Vrăji și vrăjitoare :Blestemul Fiarei

Capitolul 10

Razele roșiatice ale soarelui intră mai întâi sfioase,parcă încercând să mă deștepte ușor din frica încă prezentă în sufletul meu, apoi năvălesc din plin acaparând încăperea și destremând ceața din mintea mea .
E dimineață în sfârșit. Un zâmbet plin de ușurare ia naștere pe chipul meu, chip ce toată noaptea a fost dominat de spaima creata de gânduri negre.
Simt o durere surdă ce-mi cuprinde regiunea dintre omoplat și clavicula și care ma face să tresar. Cauza acesteia este colega mea de suferință.
Marianne este sprijinită pe umărul meu drept. O înghiontesc trezind-o.

-E dimineața.

Și ea trebuie sa știe asta. E aproape necesar.

Își deschide ochii. Se uită împrejur probabil blestemând lucirile soarelui ce cred că o orbeau . Stă confuză pentru câteva clipe. Poate nu își amintește încă. S-o fi întrebând de ce a adormit pe podea, de ce are obrajii umezi, de ce contează atât de mult venirea zilei.
Spaima, nelămurirea, spaima și la final bucuria se pictează pe rând pe chipul noii mele prietene.

-A plecat?

-Așa ar trebui. Doar e ziuă, nu?

-Oh!Doamne, Medeea!

Și începe să plângă. Și nu o condamn. Eu însămi mă gândesc la urletele furioase, amenințările șoptite, la promisiunile prea mieroase ale vampirului care a venit după celălalt colțat ucis de mine.
El nu s-a mai prefăcut precum cel precedent . Timp de o oră mi-a spus tot felul de lucruri șoptite sau urlate :

"-Deschide ușa, copilă! Sau nu ești chiar atât de curajoasă precum crezi? "

"-Deschide și vei fi copila zorilor și a apusurilor. "

"-Of, copilă! Ne vedem diseară! Abia aștept să te gust! "

Închid încetișor ochii. Nu mă mai simt în siguranță ,iar acest fapt mă face atât de slabă și de neajutorată. Și confuză.

Într-adevăr, de mică am cântat și pentru asta am fost deseori pedepsită. Cică cântăm blesteme, dar în ciuda tuturor avertismentelor și mustrările nu m-am oprit. Nici nu cred că puteam. Eram bucuroasă, cântam. Eram tristă, cântam. Ce-i drept, și eu mă speriam de unele versuri. Pe unele încă le mai țin minte :

" Otrăvite mure
Ea o să le fure
Din neagra pădure .

Mure otrăvite
Vor fi dulci Ispite
Pentru pure fete .

Teme-te, fecioară!
Teme-te și zboară
Din pădurea neagră! "

Mda. Pe ăsta l-am spus când aveam cinci ani . Stăteam pe o bancă din parc. Mama îmi cumpăra o înghețată când o bătrână s-a apropriat de mine și s-a așezat pe bancă. Avea un coș cu mure albastre, mari. La vederea lui, i-am spus aceste versuri femeii în vârstă. Când m-a auzit a fugit și m-a făcut posedată. Ce om face un copil de cinci ani posedat? Ce oameni!

Oricum, n-am mai mâncat de mult mure.

Deci, întrebarea numărul 1 este : De ce le cânt Eu?

Nu pot sa spun că ele nu mi-au pătat copilăria cu întuneric. Întuneric. Ce cuvânt misterios! Noi, susținători ai luminii, știm că întunericul e rău și negru. Atât. Poate că este de ajuns să cunoaștem numai atât. Doar că sunt mânjită de acesta ,el își face prezența în suflețelul meu de fiecare dată când îmi amintesc de unele efecte ale versurilor mele.

