Vrăji și vrăjitoare :Blestemul Fiarei

Capitolul 4

Fiara își urmărea prada. Blonda încă mai era în viață. Nu a secat-o încă cu totul de sânge. "Dacă ar fi fost fată bună și nu ar fi încercat sa-l păcălească acum copila s-ar fi odihnit de mult în țărână și ar fi avut o moarte relativ ușoară. "Gândea el. "Ce i-o fi trecut în cap? Să încerce să mă omoare, pe Mine? Chiar credea că dacă se otrăvește mă va ucide, bându-i sângele? "
Vampirul era tare indignat, chiar furios. Totuși frumusețea ei i-a trezit anumite simțuri. Era firavă iar părul ei blond îi ajungea până la fund. Ochii ei cenușii îl fixau cu ură. De altfel, de mult timp nu îl mai vizitase o fată. Se gândi la patul mare de stejar din conacul din pădure și apoi se mai uită odată la fată. "Tot răul spre bine "
***

Sunt în bibliotecă . Mirosul cărților vechi mă încântă chiar dacă   praful de pe coperțile lor mă fac să strănut . Se pare că vrăjitoarea bibliotecară uitase să facă vraja de curățenie. Totuși, nu pot să o condamn. E bătrână, foarte bătrână. Este atât de trecută prin viață încât atunci când se mișcă se aude scârțâitul oaselor. Miile de riduri accentuează vârstă femeii ,iar profunzimea și tristețea ce sălășluiesc în ochii ei blânzi îmi confirmă faptul că a văzut multe în viață ei, bune și rele.    

Părul prins în coadă de cal mi se leagănă atunci când pășesc timid spre biroul ei.

-Maestră, Unde aș putea să găsesc cartea în care se ascunde povestea Fiarei?

-A Fiarei? E tare lungă, draga mea. Și tristă. E pe raftul al 9879. Este a 15467 carte. Te descurci să faci vraja de găsire. Dacă nu, te ajut eu. Țin minte că data trecută ai răsturnat jumătate din bibliotecă.

-Mulțumesc. Cred că mă descurc. Țin și eu minte întâmplarea aia. Vorbim mai târziu.

-Desigur! îmi spune bibliotecara.

Vocea firavă a bătrânei îmi răsună îmi minte în timp ce rostesc vraja cu foarte mare grijă. Data trecută chiar am comis-o! Spunând ultimul cuvânt magic văd cum o carte groasă zboară de pe un raft înalt și solid îndreptându-se spre mine. Ridic mână și o prind. Au! E grea!
Mă duc spre o masă dintr-un colț și mă așez comod pe scaun. Deschid ușor cartea, dând paginile una după alta până când dau de cea ce mă interesează. Încep să citesc :

"

"În aceste pagini se află povestea sumbră a copilului lui Didona, strănepoata Împăratului Astrelor, și al lui Tristan, primul vampir.

Didona era o copilă atunci când l-a cunoscut pe Tristan. Se juca cu celelalte surori ale ei în grădina bogată a palatului când a zărit în tufișuri ochii verzi ce o urmăreau . Tristan era și el un tânăr pus pe șotii. Pusese un pariu cu prietenii lui că va reuși să fure colierul Didonei, prea frumoasa nepoată a Împăratului.
Pierduse pariul, căzuse în prăpastia iubirii și câștigase inima Didonei.
Doi ani trecuseră, cei doi se întâlneau în secret, deoarece părinții fetei nu concepeau ca ea să se mărite cu un neica nimeni. Amândoi îndrăgostiți erau muritori ,gena nemuririi netrasmițându-se și la Didona.
Cei doi au decis să fugă. Acest fapt l-a înfuriat cumplit pe Împăratul Astrelor și l-a blestemat pe Tristan. Blestemul este următorul :
"Sânge de om vei vrea ,
Nemurire vei avea ,
Sub lumină nu vei sta
Tristețe veșnică vei afla "
Astfel, Tristan a devenit primul vampir. După doi ani, Didona îl născu pe Seth, sau cum i se va spune mai târziu, Fiara.

Într-o criză de nebunie, Tristan o ucide pe Didona iar copilul Seth ajunge să crească la Curtea Astrelor. Împăratul a prins drag de băiat, dar nu l-a scutit de întreg blestemul, ci doar de lipsa luminii. Seth este singurul vampir care poate sta la lumină. "

E de ajuns pentru astăzi. Voi citi mai târziu. Nu de alta, dar stomacul meu dă în momentul acesta concerte rock și astfel tulbură liniștea biblioteci.

Ies din sală salutând-o pe bibliotecară apoi mă îndrept spre cantină. Cu gândul la ceea ce am aflat cânt încetișor:
"Din lumină și întuneric
Din ........."

-Nu, domnișoară. Nu și astăzi. Ți-ai făcut un obicei de a cânta în cantină ? mă întrerupe domnul profesor Bowman.

-Nu chiar.

-Nu se poate spune. Medeea, ai grijă să nu trezești interesul Fiarei asupra ta.

-Bine. Domnule profesor, știți ceva de cântecele astea?

-Da. Și tu știi. Ascultă versurile. zise cu un zâmbet pe buze.

Apoi îmi întoarse spatele. Domnul Bowman era un profesor grozav și unul dintre cei mai puternici vrăjitori din lume, dar era o persoană de groază.

Mă așez la masă și mănânc niște clătite gândindu-mă la cartea veche. Am unele nelămuriri. De exemplu, n-am auzit niciodată de Împărăția Astrelor. Am s-o întreb pe mama.

Scot manualele de vrăji și studiez câteva formule ale unor Licori, dar atenția îmi este distrasă de forfota ce  se pornește în cantină. Privirile celorlalți ucenici se îndreaptă la un punct din spatele meu. Mă întorc și eu și văd o șatenă .Se pare că am o nouă colegă. Sper să mă înțeleg bine cu ea. Fata nouă se uită în jur, apoi privirea se oprește spre masa unde stau eu. Vine spre mine iar când ajunge mă întreabă :

-Pot să stau aici. Cred că asta e singura masă care nu este plină de persoane.

-Desigur. Numele meu este Medeea.

-Eu mă numesc Marianne.

-De la ce academie vii?

-Este una din Franța, din Valea Loarei.

-Frumoasă regiune. Am vizitat Les chateux de la Vale de Loire.

-Oui?

-Oui! Bine, acum mă dau mare că știu puțină franceză. De ce te-ai transferat?

-N-ai auzit? Nu sunt singura care s-a transferat. Fiara a scăpat, nu se știe cum. A ajuns până în pădurile Franței și vânează numai vrăjitoare, nu oameni, nu vrăjitori.

-Nu știam! spun eu cu glas stins.

O privesc lung pe Marianne și îi văd panica din ochii. Știu cum se simte, deoarece așa mă simt și eu. Adrenalina cauzată de veste îmi face raliuri în vene  ,iar panica mă acaparează.