotecară;ridurile sunt adânci, în ele zace mizerie și poate...viermi.

-În Pădurea Nimănui.

Am mai auzit de denumirea asta, și nu numai în care era povestită o parte din viața lui Seth. L-am mai auzit, dar nu știu unde.

-Ce-i mai precis asta? Întreb din nou.

-O pădure. spune vârstnica.

-Blestemată! spune misterios prichindelul.

-Și în care vei muri! Prezice o tânără frumoasă care pot să jur că acum o secundă nu era aici.

Dacă m-ar pune cine să o descriu, nu aș face asta cu exactitate.

Are părul negru, dar nu doar negru. Buze roșii, sângerii, și mai ceva. Ochii albaștri și ceva mai mult de atât,iar pielea, pielea e albă ca zăpada.

-Tu cine ești? Întreb uimită, aproape uitând de răutatea vorbelor sale.

-Sunt Albă -ca -Zăpada.

Aproape nu am cuvinte. Mii de întrebări mă țintesc, dar nu le pot da drumul.

Reușesc doar să îndrug :

-Am mai auzit de tine.

Râde.

-Și eu de tine. Doar ești noua preferată a Fiarei. spune malițios.

-Mda. Pe mine mă va ucide peste câteva zile. Dar, dacă nu mă înșel, și pe tine te-a ochit Fiara. Doar că pe tine te-a salvat Circe.

Am înfuriat-o. Se pare că nu suportă nici ironia și nici micile înțepături.
Se aproprie de mine. În ochii ei ard flăcări de mânie. Sclipiri de lumină.
Mă pălmuieste.
Îmi duc mâna la obraz ,și vreau să i-o întorc și eu, dar sunt întreruptă de cuvintele ei care curg gârlă, nebune, nestăpânite.

-Seth nu m-ar fi ucis, mă iubea. Acum aș fi fost cu el, am fi condus împreună Împărăția Astrelor . Am fost fericiți, înțelegi? Numai că Circe a fost invidioasă. Nu a fost mulțumită cu regatul tatălui meu. Dar Seth mă iubea! Și acum mă iubește! țipă ea.

-De aceea a renunțat la tine, nu? De aceea nu te-a căutat.Sau n-ai aflat că printr-un miracol, Fiara a fost eliberată?o atac, mânată poate de gelozie.

Și am întrecut măsura. Se repede spre mine, dar grupul de astridienii o opresc.

-Ești însemnată de blestemul lui,fiind o amenințare pentru el , de aceea te urăște!Și abia aștept să te văd sfârtecat de colții lui!
a urlat, apoi a dispărut. Unde? Numai ea știe.

Tremur de frică și de furie. Cine este ea să-mi zică vorbele astea? Să mă pălmuiască
astfel ?

-Stai liniștită, fata mea!îmi spune bătrână bănuindu-mi furia ce mocnește în mine.

-Albă-ca -Zăpada a fost o fată bună ,dar când iubești așa cum o face ea, nu mai poți să diferențiezi binele de rău. Ai răbdare cu ea, într-o zi poate te va ajuta.

-Poate. șoptesc.

-Dar într-o privință are dreptate. Tu ești însemnată de blestemul Fiarei. Când cânți, nu ai idee ce rău faci naturii.
Fată dragă, altă scăpare n-ai, nici noi nu avem :tu trebuie să înfrângi Fiara, s-o ucizi și să-i iei puterea. Trebuie s-o păcălești, așa cum ea a păcălit atâtea vrăjitoare. Fără milă. Vei fii o Împărăteasă bună.

-Stai!stai! Stai! Nu mă voi mărită cu Leonard, cu atât mai puțin cu Keith.

Astridienii încep să râdă.

-Cine a zis ceva de căsătorie?veo lua puterea Fiarei,iar astfel vei fii conducătoarea noastră. spune bărbatul din fața grupului.

-Nu vreau să fiu Împărăteasă. Spun calm

-Asta rămâne de văzut.spune la fel de liniștit bătrâna.

-În plus, nu vă iubiți prinții?

Parcă am blestemat pe cineva. Toți s-au întristat.

-I-am fi iubit, dacă le-ar fi păsat puțin de noi.
-Dar le pasă. De asta sunt aici.

-Dacă ar fi fost îngrijorați de soarta noastră, situația ar fi fost alta. Dar, gata! avem mult de mers! sfârșește capul grupului.

Ce părere aveți despre Fiară?