De exemplu, în prima mea zi în Academie am fredonat ceva. Nu mai știu ce. Știu doar că la scurt timp după primele cuvinte cântate ,elevii din preajma mea au început să țipe de durere.
Altădată, cam în aceleași împrejurări, oamenii începuseră să se rănească. Mortal.
Așa că oamenii au început să se teamă de mine . Să se ferească. Iar spaima lor m-a făcut să încerc să le atenuez teama. Nu de fiecare dată m-am împiedicat din neatenție. Uneori a fost voit, pentru că era necesar,pentru că e prea dificil să trăiești în singurătate, cu eticheta de Monstru. Bine, uneori chiar am fost căscată. Chiar n-am vrut sa dau foc Academiei sau să fac alte pățanii.Totuși, unora încă le e mai frică de mine. Partea rea este că nu pot să-i condamn. Și mie mi-e frică de cea ce pot să fac.

Așa că a doua întrebare care mă frământă este : De ce le fac rău oamenilor?

Eu nu vreau asta. Am mustrări de conștiința în privința acestui lucru. Oare..? Oare și Fiara simte același lucru când omoară vrăjitoare? Hmm ,nu prea cred. În ciuda a ce vrea să-mi facă, de fapt nici nu știu de ce vrea sa ma omoare. Aa, am uitat. Îi plac cotoranțele. Și fie sănătos! De fapt nu . Să îi stea în gât și sper să se gândească la mine atunci când va muri sufocat!
Of! Dar, în adâncul sufletului meu, îl compătimesc. A fost înșelat de iubirea vieții lui. Și-a ucis pe omul care îl admira. Și acum Seth trăiește în amărăciune, îmbrăcat în costumul de Fiară.

A treia întrebare :De ce mi-e milă de Seth?

Dacă nu mă interesează de persoana mea, măcar ar trebui să mă gândesc la ce i-a făcut lui Marianne. Biata fată a rămas cu cicatrici, și nu numai fizice.
El este cel care i-a trimis pe cei doi vampiri din astă noapte. Încă o tentativă de a-mi face rău. Dar nu sunt singura vizată de relele lui. Prin mine, toată Academia suferă, inclusiv părinții mei. Academia Vrăjitorilor din Oregon este sub asediu. Și oricât de bine ar crede mai marii că suntem securizați, se înșală. Doar avem un trădător printre noi.

Întrebarea a patra :Cine ne trădează?

Oftez. Marianne este în baie. O aud cum plânge. Nici n-am simțit cănd a părăsit încăperea. Mă ridic și mă uit la ușă. Tresar atunci când aud niște bătăi în ușă.

-Medeea? Ești bine ?

E glasul mamei, nu e a unui vampir. Îi simt îngrijorarea.

-Nu.

Răspunsul meu e sec și sincer. Chiar nu sunt bine

***

Părul lung ce dă impresia că în el sălășluiesc toate razele soarelui se leagănă pe umerii subțiri ai fete care se privește cu admirație în oglindă.

Frumusețea serafică a ochilor mari, albastrii și senini îi dă chipului ce pare binevoitor o naivitate dulce și atrăgătoare. Dacă n-ar fi fost sclipirile de ură ce sunt de abia vizibile s-ar crede că este un înger al cărui scop este salvarea lumii din întunericul tenebru.

Paloare pielii fine, parcă făcută doar pentru a purta mătăsuri, nu o face să pară bolnavă, ci fragilă ca o păpușă de porțelan.

Rochia roșie -sângeriu se mulează pe corpul binecuvântat de mama natura ,dar nu e vulgară, ci are o eleganță rece, aproape înfricoșătoare.

Ce-i drept, Agatha este pregătită de întrunire.

Cu pași de felină, bărbatul parcă desprins din basme se îndreaptă spre frumusețea blondă. Agatha toarce atunci când bărbatul îi sărută locul unde a muscat-o acum câteva săptămâni.

*cotoroanțe- vrăjitoare

Ce mai faceți? Știu că nu vă place. Nu-i prea multă acțiune, nu? Și prea multă descriere, nu-i așa?