Vrăji și vrăjitoare :Blestemul Fiarei

Capitolul 11

Bătrânul primar se uită cu mirare, dispreț și fascinație la valsul perechilor ce se învârteau în imensa sală de bal a conacului din pădurea Grünland. Rochiile femeilor aminteau de epoca victoriana prin volumul materialului ce mângâia pielea albă și fină a stimatelor doamne, dar și de vremea restauratiei anglicane prin crearea iluziei de alunecare a materialului de pe corpurile voluptoase. Doar rochia Agathei se diferenția de celelalte prin simplitatea atrăgătoare a satinului roșu.

Și nici partenerii lor nu erau de lepădat. Chipeși, supli, cu priviri amețitoare și amenințătoare.

Sincronizarea perechilor îl uimeau și îl înfricoșa pe bătrânul ce se ascundea în cotloanele aprovizionate cu usturoi și apă sfințită. Pe lângă asta, și faptul că cuplurile nu vorbeau îl măcina. Se auzeau numai acordurile viorii și foșnetele rochiilor. Tensiunea plutea în sala de bal și paralizau oamenii ce erau angajați pentru servirea mesei. Din păcate, servitorii ce se uitau cu încântare la feluritele mâncăruri și la precizia cu care erau aranjate tacâmurile, nu știau că ei înșiși erau masa, și nu platourile apetisante.

Fostul primar observă deodată că un bărbat deosebit de elegant și șarmant coboară scările privind cu satisfacției la cuplurile ce s-au oprit la vederea lui.

Șoaptele începură să curgă prin mulțimea vampirilor :"E Fiara ", "E regele nostru ", "E atât de chipeș!"

Fiara lăsă pentru câteva minute mulțimea să se liniștească apoi zise :

-Bună seara, dragi mei invitați! Sper să vă simțiți cât se poate de bine. Vor fi organizate diferite jocuri la care am speranța că vor participa cu toți. Reputația mea de gazdă bună ar fi pătată dacă voi va veți simți plictisiți la această petrecere care va dura trei zile și trei nopți.

Dicurs de proporții mici, aparent banal și cu un mesaj pozitiv. Nici mai mult, nici mai puțin nu i-a trebuit Fiarei să fascineze auditoriul. Totuși ,nu s-a putut observa accentuarea unor anumite cuvinte :"mei", "jocuri ", "pătată", "nopți "

-A! Și să nu uităm de mica vrăjitoare care ne va oferi puțină distracție în ultima noapte a banchetului!

Această replică le trezi curiozitatea vampirilor și compasiunea fostului primar pentru biata fată.

***

Țin minte că în cântecele care îmi veneau în minte se pomenea des de un blestem al Fiarei, de o patimă neagră ce îi face pe oameni să râdă sau să plângă, îi fac să înnebunească.

Inițial, am crezut că Fiara ne va lovi cu boli necruțătoare și fără leac. Acum mi-am dat seama că acel blestem predestinat nu era cea mai rea formă a ciumei, ci ceva mult mai rău și mai înfiorător :Trădarea.

Trădare.
Trădare.
Trădare.

Probabil știți și voi că atunci când rostești un cuvânt în mod repetat , el începe să-și piardă din semnificație. Totuși, cuvântul trădare face excepție de la regulă ,poate din cauză că durerea și urmările acesteia sunt prea mari.

Astfel, În Academia Vrăjitorilor din Oregon predomină tensiunea cauzată de neîncredere. De azi dimineață, de când le-am povestit părinților mei ceea ce s-a întâmplat aseară, nimeni nu poate să se relaxeze. Priviri suspicioase sunt aruncate peste tot . Încrederea s-a pierdut, sau s-a ascuns într-un colț, prea lașă să facă față blestemului.

Dar patima neagră ne va părăsi cănd o vrăjitoare va fi trimisă Fiarei.

Sumbru.
Sumbru e faptul că pentru fericirea cuiva, trebuie s-o sacrifici pe a altei persoane.

Și mai sumbru e faptul că mai am 7 zile până la luna plină. Asta e viața, nu? Fiecare zi este o binecuvântare, numai că nu știm asta.

Frunzele castanului freamătă. Unele se desprind și plutesc pe pământul acoperit de alte roșiatice frunze.

-Nu mai fii supărată. Îți promit că ai să te stingi repede și ușor, fără pic de durere. aud glasul aparent liniștitor al unui bărbat.

Într-o fracțiune de secundă mă răsucesc spre direcția de unde a venit glasul, adică spre dreapta mea.

Fiara stătea liniștit lângă mie pe bancă, de parcă ar fi ceva normal ameninți o biată fată ca mine în miezul zilei. Pentru câteva clipe mă holbez la perfecțiunea chipului său, la trăsăturile lui ascuțite și la ochii lui albastrii și adânci.

Mă trezesc într-un final din reverie.

Vreau să mă ridic, dar el e prea rapid. Mă prinde de încheietura albă și fină a mâinii mele trântindu-mă pe bancă.

-Nu înțeleg. De ce eu? întreb vrând să trag de timp.

-Nț. Ești la fel ca celelalte. Toate mă întrebați "De ce eu? "cu ochi umezi de căprioară și cu glas schimonosit.
Draga mea Medeea, tu ești vrăjitoare ,iar, după cum știi îmi face o mare plăcere să le ucid, să le stoc eu ultimul fir de viață.

-Oo! Ce drăguț! Băiețelul încă mai suferă din dragoste! spun eu disprețuitor, făcând referire la Sofia, vrăjitoarea care l-a trădat.

Și mă trezesc trântită de castan. Scoarța îmi intră în piele, dar nu asta doare, ci mai degrabă tristețea din ochii lui Seth. Chiar dacă nu a durat mult ,fiind înlocuită de furie ,am putut-o vedea.
Simt că nu mai pot să respir. Strânsoarea sa devine din ce în ce mai puternică. Îl rog din ochi sa-mi dea drumul. Seth mă ascultă, spre marea surpriză a mea.

-Dacă n-aș fi fost gazda unui bal, ai fi fost moartă. Îmi spune în timp ce eu respir sacadat.

-Norocul meu.

-Ne vom mai întâlni, Medeea.

Mă privește cu ură, redevenind Fiara, apoi dispare.

Cad jos și încep să râd, adrenalina curgându-mi prin vene .

***

Știu că n-am mai postat de mult și că capitolele sunt destul de scurte, iar pentru acestea îmi cer scuze. Promit că următorul capitol va fi lung, cu multă acțiune.

Și aș vrea să vă mulțumesc că îmi citiți povestirea. Vă mulțumesc mult!